ȘEFUL MAFIEI

Capitolul 11: Alessandro Și Afacerile Ilegale

Edwin

Ninge din nou. Fulgii de zăpadă coboară încet, dansând în lumina palidă a felinarelor stradale. Îmi trag gluga mai jos, încercând să-mi ascund chipul de ochii curioși, dar și de mine însumi. Picioarele mi se mișcă mecanic, pășind pe trotuarul acoperit de zăpadă proaspătă, fiecare pas lăsând în urmă o urmă care se pierde în tăcerea nopții.

Nu mai e mult până la casa ei. Eleda. Numele ei mi se repetă în minte ca o incantație, un nume pe care nu-l voi uita niciodată. În urmă cu câteva luni, nu eram decât un alt tânăr rătăcit pe străzile orașului, căutând un sens într-o viață care părea să se destrame cu fiecare zi care trecea. Și apoi s-a întâmplat acel accident.

Îmi amintesc totul ca și cum ar fi fost ieri: cum motorul meu a derapat pe șoseaua udă, cum m-am rostogolit pe asfaltul rece, cum am simțit pentru o clipă că totul s-a sfârșit. Dar ea a fost acolo. Nu știu de ce, nu știu cum, dar Eleda a fost acolo, în acea noapte ploioasă de toamnă, și mi-a salvat viața.

În fiecare noapte de atunci, mă întorc la acel moment. Îmi aduc aminte de ochii ei plini de îngrijorare și de mâinile ei tremurânde când mi-a atins fața acoperită de sânge. Nu am apucat să-i mulțumesc atunci. Ambulanța a venit repede, iar eu am fost dus la spital, unde am petrecut săptămâni întregi între viață și moarte. Dar acum, sunt aici, pe strada ei, hotărât să îi mulțumesc, chiar dacă nu știu cum să o fac.

Ajung în fața casei. Mă opresc, inima bătându-mi nebunește în piept. Lumina este stinsă, dar văd o umbră mișcându-se prin fereastră. E acolo, înăuntru, probabil gândindu-se la cine ar putea fi bărbatul care a apărut în fața ferestrei sale în fiecare noapte din ultimele săptămâni. Oare simte frica pe care încerc să o alung? Oare și-a dat seama cine sunt?

Îmi trec mâna peste hanoracul negru. Simbolul pe care l-am desenat pe spatele tuturor hanoracelor mele, acea literă „B" cu semiluna și steaua, este amintirea singurului lucru care mi-a dat forță când totul părea pierdut. Este un simbol al unei vieți pe care încerc să o schimb, să o îndrept, dar care continuă să fie împovărată de umbrele trecutului.

Fac câțiva pași spre fereastră, dar mă opresc când o văd pe Eleda aprinzând lanterna telefonului său. Lumina slabă îmi dezvăluie chipul ei tensionat, iar pentru o clipă, regret totul. Poate că nu ar fi trebuit să vin. Poate că prezența mea nu face decât să o sperie. Dar apoi, îmi amintesc de acel sentiment care m-a adus aici în fiecare noapte: dorința de a-i mulțumi, de a-i arăta că ceea ce a făcut pentru mine nu a fost în zadar.

Telefonul îmi vibrează, îl scot și văd un mesaj de la ea:

„Cine ești? Ce vrei?"

Fără să mă gândesc prea mult, scot telefonul și tastez rapid un mesaj:

„Sunt aici pentru că ai fost salvatoarea mea. Îți mulțumesc."

Apăs pe „trimite" și mă îndepărtez de fereastră, așteptând reacția ei. Văd cum se uită la telefon și, pentru o clipă, chipul ei pare să se relaxeze. Îmi dau seama că e timpul să plec, dar ezit. Poate că ar trebui să-i spun mai multe. Poate că ar trebui să o las să înțeleagă cine sunt cu adevărat.

Dar înainte să pot decide, observ o mișcare la colțul străzii. O siluetă necunoscută, venind spre mine. Îmi trag gluga mai jos și mă îndepărtez încet, încercând să evit orice confruntare. Nu știu cine este acea persoană, dar instinctul îmi spune să fiu precaut.

Mă apropii de o mașină parcată și mă opresc, așteptând să văd ce va face. Silueta se apropie de mine, era unul din bodyguarzii tatălui meu, mă căutaseră, mă sunaseră, dar telefonul meu era mort, fără pic de baterie.