"Îngerii Mor, dar nu fac parte din ei..."
Colegiul Black House,sanctuar doar pentru cei cu avere și minți luminate, îl avea printre aleși pe Lucianno Colore, fiul vestitului magnat al unei firme de design.Talentul său,de parcă ar fi fost ținut în fr...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Miercuri, 7 dimineața.
𝓒𝓱𝓻𝓲𝓼𝓽𝓲𝓪𝓷 𝓒𝓸𝓵𝓸𝓻𝓮
Christian, infrigurat și cu mintea otrăvită de remușcări, își târăște soția spre adâncul biroului, departe de privirile oricui. Scoate cuțitul din pieptul ei, iar sângele se prelinge în palmele lui tremurânde. Își simte inima bătând haotic, în vreme ce arunca arma într-un colț întunecat și începe să-i închidă trupul în sacul negru al uitării. Gândul unei iubiri pierdute îi apasă umerii, în timp ce șterge urmele păcatului, luptând să-și ascundă demonii sub masca unui creștin, înșelându-si pana și propria inimă, prins între regret și fiorul unei libertăți amare. Își trece o mână prin păr, copleșit de greața propriilor fapte, iar ochii i se pierd în gol, fixând sacul ca pe un simbol al păcatului său. Gândurile îi alunecă adânc: știe că un sicriu cu capacul mereu închis va ridica suspiciuni în mintea lui Lucianno. Nu e o crimă perfectă, iar drumul de întoarcere s-a închis în spatele lui. Totul e răsucit, iar fiecare decizie se simte ca o umbră tot mai apăsătoare.
Christian se ridică încet de la birou și trece pe lângă oglindă, cufundat în gânduri despre un plan mai bun. Dar pentru o clipă, se oprește; un fior rece îi străbate spatele. Îi pare că oglinda îl privește înapoi, ca și cum o altă pereche de ochi, ascunsă în întuneric, i-ar cerceta sufletul pătat.
Se întoarce încet spre oglindă, ridicând o sprânceană și respirând adânc. Își vede doar propria imagine: cămașa albă pătată de sânge, pantalonii negri șifonați, părul umed și mâinile tremurânde. Totuși, un fior străin îl cuprinde, și jură că dincolo de reflexia sa, dintr-un colț al oglinzii, o privire străină îl urmărește nevăzută.
- Nu vei scăpa niciodată.
Vocea ei liniștită îi străpunge mintea ca un șuier în noapte, iar Christian tresare, întorcându-se spre birou. Melody stă acolo, iar inima lui începe să-i bubuie nebunește. Cum era posibil? Cum de se afla aici? Își pleacă ușor capul, respirând adânc, un oftat amestecat de furie și frică îi scapă, în timp ce ochii i se întunecă, înghițind orice urmă de lumină.
- Melody...
- În viitorul tău apropiat, vei îndura ceea ce au îndurat toate victimele tale.
Vocea lui Melody era calmă și tăioasă, în timp ce stătea cu picioarele sprijinite de biroul lui, privindu-l fix, cu o seninătate înspăimântătoare. Părul ei închis se revărsa peste umeri, iar lanțul de la gât, cu crucea ce-i strălucea în lumină, părea să-i absoarbă ultima urmă de putere. În prezența acelui simbol, Christian se simțea slăbit, prins în fața păcatului său, copleșit de greutatea propriilor fapte.
