"Îngerii Mor, dar nu fac parte din ei..."
Colegiul Black House,sanctuar doar pentru cei cu avere și minți luminate, îl avea printre aleși pe Lucianno Colore, fiul vestitului magnat al unei firme de design.Talentul său,de parcă ar fi fost ținut în fr...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Ish oftă și pășește, închizând ușa și merge spre ea, stând în liniște. El știa că tatălui lor îi pasă doar de succes, așa că dragostea nu făcea parte din familia West. Melody respiră greu, gluga îi acoperă fața în timp ce ea stă cu brațele pe genunchi, cu capul în jos, având lacrimi reci în ochi. Ish stă pe pat lângă ea, are mâinile în buzunarele hanoracului, privind-o. Știa că asta se va întâmpla, părinților le păsa doar de succes. Trec câteva secunde de tăcere și el se apropie. Îi pune o mână pe umărul ei.
- Mel...
Se uita la parchetul negru, lacrimile ii picurau incet, corpul fierbinte si fara cuvinte, a adulmecat usor si a oftat, muscandu-si buzele de frustrare, mintea un labirint de care nu putea scapa. Se agită cu degetele, stresată, inelul ei de argint sclipind în luminile slabe ale camerei ei. Ish știa că era frustrată, știa cât de mult o răneau cuvintele tatălui... el știa mai bine decât oricine. Îi privește mâinile jucându-se cu inelul, gândindu-se puțin înainte de a vorbi. El strânge ușor umărul de care se ținea, ochii uitându-se la profilul ei.
-Hei...uită-te la mine.
- Nu..
Melody mormăie și pufnește, respirând greoi.
- Sunt urâtă când plâng ..
-Sunteți o mulțime de lucruri, dar urâtul nu este unul dintre ele. Ești frumoasă, chiar și când plângi.
Ish oftă, ținându-și ochii pe ea. Voia să o mângâie, ura să o vadă așa. Melody respiră adânc și oftă tremurând, ștergându-și lacrimile încet cu degetele, strângând maxilarul. Ish oftă când își șterge lacrimile, văzând-o încă tremurând puțin. Îi apucă încheieturile într-un mod blând și le smulge de pe fața ei, nu dorind ca ea să-și mai acopere fața.
- Încetează, nu te ascunde...
Melody respiră adânc și zâmbește puțin, în timp ce clătină din cap.
- La naiba, Ish...
Ish o urmărește, văzând zâmbetul ușor. Un zâmbet mic și slab apare pe fața lui, ținându-i încă de încheieturi. A tras-o încet în îmbrățișare. O îmbrățișează blând și încet, nevrând să pară forțat.
-Plânge doar... lasă totul afară.
Melody respiră adânc și oftă încet, închizând ochii și îl îmbrățișează strâns, îngropându-și fața în hanoracul lui, plângând în tăcere, strângându-și maxilarul. L-a întristat văzând-o așa, a muncit atât de mult pentru acele cursuri, știind cât de multă presiune pusese tatăl asupra ei de la o vârstă fragedă. El a lăsat-o să plângă, mângâindu-i ușor părul, cu bărbia sprijinită de capul ei. Melody tremură, tremurând firesc, strângându-și hanoracul, gândindu-se la atâtea lucruri care o făceau să plângă prea mult,aproape că simți și auzi gândurile ei după cât de tare plângea. Nu îndrăznește să spună nimic, o freacă ușor pe spate, cu mâna încă în păr, încercând să o mângâie cât mai bine. Ura sa o vada asa...
