ȘEFUL MAFIEI

Capitolul 18: Bradul De Crăciun

Eleda
Seara de 30 noiembrie m-a prins afară, exact în momentul în care orașul s-a transformat într-un spectacol de luminițe de Crăciun. Am ridicat privirea și pentru o clipă m-am oprit în mijlocul străzii, lăsând frigul să mi se strecoare sub haină, să-mi taie respirația și să-mi amintească de copilărie. Întotdeauna a fost anotimpul meu preferat. Decorul acesta de iarnă, cu luminile sclipind în toate colțurile și mirosul de scorțișoară plutind de la un colț de stradă la altul, mă face să mă simt din nou întreagă. Îmi liniștește mintea, îmi amestecă gândurile într-un dans al amintirilor.

Pe lângă vitrinele magazinelor, felinarele din oraș sclipeau, îmbrăcate în beteală și beculețe, ca niște faruri călăuzitoare într-o mare de gheață și noapte. Aerul rece, ușor metalic, părea să completeze tabloul perfect, iar eu nu mai aveam nevoie de nimic altceva ca să mă las pierdută în farmecul acelei seri.

Am simțit o dorință arzătoare să mă opresc la magazinul cu lucruri de Crăciun din colțul străzii. Era acel loc micuț, cu vitrina plină de figurine de lemn, îngerași cu aripi fragile și lumânări parfumate. Îmi aducea aminte de vremurile când Crăciunul era ceva sacru pentru mine, nu doar o perioadă a anului, ci un întreg univers. M-am strecurat înăuntru, unde căldura m-a lovit ca o îmbrățișare neașteptată. Fiecare colțișor era plin de obiecte care strigau să fie luate acasă, să îmi împodobească serile și să îmi aducă înapoi acea liniște pe care o căutam.

Fără să îmi dau seama, am început să umblu printre rafturi, trecând cu degetele peste beteală fină și bilele delicate din sticlă, zâmbind la vederea decorațiunilor care îmi aminteau de acele ierni de demult. M-am oprit în dreptul unui înger mic, sculptat cu migală, care ținea în mâini o stea argintie. L-am luat, împreună cu câteva lumânări parfumate cu scorțișoară și cuișoare și un set de globuri din sticlă transparentă, fiecare cu câte o fulguire subtilă de sclipici înăuntru. Mi se părea că toate aceste lucruri vor aduce în casă atmosfera pe care o simțeam acum pe străzile luminate și reci.

Odată ce am ajuns acasă, am aruncat haina pe un scaun și am simțit cum aerul cald al încăperii mă îmbrățișează. Am așezat cumpărăturile pe masa din sufragerie și m-am uitat spre cutia cu decorațiuni din colțul camerei. An de an, o scoteam la începutul lui decembrie și o deschideam ca pe o comoară veche, plină de amintiri și emoții. Era momentul acela magic când mă așezam pe podea, deschideam capacul și scoteam din ea, unul câte unul, toate acele obiecte care m-au însoțit de-a lungul anilor.

Mi-am pus niște colinde în surdină. Vocea catifelată a cântăreței, urmată de sunetul lin al clopoțeilor, a umplut camera. Melodia curgea lin în fundal, în timp ce eu scoteam bradul artificial din cutie și începeam să-l așez, crenguță cu crenguță. Luminițele albe, simple, le-am desfășurat cu grijă în jurul ramurilor. Sclipirea lor mă ducea cu gândul la zăpada proaspătă care îmi lipsise în ultimii ani, dar care totuși îmi rămăsese în suflet.

Globurile de sticlă, fragile și lucioase, și-au găsit locul printre ramuri, fiecare reflectând lumina într-un mod diferit, ca niște stele într-o noapte de iarnă. Fiecare decorațiune, fiecare panglică de mătase sau îngeraș, a fost plasată cu grijă, iar eu simțeam cum gândurile mele încep să se clarifice cu fiecare gest. Nu mai era doar o simplă activitate, era un ritual de liniștire, de redescoperire a acelui sentiment cald și liniștit pe care doar Crăciunul mi-l putea aduce.

În curând, totul a fost gata. Camera era învăluită în lumină caldă, bradul strălucea, iar casa părea transformată. Mi-am aprins una dintre lumânările noi, iar parfumul dulceag și condimentat a umplut aerul, completând atmosfera. M-am așezat pe canapea, privind către bradul împodobit și ascultând colindele care îmi mângâiau sufletul. Momentul acela mi-a adus o liniște profundă, una pe care o căutam de atât de mult timp.