Cărțile Destinului ( 17+)

Capitolul 22 - Matteo

Ies afară și mă izbește o căldură moale, tipică primăverii. Caut rapid cu privirea și o văd cum dispare după colțul cazinoului.

La naiba, fata asta chiar nu se învață minte.

Grăbesc pasul și o urmez. Sunetul tocurilor ei se domolește și sunt sigur că simte că mă apropii, pentru că se oprește, dar nu se întoarce spre mine.

Pășesc lângă ea și las vârful degetelor să-i atingă ușor brațul, tăcând o clipă, tachinând-o. Îmi fac loc în fața ei și îi văd figura îndreptată în jos. Poartă acei pantofi Louboutin care îi oferă o eleganță rece, dar chiar și așa, rămâne mai scundă decât mine. O privesc atent, dar ea refuză să-mi întâlnească privirea, stă acolo cu capul plecat, brațele încrucișate.

Dumnezeule, ce mult aș vrea s-o iau în brațe acum, s-o protejez, dar nu o fac. Trebuie să învețe să se apere singură, să fie puternică, să-și găsească drumul.

— Ești un afurisit, mormăie ea slab, fără să se uite la mine. Vocea îi e tăioasă, dar fragilă, în timp ce își strânge brațele și mai mult la piept.

Fac ochii mari. Nu mă așteptam să începem așa.

— Bună și ție, spun sarcastic, încercând să nu râd.

În sfârșit, ridică ochii spre mine. În privirea ei nu mai e supunere, ci o provocare. Mă privește dur, sfidătoare, nu e deloc speriată sau slabă.

— Nu am chef de tine, Matteo. Îmi strici seara, spune ea pe un ton sec.

Ah, pe naiba!

— Atunci de ce ai venit aici? În singurul loc unde știi că mă poți găsi? Și mai ales... de ce cu tâmpitul ăla?

Observ o schimbare subtilă în privirea ei, o urmă de îndulcire, aproape imperceptibilă.

— O săptămână întreagă... Ești un laș, spune ea cu o voce tremurată, atât de slabă încât aproape că mă doare s-o aud.

Știu că are dreptate. Sunt un afurisit, nu există scăpare de asta.

Dar un laș? Îmi vine să râd.

— Un laș ar face asta? o întreb, și înainte să îmi răspundă, mă aplec și îi prind buzele într-un sărut, necerut, disperat.

Simt cum inima mi se strânge în timp ce îi strecor limba mea în gura. Limbile ni se ating. Inima îmi saltă când îi simt limba caldă îmbrățișându-se cu a mea. Mă sărută delicat, total opus față de cuvintele ei tăioase.

O apuc de talie și o trag mai aproape. Îmi las mâinile să îi alunece pe trupul bine definit. O strâng ușor de fund, iar ea geme extrem de slab , dar îndeajuns de tare cât să aud și să îmi încingă sângele , care se duce direct spre erecția dornică ce mi se formează.

Erica îmi prinde buza între dinți și o trage spre ea, mușcând puțin mai tare decât de obicei. Suspin. La dracu! Dacă eram într-un loc mai ferit i-aș fi arătat eu cu cine se pune !

Se desprinde brusc din sărut, lăsându-mă cu pulsul zvâcnind în între picioare. Privirea ei e un amestec de dorință și dezamăgire, iar apoi vorbește, vocea ei plină de asprime:

— Nu așa.

Înțeleg exact ce vrea să spună, și, deși are dreptate, nu pot rezista să o tachinez, să o împing mai departe doar pentru plăcerea de a o vedea iritată.

— Te chem la mine când am liber? îi spun cu un zâmbet ironic pe buze.

Erica îmi lovește brațul brusc, iar eu râd, provocat.

— Ești un nemernic! spune, cu fața înroșită, pe cale să se întoarcă și să plece.

Nu o las să plece așa ușor. O înșfac de braț și o răsucesc rapid înapoi, forțând-o să se întoarcă cu fața spre mine. Privirile noastre se întâlnesc din nou, și eu profit de moment.

— Mâine am liber. Vin să te iau la 17. Dă-mi adresa ta.

Realizez prea târziu ce am cerut. Casa Sullivan, desigur. Involuntar, îmi încleștez dinții. E un teren periculos. La naiba , Raf o să fie bucuros. În fine , parțial.

După câteva secunde de ezitare, îmi spune adresa, alături de câteva instrucțiuni despre cum să ajung acolo.

— Există GPS, apropo, adaug sarcastic, ridicând o sprânceană.

Erica își dă ochii peste cap cu o oboseală sarcastică.

— Știi ceva? O să mă gândesc dacă chiar vreau să ne vedem.

Râd, neputând să mă abțin. Pe naiba, dacă ea crede că îmi poate rezista.

Ridic capul, mă îndrept și îi dau lovitura finală:

— Nu mă face să aștept, domnișoara Sullivan, spun, apoi o ocolesc și mă întorc înapoi spre cazino, revenind la muncă, cu un zâmbet mulțumit pe buze.