Cărțile Destinului ( 17+)

Capitolul 21- Matteo

Pășesc afară din aceeași toaletă care a devenit, fără să vreau, un punct de reper pentru haosul din viața mea. E același loc unde, cu o săptămână în urmă, totul a scăpat de sub control. Și, la naiba, am vrut să îi scriu. Am vrut chiar să o caut, să o găsesc pe Erica, oriunde s-ar fi ascuns în oraș. Dar nu am făcut-o. Mi-am impus să mă țin departe.

Telefonul a vibrat într-o seară. Rafael, cu tonul lui direct, mi-a spus că a reușit să obțină câteva dovezi solide despre Richard. Câteva transferuri bancare dubioase, bani care circulă prin conturi offshore, plăți pentru achiziții ilegale de arme și substanțe interzise. Erau piese importante în puzzle-ul afacerilor lui murdare, dar încă nu erau suficiente.

Am stat nopți întregi, reluând fiecare dovadă pe care am adunat-o până acum. Mi se învârteau în minte mii de scenarii, încercând să unesc toate firele. Mai am nevoie doar de filmarea acelei zile, acelei zile blestemate când totul a mers prost. Și de documentele care confirmă implicarea directă a lui Richard. Doar cu ele pot să-l distrug.

Rafael a încercat de mai bine de o lună să găsească acele dovezi. Mi-a spus că e ca și cum cineva le-ar fi făcut să dispară. Dar eu știu unde sunt. Sau, mai bine zis, am o bănuială destul de puternică. Cred că se află ascunse într-un loc la care doar el are acces complet.
Nu va fi ușor. Încă nu. Dar voi ajunge acolo, orice ar fi.

Pășesc înapoi în cazino, iar sentimentul ăla de neliniște mă lovește din nou. Ceva e în neregulă. O presimțire. Îmi simt pieptul strâns, ca și cum ceva s-ar pregăti să mă lovească din plin.

Îi cer șefei să îmi spună la ce masă să mă duc, iar ea îmi face semn către masa de blackjack, numărul 3. Ridic sprâncenele. Un cuplu, zice ea. Nu-mi sună deloc bine. Îmi fac loc prin mulțimea de oameni care par să fie absorbiți de luminile și sunetele jocurilor, încercând să ignor senzația din stomac care crește cu fiecare pas.

Ajung la masă, iar Laura se ridică, lăsându-mi locul. Mă așez, privirea îmi alunecă instinctiv către cei doi jucători. Și atunci îi văd.

Inima mi se oprește pentru o clipă.

Afurisitul de Federico, și... Erica. Maxilarul mi se încordează, pumnii mi se strâng involuntar. La naiba cu ea! Zâmbește, dar știu că e fals. Poate doar Federico, ignorant cum e, crede altceva. Dar eu știu mai bine. O văd lângă el, îmbrăcată impecabil, radiind eleganță, dar tot ce simt e furia care îmi pulsează prin vene.

O săptămână întreagă în care n-am încercat să o caut. Dar acum, când o văd aici, la masa mea, cu el... îmi vine să izbucnesc.

Încerc să îmi păstrez calmul, dar e aproape imposibil.

Încep jocul fără să scot mai multe cuvinte decât trebuie, încercând să mă controlez. Degetele îmi lucrează mecanic pe cărți, mintea mi-e împărțită între joc și cei doi din fața mea.

Îi privesc pentru o secundă, iar ochii mei se opresc pe Erica. Calm, îmi dau seama că trebuie să mă concentrez. Împart cărțile. Federico are două boxe, iar Erica una singură.

— Place your bets.

Amândoi își pun jetoanele, Federico, încrezător, aruncă o privire rapidă către Erica, care e surprinzător de calmă, deși o simt agitată în interior.

— No more bets.

Împart primele cărți. Federico primește un 10 și un 7 la prima boxă, iar la a doua un 9 și un 4. Erica, calmă, primește un As și un 10. Blackjack.

Simt un nod în stomac când îi văd mâinile cum ating cărțile cu nonșalanță. Federico cere încă o carte pentru ambele boxe. Îi dau un 5 la prima boxă. Are acum 22.. Apoi un 8 la a doua, care din 21 devine 22. Too many.

Îl văd cum își frânge sprânceana în momentul în care pierde.

—Too many, spun fără nicio emoție.

Întorc către Erica și îmi împing cărțile înainte.

— Blackjack.

Zâmbetul ei e unul triumfător, dar fals.

Îl văd pe Federico cum se ridică brusc, chipul îi este contorsionat de furie. Ochii lui sunt fixați pe Erica, iar vocea îi sună aproape beată de furie.

— Ai trișat! tună el, de parcă ar căuta o scuză pentru eșecul său.

Erica se ridică lent, privirea ei e plină de dispreț, iar postura rămâne elegantă și controlată, chiar dacă furia abia i se ghicește în ochi.

— Învață să joci mai bine, ce zici? îl întreabă ea cu o voce rece și tăioasă.

Un zâmbet subtil îmi apare pe buze. Ceva în felul în care se apără, în cum nu dă înapoi, mă face să fiu mândru de ea. Federico însă pare că și-a pierdut complet controlul, și pot vedea tensiunea crescând în el. Se pregătește să facă o mișcare greșită. Simt asta.

Și atunci o văd. Ridică mâna spre Erica, probabil intenționând să o lovească. Să-l crezi tu!

Reacționez instinctiv. Ocolesc rapid masa, prinzându-i mâna într-o mișcare precisă și fermă, răsucindu-i-o în spate într-o poziție care îl imobilizează instantaneu, provocându-i durere. Se zvârcolește puțin, dar îl țin ferm. Respirația lui devine rapidă, iar fața i se umple de confuzie și disconfort.

Mă aplec aproape de el, șoptindu-i la ureche, fără să-mi ascund amenințarea din voce.

— Îndrăznește încă o dată să ridici mâna la ea și ai să vezi cât poate să trișeze un dealer.

Ironia mea probabil îi scapă complet, văd doar fața lui încruntată și încordată de durere, fără să înțeleagă. Îmi place cum îl țin sub control, simțindu-l slăbit în fața mea.

Dar apoi, aud vocea ei clară și fermă.

— Matteo, lasă-l!

O privesc surprins, ochii mei se ridică la ea, încercând să înțeleg ce vrea. În privirea ei e un amestec de furie și ceva mult mai greu de descifrat. Nu e un ordin, dar nici o rugăminte. Totuși, mă opresc.

Îi dau drumul mâinii lui Federico și fac un pas înapoi, fără să-mi iau ochii de la ea. Federico rămâne acolo, ușor clătinându-se, iar mâna și-o masează ușor, confuz, dar prea rușinat și rănit să mai spună ceva.

Erica se apropie de el cu pași măsurați. Îl privesc atent, știu că ea are ceva de spus, însă nu mă aștept la ce urmează. Într-o mișcare bruscă, îi trântește o palmă puternică peste obraz, iar sunetul răsună prin cazino. Capul lui Federico se răsucește în direcția opusă impactului, iar el rămâne înmărmurit, șocat.

Fără să mai spună vreun cuvânt, Erica îl ocolește și se îndreaptă direct spre ieșire. Oamenii din cazinou, puținii care mai sunt acolo, privesc întreaga scenă cu ochii mari, uimiți. Văd și câțiva agenți de pază care se apropie, dar nu mă interesează.

Îi arunc o ultimă privire disprețuitoare lui Federico, care e prea confuz ca să mai încerce ceva, și fără să mai stau pe gânduri, mă năpustesc după Erica , țâșnind afară din cazinou. Trebuie să o opresc.