ȘEFUL MAFIEI

Capitolul 2: Salvatoarea Necunoscută

Salvatoarea

Nu era prima oară când salvam pe cineva, dar ceva în legătură cu băiatul ăsta mă tulbura profund. Era inconștient, rănit grav, și totuși, părea să aibă o forță interioară care-l ținea legat de viață. Am reușit să-l trag la adăpost, ferindu-l de ploaia nemiloasă care biciuia pământul. Trebuia să fac tot posibilul să-l țin în viață până când ajutorul va sosi.

Îmi aduc aminte de panică, dar și de determinarea pe care o simțeam în acele momente. Numele lui era un mister pentru mine, dar am găsit un portofel în buzunarul interior al hainei lui, pe care l-am deschis grabnic pentru a găsi vreo informație care să ne ajute. În lumina slabă a lanternei, am citit numele său. Nu puteam să-l chem pe nume în acel moment, dar acest nume a devenit pentru mine o ancoră în mijlocul furtunii care mă învăluia.

Am sunat la ambulanță și am explicat situația în grabă, cu inima bătându-mi sălbatic în piept. Eram frântă de teama că nu voi face suficient pentru a-l menține în viață până la sosirea ajutorului. În timp ce așteptam, am încercat să-mi țin calmul și să aplic toate măsurile de prim ajutor pe care le știam. Respirația lui era fragilă, pieptul se ridica și cobora într-un ritm nesigur. Îmi era clar că fiecare secundă conta.

În ciuda stării sale critice, privirea lui părea să călătorească într-un alt loc, poate în trecutul sau viitorul său, undeva departe de suferința și pericolul prezent. Acea scânteie de viață și luptă pe care o vedeam în ochii lui m-a făcut să îmi doresc să lupt și eu pentru el cu aceeași intensitate. Era o conexiune ciudată, o chemare pe care nu o puteam explica, dar pe care am simțit-o din sufletul meu.

Când am auzit în sfârșit sirenele în depărtare, un val de ușurare mi-a traversat trupul obosit. În spatele îndoielilor, știam că, deși drumul lui nu era ușor, i-am oferit o șansă. Înțelegeam acum că destinul nostru se împletea în acea noapte ploioasă, iar eu eram chemată să fiu gardianul tăcut al acelei șanse.

Ambulanța a sosit în forță, iar paramedicii au preluat rapid controlul asupra situației. M-am retras în umbră, refuzând să-mi dezvălui identitatea. Nu eram pregătită să mă confrunt cu întrebările și curiozitatea celor din jur. Tot ce conta era să știu că el avea șansa să trăiască, chiar dacă nu avea să știe niciodată cine fusese misterioasa sa salvatoare.

* * *

Zilele care au urmat au fost tulburătoare. Am simțit nevoia să-l vizitez, să mă asigur că se recupera. Am ales să merg la spital în zilele cu puțin trafic, ascunzându-mă sub o eșarfă largă și ochelari de soare care să-mi acopereau chipul. În sala de așteptare, m-am prezentat drept o cunoștință îngrijorată, cerând informații despre starea lui. Frica de a fi recunoscută mă bântuia, dar dorința de a afla cum se simte mă copleșea.

— Vreau să știu cum se simte, am spus cu o voce tremurândă. A fost adus aici în urmă cu câteva zile după un accident de motocicletă.

Recepționera a consultat rapid registrele și mi-a răspuns cu o voce blândă:

— Este stabil acum. Familia este alături de el.

Am simțit o amestecare de ușurare și tristețe. El avea familia sa lângă el, dar eu rămâneam în umbra anonimatului. Totuși, nu mă puteam abține să nu-l vizitez, să nu-i văd chipul și să-i simt prezența, chiar și de la distanță.

Cu pași mărunți, am umblat pe coridoarele spitalului, sperând să nu fiu remarcată. Am găsit camera și am rămas o clipă în fața ușii, privind-o cu o amestecătură de emoții. Îmi doream să intru, să-l văd cum doarme liniștit, dar m-am abținut. Trebuia să rămân în anonimat, mă gândeam, să-l las să se recupereze fără să știe cine l-a salvat.

În schimb, am luat o decizie. Aveam să-l urmăresc din umbră, să mă asigur că fiecare zi a lui era una în care putea să se vindece și să se întoarcă la viața sa obișnuită. Era o responsabilitate pe care o simțeam profund în inima mea, o datorie pe care nu o puteam ignora.

În timp ce îmi croiam drum înapoi spre ieșire, am jurat că voi face tot ce este necesar pentru a-l proteja și a-l ghida pe el în călătoria lui spre recuperare. Îmi păstrezi ochii înainte, inima strânsă de emoțiile amestecate. Așa a început povestea noastră, una care avea să mă definească și să-mi schimbe viața pentru totdeauna.