Cărțile Destinului ( 17+)

Capitolul 8- Erica

Îl privesc cum stă la masă. Deși postura lui pare relaxată, știu că ceva în el este la fel de încordat ca mine. Mă apropii, alături de Alessia, iar pașii mei devin mai siguri pe măsură ce ne îndreptăm spre masa privată de blackjack. În aer plutește o tensiune pe care doar noi doi o putem simți, ascunsă sub zâmbetele de complezență.

Ochii lui Matteo mă analizează discret, din cap până în picioare, dar știu exact unde îi rămâne privirea mai mult — la colierul meu.

Își mută apoi privirea rapid spre Alessia, dar interesul nu e acolo, ci la mine. Simt cum privirea lui mă arde, chiar dacă încearcă să-și păstreze calmul și masca de nepăsare.

Îmi dreg vocea și, fără să-mi pierd zâmbetul, îl privesc printre gene.

— Ce onoare să te întâlnesc din nou, Matteo. Vocea mea e blândă, dar fiecare cuvânt poartă un subînțeles pe care sunt sigură că îl va simți.

El ridică o sprânceană și își înclină ușor capul, un gest subtil de recunoaștere.

— Onoarea e de partea mea, domnișoară Sullivan. Îmi spune cu o tonalitate controlată, privirea lui întâlnindu-se cu a mea. Și totuși, ochii aceia verzi ascund ceva, o neliniște sau poate o provocare pe care nu vrea să o arate pe deplin.

— Mă întreb ce surprize ne rezervă această seară. Îi arunc vorbele cu un zâmbet vag, lăsând loc de interpretări.

El își aranjează tacticos mânecile cămășii, expunând pentru o clipă o parte din tatuaje. Apoi, cu un aer aparent nepăsător, răspunde:

— Depinde de joc. Uneori, cei care par câștigători la început ajung să piardă tot.

Îl privesc atent, simțindu-i intențiile ascunse din fiecare replică.

— Poate că unii știu să-și joace cărțile mai bine decât alții. Spun, fără să-mi pierd complicitatea din glas. Să fie clar, Matteo, eu nu sunt genul care pierde.

Un rictus îi apare în colțul gurii, dar își păstrează calmul.

— Sau poate doar norocul face diferența.

Simt că tensiunea dintre noi crește cu fiecare cuvânt, fiecare replică e o mișcare bine calculată.

Îl privesc cum își începe mișcările la masa de blackjack, dar ceva îmi atrage atenția rapid. Matteo, deși ar trebui să fie concentrat pe joc, aruncă priviri spre Alessia. Își ridică privirea subtil, parcă încercând să o cuprindă cu privirea. Ceva în mine se strânge. Serios?

Îmi dreg vocea și mă așez mai confortabil pe scaun, dar el nici nu se uită spre mine. Ochii lui verzi, atât de pătrunzători, o analizează pe Alessia într-un mod care mă face să mă simt... incomod. Dar Alessia, la fel de încurcată, încearcă să se depărteze, deși pare să fie prinsă pentru o clipă de farmecul lui.

Matteo îi zâmbește ușor, acel zâmbet ușor sarcastic, și îi șoptește ceva, încet, destul de încet încât să nu pot auzi. E clar că o face intenționat, doar pentru a mă irita. Îi cunosc privirea, gesturile. Fiecare atingere subtilă a cărților pe masă, fiecare vorbă murmurată către Alessia e menită să îmi atragă atenția, să îmi testeze limitele. Și reușește.

Îl privesc fix, începând să simt cum un val de frustrare crește în mine. Mâinile mi se încordează pe marginea scaunului, dar încerc să mă controlez. Nu-i voi oferi satisfacția de a vedea că mă afectează.

Matteo își continuă jocul, flirtând cu ea fără rușine, iar Alessia, deși incomodă, nu poate să nu fie prinsă într-o mică măsură de atenția lui. Îmi mușc ușor buza și încerc să nu mă gândesc prea mult la ceea ce simt. Dar în interiorul meu, gândurile mele se amestecă haotic.