"Îngerii Mor, dar nu fac parte din ei..."
Colegiul Black House,sanctuar doar pentru cei cu avere și minți luminate, îl avea printre aleși pe Lucianno Colore, fiul vestitului magnat al unei firme de design.Talentul său,de parcă ar fi fost ținut în fr...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
5 zile mai tarziu.
Casa Neagră, ora 10 a.m.
Tocurile Vaneliei răsună prin holurile colegiului, ținându-și telefonul în mână, ochii ei albaștri urmărind o anumită persoană. Buzele ei roșii erau într-un rând, îngrijorată de absența al lui Melody, știind cauza, dar neavând curajul să meargă până la ea, plănuind să pună o persoană să meargă la control. Vanelia l-a observat pe Lucianno pe holuri, rezemat de dulapul lui, derulând telefonul. Vanelia se duce la el, dresindu-si glasul si isi incruciseaza incet bratele, oprindu-se in fata lui. El ridică încet privirea, ridicând o sprânceană și zâmbește încet, uitându-se în ochii ei.
- Bună ziua, domnişoară Blondie. Ți-a fost dor de vocea mea?
A chicotit încet și și-a încrucișat brațele, înclinând capul. Vanelia își dă ochii peste cap, iritată de situație, mintea ei dezordonată.
- Nici de cum idiotule. Am o sarcină foarte importantă pentru tine.
Lucianno ridică încet o sprânceană curios, respirând adânc și fredonează, gândindu-se, ochii lui rătăcind jucăuș de curiozitate.
- Da? Rar aud asta de la tine.
- Ascultă aici...
Vanelia și-a curățat gâtul, trăgând adânc aer în piept și oftând, făcând un pas mai aproape.
- Nu stiu daca ai observat de cateva zile dar Melody nu mai vine, pentru ca a fost implicata intr-un accident de masina si e in spital si nu am curajul sa merg la ea, asa ca Îți cer să faci asta pentru mine.
Lucianno a ridicat ușor o sprânceană, fiind ușor șocat, mâinile căzându-i în lateral.
- Ce..?
El este cu adevărat spechlees, chiar dacă nu este încă prieten cu Melody, încă îi este milă de ea, inima îi bate din ce în ce mai repede.
- Da... Am auzit că accidentul a fost un pic grav, șoferul a murit rău pentru că mașina a fost izbita de un stâlp într-un tunel.. Și Melody s-a lovit destul de tare la cap.
Lucianno rasufla încet, gândindu-se, se holba în gol și oftă adânc, trecându-și o mână prin părul creț.
- Nu stiu ce sa zic Vanelia... Eu si Melody abia ne cunoastem de la cursurile de arhitectura, nu stiu care ar fi reactia ei si data trecuta nu a fost prea roz.
Oftă și gesticulează cu mâinile, uitându-se la ea, cu ochii căzând pe părul ei blond.
- Păi, așa te va lua pentru un tip bun și de aici vei începe o prietenie. Nu sună bine?
Vanelia vorbea încet și fredonează, punându-și mâinile pe șolduri.
- Ușor de spus, greu de făcut.
Ea batjocorește și își încruntă sprâncenele, respirând adânc.
- Nu fi o păsărică acum Luci, e ușor să mergi și să o saluti. Încercați un nou tip de comportament și alegeți gusturi noi. Nu te-ai săturat de gustul tău clasic?
Își bate joc amuzat și își ridică sprâncenele, încrucișându-și brațele.
- Nu stiu, arata ca genul acela „nu-mi pasa de cineva", parca fuge de dragoste.
Vanelia doar oftă, lovindu-l în braț și batjocoritoare, șoldurile ei se mișcă ușor într-o parte, strângând maxilarul.
- Ești jalnic uneori, doar încearcă, la naiba. Fă-o pentru mine pentru Iisus Hristos.
Se uită la ea și oftă încet, închizând ochii și gândește profund, genele fluturându-și ușor, mușcându-și buza de multă gândire.
- Și ce primesc în schimb?
Călcâiele Vaneliei clacă o dată, strângând maxilarul și pumnii, privindu-l puțin iritat.
- Ești din nou idiot? Nu poți să faci ceva pentru mine fără să fii răsplătit?
Își bate joc amuzat, aplecându-se mai aproape și respiră adânc.
- Niciodată. Vanelia. Amândoi știm ce vreau după asta.
El a vorbit jos pentru ea, uitându-se încet, adânc, în timp ce ea înghite și fredonează, închizând ochii și dând ușor din cap.
- Bine... Doar... Fă asta pentru mine.
El zâmbește ușor și dă din cap, stând drept și o mângâie pe umăr, plecând. Vanelia rămâne aici, gândindu-se la acest ajutor, în același timp la acțiunile de după acesta. Era cumva rău să fii într-o prietenie cu Lucianno pentru că el voia doar ceea ce își doresc băieții de obicei. Bani, aur, mașini și târfe. Tipic pentru cei bogați.
⋆
Lucianno ajunge la spital după cursuri, își încuie mașina și intră în spital, simțind mirosul specific al spitalului de hârtie, cerneală, materiale plastice și uneori sânge. Merge în liniște și se întreabă unde era Melody, uitându-se în jur și ajungând la lift, luând-o. Apăsă un buton, așteaptă, se uită la uși și se gândește, mirosul lui de caramel umplând cumva camerele, părul sprijinit pe frunte și uneori suflând în sus pentru a-l ține departe. Ajunge la etajul 2, pășind în lift și cu ochii rătăcind pe holuri, mergând ca un nebun și încercând să afle ceva, până când observă un doctor care se uită în niște cearșaf. Se apropie de el și își drese glasul pentru a-i atrage atenția, băgându-și mâna în buzunare.
- Scuze pentru inconvenient, dar știți unde este Melody West, domnule?
Lucianno vorbea calm, privindu-l, în timp ce doctorul îl privi în sus, ridicând o sprânceană și oftând, încrucișându-și brațele.
- Da, o iau. Este în camera numărul 36. Ești aproape de ea?
Lucianno se gândește puțin, știind că nici măcar nu știe care este culoarea ei preferată, dar cumva trebuia să confirme.
-Sunt doar o cunostinta de a ei, domnule.
Bărbatul dă din cap, așa că îi face loc și îi dă drumul, urmărindu-i fiecare mișcare.
-Bine atunci, domnișoara West este în stare bună și poți vorbi cu ea. Noroc.
Lucianno dă din cap și se îndreaptă spre cameră, privind atent, ținând într-o mână o cutie mică cu niște dulciuri pe care Vanelia le notase ca fiind favoritele Melody. Oftă adânc și stă la ușă, privind și regândește toate deciziile sale, oftă încet și își pune mâna pe clanța ușii, se rostogolește încet și se deschide liniștit, privind în jur în cameră. Camera era un contrast de negru, albastru și portocaliu, camera fiind rece și aerul adânc, o fereastră era puțin deschisă, iar ea stătea întinsă în pat, dormea, cu un bandaj pe frunte și având cearcăne, fața palidă. , s-au auzit slab sunetele aparatelor.
