Cărțile Destinului ( 17+)

Capitolul 20 - Erica

A trecut o săptămână. O întreagă săptămână de tăcere din partea lui Matteo. Nu m-a căutat, nu mi-a scris, de parcă tot ce s-a întâmplat între noi, acolo, în acea cabină de baie, n-ar fi contat. La naiba cu el! Foarte bine. De-abia aștept să-i văd fața când ne vom reîntâlni.

Privesc în jos la hainele mele, încercând să mă concentrez pe altceva. Suntem în mașină, dar nu în cea a tatălui meu. Port o cămașă roșie, decoltată, semnată de Alexander McQueen. Pantalonii largi, din stofă fină, cu craci largi, sunt de la Gucci, iar tocurile negre, aceleași Louboutin cu talpă roșie care îmi dau mereu o senzație de putere. La gât port un lanț argintiu de la Tiffany, asortat cu cercei eleganți cu mici diamante care sclipesc subtil sub luminile trecătoare ale orașului. Încheietura mâinii îmi este împodobită de o brățară Cartier, o capodoperă minimalistă cu un design delicat și elegant.

Ne aflăm într-un Rolls-Royce Phantom, o bijuterie a luxului. Nu-mi place unde mă duc, nici nu voiam să fiu aici, dar el nu trebuie să știe asta.

Acum patru zile, tata m-a obligat să accept această ieșire cu Federico. Sigur, Federico e chipeș, nu pot nega asta. Dar ceva în atitudinea lui îmi provoacă repulsie. Totul la el îmi pare studiat, artificial. E vineri seara, iar căldura primăverii se strecoară subtil prin fereastra mașinii. În aer plutește un parfum delicat de flori de tei, însă mintea mea e în altă parte.

Tatăl meu speră că acest „aranjament" dintre mine și Federico va lega familiile noastre — Sullivan și Romano — printr-o uniune de afaceri. Dar am fost fermă în a-l dezamăgi. I-am spus clar că sentimentele mele pentru Federico sunt inexistente. O legătură între noi doi nu va exista niciodată.

Acum ne îndreptăm spre cazinou. Acolo unde, inevitabil, îl voi întâlni pe Matteo.

Îl privesc pe Federico pentru o clipă. Îmbrăcat într-un costum verde smarald de la Tom Ford, cu o cămașă de mătase albă, la încheietura lui strălucește un ceas Patek Philippe. Totul la el strigă „Am bani".

Chiar dacă pare mai în vârstă decât mine, Federico nu a realizat prea multe pe cont propriu. Crescut sub protecția influentei familii Romano, lucrează acum în compania tatălui său, Alejandro. E un copil crescut în bogăție, fără să cunoască vreodată ce înseamnă adevărata muncă.

Nici eu nu am fost crescută altfel, dar, în timpul meu liber, prefer să fac acte de caritate. Donez o parte din banii pe care mi-i dă tata săptămânal la școli și orfelinate, iar hainele care nu îmi mai plac, chiar și cele de firmă, le dau mai departe celor care au nevoie.

În ciuda refuzului meu categoric față de propunerea tatălui, l-am convins pe Federico să mă însoțească în seara asta la cazinou. A acceptat fără prea multe întrebări, lucru care mi-a convenit de minune, pentru că nu aveam de gând să-i dau prea multe explicații. I-am spus tatălui că voi ieși cu Federico, iar el a fost încântat de idee, văzând-o ca pe o oportunitate discretă de a apropia familiile noastre. În felul acesta, fiecare tabără are de câștigat.

Federico oprește mașina și o lasă valetului. Coborâm, iar eu îmi aranjez hainele, trecându-mi mâna peste cămașa roșie de firmă și pantalonii eleganți. Federico pășește lângă mine, iar eu îmi strâng mâna în jurul brațului lui. Simt o ușoară strângere în stomac, nu de la el, ci de la ceea ce urmează. O săptămână întreagă nu l-am văzut.

Pășim împreună spre intrarea cazinoului. În ciuda faptului că este vineri seara, începutul de weekend, locul este mult mai liber decât mă așteptam. Nicio tombolă, nicio petrecere în seara asta.

