ȘEFUL MAFIEI

Capitolul 14: O Crimă În Cartier

                                   Eleda

Seara căzuse, iar liniștea din casă era străină, un decor necruțător pentru neliniștea ce mă apăsa. Am pornit televizorul, căutând un refugiu în zgomotul familiar al știrilor, dar mintea mea era încă capturată de întunericul nopții. După câteva momente, vocea prezentatorului a străpuns liniștea cu o veste care mi-a înghețat sângele:

„În urmă cu câteva zile, a avut loc o crimă brutală într-un cartier din apropiere. Autoritățile au descoperit cadavrul unui bărbat într-un subsol abandonat. Detaliile crimei sunt terifiante. Victima a fost supusă unei violențe extrem de crude, iar poliția nu are încă suspecți. Sunt solicitate informații de la cetățeni."

Imaginile de pe ecran, cu locul crimei întunecat și aproape familiar, mi-au făcut inima să bată frenetic. Gândurile mi-au zburat imediat la acea încăpere subterană pe care o descoperisem recent. Încercam să nu fac legătura, dar intensitatea emoțiilor era imposibil de ignorat.

În timp ce încercam să îmi calmez respirația, am început să-mi amintesc despre ceea ce citisem în jurnalul găsit acolo. Pagina aceea veche era plină de descrieri detaliate despre crime, arme și ritualuri sinistre. Scrierile tremurătoare descriau acte de violență care păreau să aibă legături cu forțe întunecate. Detalii care, inițial, păreau doar ciudate, acum căpătau o relevanță înfricoșătoare:

„Crimele din întuneric sunt adesea înfăptuite cu arme ascunse și cu o precizie nemiloasă. În locurile de unde nu te aștepți, iar crimele sunt doar piese într-un tablou mai mare. Fiecare act de violență are un scop, iar fiecare armă folosită este o cheie către secrete adânc ascunse."

Aceste detalii, acum mai clare ca niciodată, se combinau cu scena crimei pe care o vedeam pe ecran. Crimele și armele descrise în jurnal păreau să contureze o realitate mult mai sinistră decât îmi imaginam. Locul în care fusesem acum câteva zile fusese scena unei crime violente, iar eu mă simțeam prinsă între umbrele trecutului și coșmarul prezent, poate nu fusese în încăperea unde fusesem eu, dar sigur a fost în altă încăpere pentru că în drumul meu spre ieșire am văzut mai multe uși de-alungul holului lung.

Tremurul care mă cuprindea nu era doar din cauza frigului, ci din frică. Pe măsură ce recitam în minte cuvintele din jurnal, simțeam că realitatea și coșmarul se împletesc într-o țesătură de întuneric ce mă putea prinde în orice moment. Crima din cartierul meu nu era doar o întâmplare izolată, era un indiciu al unui mister mult mai profund și terifiant. Începusem să înțeleg că rădăcinile acestui coșmar se întindeau adânc, mult mai adânc decât aș fi putut vreodată să îmi imaginez.

Cu gândurile învălmășite, am decis să revizitez locul în care găsisem acel jurnal. Simțeam o nevoie urgentă de a explora acele uși necunoscute de-a lungul holului, de a descoperi dacă acolo se ascundeau și alte indicii despre crimele acestea. Nu puteam sta liniștită, știind că am trecut pe lângă ceva ce ar putea dezvălui adevărul.

M-am îmbrăcat rapid și am plecat din casă, ignorând frigul care părea să înghețe totul în jur. Străzile erau pustii, luminate doar de becurile palide ale felinarelor. Pe măsură ce mă apropiam de locul respectiv, un sentiment de neliniște mă copleșea tot mai mult. În curând, m-am aflat din nou în fața acelei clădiri părăsite, cu intrarea care mă îngrozise prima dată.

Am pătruns în subsol, cu pași măsurați, pregătită pentru orice s-ar fi putut întâmpla. Aerul rece și mucegăit îmi invada nările, iar liniștea era apăsătoare. M-am apropiat de ușile pe care nu le deschisesem data trecută, iar mâna mea tremura în timp ce am atins clanța ruginită.

Prima ușă s-a deschis cu un scârțâit prelung. Am aruncat o privire în încăpere și am rămas îngrozită. Pereții erau acoperiți cu simboluri ciudate, desene care sugerau ritualuri și sacrificii. Pe jos, o pată mare de sânge uscat îmi dădea de înțeles că acel loc fusese scena unei alte crime, poate chiar a celei despre care auzisem la știri.