"Îngerii Mor, dar nu fac parte din ei..."
Colegiul Black House,sanctuar doar pentru cei cu avere și minți luminate, îl avea printre aleși pe Lucianno Colore, fiul vestitului magnat al unei firme de design.Talentul său,de parcă ar fi fost ținut în fr...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Lucianno o contempla pe Melody, ochii lui pierduți în albul privirii ei rătăcitoare.
- Pământul către Melody, unde te-ai ascuns? întrebă el, fluturând mâna prin aerul dintre ei, încercând să-i capteze atenția. Melody oftă ușor, ridicând sprânceana într-o tăcută iritare, ca o frunză de toamnă ce refuză să cadă.Melody respiră adânc și oftă, privindu-l puțin, lipindu-și degetele de masă.
- Ce..
Lucianno se rezemă de birou, încrucișându-și brațele într-un gest relaxat, dar încă îngrijorat de expresia de pe chipul lui Melody. Ceva o chinuia, el știa atât de multe, dar ea nu era genul care să se deschidă, mai ales cineva ca el.
- S-a întâmplat ceva?
Întrebă el, cu vocea puțin mai ușoară și s-a apropiat mai mult de ea.
- Nu...
Melody mormăie, privind în altă parte, punându-și bărbia pe mână.
-Mincinoasă.
Lucianno știa că nu va spune nimic ușor, așa că oftă, apucând unul dintre desenele ei de pe masă, analizându-l cu ochii lui negri de parcă ar fi știut ce face. Și-a trecut limba peste obraz, analizând-o, o clipă înainte de a vorbi din nou.
-Este tatăl tău, nu-i așa?
Melody pufăi și ridică o sprânceană, privindu-l puțin, respirând adânc.
- Da..
-Ah, știam, se gândi el, avusese deja câteva certuri cu propriul său tată. A continuat să observe desenul, cu ochii concentrați pe linia neagră a stiloului. În cele din urmă, i-a întors-o, cu expresia calmă, dar ochii arătând că cunoștea foarte bine această situație.
-Nu este treaba mea, dar știu cum se simte.
Cuvintele îi erau aproape străine lui Lucianno, vocea lui devenind reconfortantă. Nu tipul bogat arogant, tipul care era acolo în acel moment.Melody fredonează, privindu-l și își mușcă obrazul interior.
- Da...
Ochii lui Lucianno s-au mutat de la desen la mâna lui Melody, văzând nervozitatea de pe vârful degetelor ei. Ar fi vrut să spună ceva care să o mângâie, dar cuvintele lui au eșuat, știind că nu avea dreptul să facă asta. Nu avea dreptul să fie acolo, doar să o privească, dar tristă era neobișnuit, mai ales pentru domnișoara din celebrul West. Nu-i plăcea să-și vadă singura amica așa, dar nu exista o formulă magică. S-a rezemat, cu vocea ceva mai reconfortantă.
