"Îngerii Mor, dar nu fac parte din ei..."
Colegiul Black House,sanctuar doar pentru cei cu avere și minți luminate, îl avea printre aleși pe Lucianno Colore, fiul vestitului magnat al unei firme de design.Talentul său,de parcă ar fi fost ținut în fr...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Mi-a luat 5 ani să te fac să îți deschizi ochii, Melody. De 5 ani ma lupt cu întunericul asta din care nu voi scăpa.
𝓧𝓐𝓝𝓐
-"Și întunericul acesta?" Începe să devină deja o rutină, scutește-mă. Probabil că îți este greu să mă vrăjești și să mă sperii zilele astea, dar îți spun sincer, nu mă mai sperii. Au trecut anii.
Vocea mea a răsunat în întunericul complet, întinsa pe spate și privind ca o bufniță. Nu vedeam nimic, dar știam că ceva mă vede. Să vă spun adevărul, nu sunt păcătoasa sau altceva, dar nici nu sunt chiar vizata. Toată viața asta m-am uitat la păcatele altora și le-am înghițit sec, încercând să găsesc soluții, dar doar făcându-mă și mai rău. Și deja sună absurd.
De fiecare dată când vreau să dorm, cufundându-mă în vis, cad în întunericul morții, simțind cum frigul îmi pătrunde trupul, ca și cum deja aș fi întâlnit sfârșitul. Această paralizie, o povară pentru ceilalți, pe mine nu mă mai atinge; din contră, umbrele cu ochii roșii îmi șoptesc despre evenimentele ce vor veni. Simt că am primit un dar de la Dumnezeu, pe care mulți îl văd ca pe o binecuvântare, în vreme ce eu îl percep ca pe un ghinion, o lucrare a diavolului.
Totuși, singurul eveniment care m-a făcut să mă simt împlinită a fost confirmarea de la Casa Neagră. Bine, se știa deja că intru din cauza familiei mele și a relațiilor lor, dar încă sunt entuziasmată. Am o pasiune pentru arhitectură, chiar dacă toate aceste căderi sunt o piedică. Dar cine știe ce îmi va aduce viitorul.
Și mă așez aici în întuneric, simțindu-mă calmă, dar rece. Respir adânc și oftez, închizând ochii și trecându-mi o mână prin păr. Gândurile mele erau întortocheate și în mintea mea auzeam toate vocile morților, așa că jur că am auzit țipete. Și încă o dată, este rutina mea.
Dar mi-am asumat acest risc de mult timp. Am pășit peste credință și biserică, făcând loc golului și întunericului. Sunt prinsa în această rețea în tot acest timp. Nu voi scăpa. Am rezolvat odată un caz stupid într-un orășel, am încercat să scot o femeie dintr-un club care semăna mai degrabă cu o clădire satanica sau așa cum ar vrea mulți să spună, și apoi am ales să întâlnesc un ritual prost de-al lor, am jurat; in același timp am dat peste în cadavru de pe o canapea, cu un cuțit în spate;apoi mi s-a făcut pielea de găină și am alergat cât am putut de repede. Poate că sunt nebuna sau am fost, dar am simțit fiori pe șira spinării și aveam doar 21 ani atunci. În acea perioadă mi s-a făcut rău, îmi era frică de tot și paralizia era mai puternică, cu greu puteam să adorm. Și de fiecare dată când mi-a apărut un om în paralizie. Ucigașul cu sânge rece l-a ucis. Era doar victima unui ucigaș pe care îl dădusem peste cadavrul lui rece într-un club cu mulți ani în urmă, nu știam cauza, dar știam că sunt în pericol din cauza acelui eveniment. Xana. Auzeam fiecare șoaptă și strigătul după ajutor. Mintea mi se învârtea.
