"Îngerii Mor, dar nu fac parte din ei..."
Colegiul Black House,sanctuar doar pentru cei cu avere și minți luminate, îl avea printre aleși pe Lucianno Colore, fiul vestitului magnat al unei firme de design.Talentul său,de parcă ar fi fost ținut în fr...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Christian a ajuns în camera lui, închizând ușa și scoțându-și încet hainele de pe piele, rămânând fără haine și mergând spre pat, punându-se în genunchi și respirând adânc. Ia un fel de bici cu 7 capete, mortificarea cărnii. Își pune mâinile împreună și începe să se roage pentru păcatul lui pătat.
„Dragă Doamne Isuse, știu că sunt un păcătos și îți cer iertare. Cred că ai murit pentru păcatele mele și ai înviat din morți”.
Face o pauză și pune biciul pe pat, despărțind cele 7 capete și inspirând adânc, luând-o în mână și într-o fracțiune de secundă îl lovește pe spate cu mare forță, lăsând niște găuri dureroase, sângele fiind în rânduri, reci ca gheața. Mormăie și expiră, strângând din dinți și închizând ochii, înghițind durerea și oftând adânc, punând biciul înapoi pe pat și despărțindu-se din nou. Biciul avea și niște spini ascuțiți de argint, ca coroana lui Isus. Își unește din nou palmele și oftă, închizând ochii și își pune bărbia pe palme.
„Mă întorc de la păcatele mele și Te invit să intri în inima și viața mea. Vreau să mă încred și să Te urmez ca Domnul și Mântuitorul meu. În Numele Tău.”
Ia imediat biciul tare și îl lovește de spatele său puternic, aproape tăindu-și respirația, trage aer și mormăie, strângând din dinți greu, simțind sângele rece curgându-i pe piele până la picioare și degetele de la picioare, fiind transpirat de la tensiune, gândindu-se doar la toate păcatele lui. Pune biciul pe pat, cu sânge, suspină încet, adânc și se simte într-o mare durere, închizând încet ochii și pronunțând încet.
"Amin."
Cu asta, o a treia bătaie de bici, vârfurile argintii venind tare în pielea lui, sângele pe podea.
⋆
O saptamana mai tarziu...
- Pentru dragul dracului, unde dracu este băiatul ăsta?
Melody pleacă supărată din clasa de arhitectură, neștiind unde este Lucianno, pentru că tocmai avea un proiect în echipă de o săptămână și el dădu peste cap de ceva vreme. Deja începe să devină ciudat, ridicând ușor o sprânceană. Ea respiră adânc, mergând pe holuri, căutându-l. A fost chiar ciudat. Dar deodată aude niște zgomote lângă ușa din spate a clădirii, o deschide ușor și își face ochii mari la imagine, fiind ușor șocată. Era Lucianno care stătea pe scări, cu gluga pe cap și fața pe genunchi, în timp ce fuma, cu lacrimi pe față și pe pantaloni, de parcă ar fi fost ceva grav. Niciodată și Melody crede că nimeni nu l-a văzut niciodată plângând. De ce plângea? El aude pașii ei, ridicând puțin capul și se uită înapoi la ea, simțindu-se puțin rușinat de asta, respirând greu și chicotind puțin dureros.