Amețesc ușor când intrăm în cazinou, iar mirosul puternic de alcool și tutun mă lovește ca un val neașteptat. Gândul la alcool mă duce instantaneu înapoi la acea seară. Simt o apăsare dureroasă pe piept, de parcă cineva îmi strânge inima cu putere. Îmi amintesc zâmbetele pe care ni le aruncam atunci, adevărate, sincere, nu ca cel pe care îl afișez acum – un zâmbet fals, lipsit de orice emoție reală.

Privesc cu coada ochiului spre Federico, doar pentru a observa mândria care i se întinde pe față. Știe că sunt frumoasă, iar prezența mea îi hrănește egoul. Îi place atenția, dar nu mă deranjează. N-are decât să se bucure de ea.

De data asta, nu ne îndreptăm spre secțiunea VIP. Alegem o masă de blackjack, una simplă, fără fast. În timp ce ne apropiem de una liberă, nu-mi pot opri instinctul de a-l căuta cu privirea. Ochii mei scanează fiecare masă, fiecare jucător și fiecare angajat în uniformă, dar nu-l zăresc.

O presiune și mai mare îmi apasă pe gât, aproape sufocându-mă.

Ne așezăm la masă, iar privirea îmi cade pe domnișoara care va fi dealerul nostru. Pare să aibă cam aceeași vârstă cu mine, dar aerul ei e diferit. Părul castaniu, prins într-un coc strâns, îi dă un aer serios, dar rujul roșu aprins și cămașa decoltată atrag atenția imediat. Uniforma îi este completată de o vestă neagră și o fustă scurtă care abia îi acoperă coapsele. Tocurile negre simple îi completează imaginea.

Îmi dau seama că nu mai sunt parte din joc, doar o spectatoare pasivă la flirtul lor tacit. Totul se desfășoară în jurul meu, dar eu sunt departe.

Dealerul ne aruncă o privire scurtă, un zâmbet de politețe pe chipul ei în timp ce amestecă cărțile de joc cu mișcări sigure și fluide.

Federico e absorbit complet de joc și nu pare să își ascundă interesul pentru dealer. Privirile lor se intersectează frecvent, zâmbete discrete fiind aruncate peste masă, în timp ce eu simt că energia mea e la pământ. Sunetele cazinoului devin surde.

— Place your bets, anunță ea, iar vocea îi este calmă.

Îmi întind mâna mecanic și așez câteva jetoane pe cele două boxe din fața mea. Îl observ pe Federico cum își face loc cu lejeritate la trei boxe, punând mult mai multe jetoane decât mine. Pare absorbit complet de joc, ochii îi sclipeau când îi prindea privirea fetei, iar ea îi răspundea cu un zâmbet subtil.

— No more bets, spune ea, iar sunetul fișelor pe masă se oprește brusc.

Împărțirea cărților începe. Federico primește primele două cărți și își freacă mâinile de satisfacție. Eu mă uit la cele două boxe din fața mea și ridic cărțile. O combinație de 9 și 6 pe prima boxă, 8 și 10 pe cealaltă.

Hmph, hit or stand? Federico nici nu se uită la cărțile mele, e prea prins în spectacolul lui. Îi aruncă fetei o privire mai îndrăzneață, iar ea chicotește subtil, ca și cum ar fi parte din jocul lor personal.

Dealerul îmi rupe gândurile cu vocea ei.

— Hit or stand? mă întreabă ea.

Ridic o mână fără tragere de inimă.

— Hit, spun, și primesc un 3, ceea ce îmi duce prima boxă la 18. La a doua boxă, decid să stau. Dealerul dă un ușor din cap și trece la Federico. El primește cărțile și zâmbește larg când adună 20 la una din boxele lui.

— Nice, spune el, aruncându-i fetei un zâmbet plin de încredere. Ea îl privește scurt înainte să-și întoarcă atenția la mine.

— Time for the dealer, anunță ea, întorcând cărțile cu mișcări precise. Dealerul are 18.

— Standoff on box one, spune ea, indicându-mi prima boxă unde am 18.

Federico râde triumfător când dealerul își arată mâna slabă la celelalte boxe. La a doua boxă a mea pierd, iar Federico își ridică miza cu un aer mulțumit, câștigând la două din cele trei boxe ale lui.