ȘEFUL MAFIEI

Capitolul 13: Nu Vrei Să Vezi Ce E Acolo

Edwin

Am ales să-i las un semn, un bilet care să transmită că realitatea pe care o cunoștea ea era doar o fațadă a ceva mult mai profund și mai întunecat. Să-și dea seama că știu mult mai multe informații despre ea, că știu unde lucrează.

Așezând cuvintele cu o atenție rece, am redactat:

„Ceea ce cauți se află sub stratul superficial al realității. Ai grijă ce descoperi."

Am delegat această sarcină de expediere unuia dintre băieții mei de încredere, un om care înțelege cât de important este să se mențină în umbră, fără a lăsa urme. El avea instrucțiuni precise să plaseze biletul într-un loc unde nu putea fi ignorat, dar nici prea ușor de găsit, un loc care ar asigura că mesajul va ajunge la destinatara potrivită.
Mă simțeam prins într-un vârtej de umbre, învăluit în aerul greu al nopții, cu gust de amintiri amare. Strada aceasta, acum scena unei crime, părea mai întunecată decât oricând. Și totuși, acolo era ea, la fel de misterioasă, la fel de ireală. Mergea încet, ca și cum ar fi căutat ceva, sau poate că voia doar să simtă adâncimea întunericului care ne înconjura pe amândoi.

Ochii i-au căzut pe simbolul vechi, sculptat în piatra rece a peretelui. Simbolul care lega totul, care mă trăgea înapoi pe această stradă, iar și iar. Și atunci m-a văzut. Privirea ei, intensă, s-a întâlnit cu a mea, într-un schimb de tăceri care vorbeau mai tare decât orice cuvinte.

M-am întors, neliniștit de ceea ce acele câteva secunde de tăcere ar fi putut să dezvăluie. Am pășit pe prima stradă, unde întunericul părea mai puțin amenințător, și am așteptat. Am așteptat până când am auzit ușa scârțâind ușor în urma ei. Dar nu trecuseră decât câteva clipe, și din nou am simțit prezența ei. Era iar afară, de parcă ar fi fost atrasă de ceva ce nu putea înțelege, sau poate de mine, de ceea ce reprezentam.

În aer plutea un mister, iar răspunsurile păreau să se ascundă în spatele ușilor întunecate, între bătăile inimilor noastre care parcă se sincronizau cu suspinul vântului. Oricare ar fi fost motivul pentru care ne aflam acolo, știam că noaptea aceasta va schimba totul.
Am vegheat asupra ei zile la rând, asigurându-mă că era pregătită pentru ceea ce urma să descopere. A venit momentul. Nu mai puteam să aștept. Era pregătită. Dar oare și eu eram pregătit pentru ceea ce urma să fac?

Am simțit schimbarea în aer, o vibrație subtilă care anunța o hotărâre. Ea simțea chemarea și, în sfârșit, avea să o urmeze. Devenise clar că nu mai putea să stea deoparte. În această noapte, își va urma curiozitatea până la capăt, chiar dacă prețul ar putea fi mai mare decât și-ar fi putut imagina.

Am privit cum își pregătește telefonul și lanterna, părăsindu-și casa cu o hotărâre ce trăda totodată neliniște. Am pornit pe urmele ei, păstrând distanța suficientă cât să nu mă observe, dar îndeajuns de aproape încât să pot interveni dacă ar fi fost necesar. Nu era un simplu joc de-a v-ați ascunselea, era mult mai mult. Ea nu știa ce o așteaptă în acea noapte, dar eu știam.

Pe măsură ce s-a apropiat de locul cu simbolul, am știut că sosise momentul adevărului. În întuneric, acel simbol nu era doar un semn, ci o poartă către un trecut pe care ea îl purta în vene fără să știe. Am observat cum se oprește în fața peretelui, iar eu m-am retras într-un colț întunecat, unde umbrele erau cele mai adânci.

A început să examineze peretele cu atenție, mâinile ei tremurând ușor pe măsură ce atingea vopseaua ce acoperea simbolul. Când a găsit acea fisură, am simțit cum o senzație rece îmi străbate corpul. Acea ușă, acel pasaj... erau păzite de ceva mai mult decât simple bariere fizice. Ea trebuia să fie cea care să le descopere, dar odată ce ar fi pășit dincolo de acel prag, lumea ei s-ar fi schimbat pentru totdeauna.