Capitolul 6 - Erica

14 6 0
                                    

Tocmai ce pășim în interiorul Centro Commerciale, situat la doar două ore distanță de locuința noastră. E un mall modern și imens, cu o arhitectură elegantă, dominată de sticlă și oțel, oferind o vedere panoramică către pistele de aterizare de la Aeroportul Orio al Serio din apropiere. Exteriorul, cu un design minimalist și linii curate, este completat de o serie de fântâni și spații verzi, care dau locului o atmosferă relaxantă, în contrast cu agitația urbană.

Drumul până aici a fost plăcut și rapid. Alessia conducea lejer Porsche-ul ei Cayenne albastru pal, zâmbind sub soarele de primăvară. Interiorul mașinii, la fel de impecabil ca întotdeauna, era parfumat subtil cu o aromă de vanilie și piele nouă. Muzica de pe fundal, un playlist cu piese de jazz modern, ne-a acompaniat în această călătorie. Priveliștile s-au schimbat treptat de la dealurile verzi și orașele liniștite, la peisajul mai industrial și dinamic al zonei comerciale din jurul mall-ului.

După ce am parcat în subsolul spațios, ne-am îndreptat spre intrare, discutând despre ce magazine am vrea să vizităm prima dată. La intrare, aerul condiționat ne-a învăluit ca o binecuvântare, contrastând cu căldura din exterior.

Prima oprire a fost la Zara Home, unde Alessia a căutat câteva articole decorative pentru vila ei de la lac, dar nimic nu i-a atras cu adevărat atenția. Magazinul era aranjat cu o estetică minimalistă, dar niciuna dintre noi nu și-a găsit inspirația acolo.

Am continuat plimbarea, ajungând apoi la Massimo Dutti, unde ne-am pierdut printre rafturile cu haine. Eu am probat o rochie albă din in, iar Alessia un blazer din mătase gri, dar niciuna dintre noi nu și-a găsit ceva demn de achiziționat. Atmosfera era elegantă, dar într-un fel banală, iar vânzătoarele, oricât de amabile, nu au reușit să ne convingă să facem vreo achiziție.

— O să găsim noi ceva, a spus Alessia zâmbind, în timp ce am ieșit din magazin și am pornit către următoarea noastră oprire.

Ne continuăm drumul prin mall, intrând în magazinele de lux care ne atrag atenția. Prima oprire este la Gucci, unde vitrinele strălucesc sub lumina intensă a reflectoarelor. În magazin, totul emană opulență – rafturile sunt încărcate cu piese vestimentare cu detalii fine și accesorii strălucitoare. Îmi aleg un costum alb din lână ușoară, cu un sacou structurat și pantaloni evazați. E perfect pentru serile mai răcoroase de vară. Îl asortez cu o pereche de pantofi stiletto nude din piele întoarsă, cu un toc subțire și elegant, ideal pentru întâlnirile de afaceri sau cinele sofisticate.

Alessia aprobă cu un zâmbet, iar noi ieșim din magazin încărcate de plase și ne îndreptăm spre Prada. Aici, mă îndrăgostesc de o rochie vaporoasă, de un verde smarald, perfectă pentru o cină pe malul lacului sau o petrecere elegantă. Croiala este simplă, dar materialul de mătase se așază impecabil pe corp. Accesoriile nu lipsesc nici ele – îmi aleg o brățară masivă din aur alb și un clutch negru din piele lucioasă, minimalist și sofisticat.

În cele din urmă, ajungem la Louis Vuitton, unde îmi fac cadou o pereche de sandale aurii cu barete subțiri și o curea din piele cu logo-ul iconic, pe care mi-o doream de ceva timp. Din același magazin, îmi mai iau o geantă crossbody neagră, mică și versatilă, perfectă pentru plimbările de seară sau pentru o zi mai lejeră.

Ne continuăm plimbarea prin mall, iar după ce am intrat și ieșit din câteva magazine, Alessia îmi sugerează să ne oprim la unul dintre cele mai exclusiviste magazine din zonă, Dolce & Gabbana. Intrăm pe ușile mari de sticlă și suntem întâmpinate de o atmosferă rafinată. Totul în jurul nostru strălucește de eleganță – candelabre imense atârnă de tavanul înalt, pereții sunt decorați cu tapet din brocart, iar piesele expuse sunt adevărate opere de artă. Uneori simt cum genul acesta de magazine mă sufocă, însă de data asta intru cu un scop.

Mă atrage imediat o rochie superbă mov, din catifea fină, ce emană lux prin fiecare detaliu. Are un decolteu adânc, dar elegant, perfect conturat pentru a pune în evidență silueta. Croiala este impecabilă, lungimea rochiei ajungând până la pământ, cu o despicătură subtilă pe un picior.

Nu mă pot abține să nu o probez, iar când ies din cabina de probă, Alessia zâmbește larg și aprobator. Este rochia perfectă, știe și ea asta. Dar îmi mai lipsește ceva.

În vitrina de lângă cabina de probă, văd un lanț fin de aur alb de la Tiffany & Co., care atârnă discret între sânii mei, un detaliu subtil dar fermecător. Simt că va atrage atenția în mod firesc, fără să fie nevoie de alte accesorii exagerate. Așortez lanțul cu o pereche de cercei lungi, tot de la Tiffany & Co., cu diamante mici care sclipesc subtil la fiecare mișcare a capului.

Cu aceste piese, sunt sigură că ținuta mea va fi impecabilă.

O privesc pe Alessia, iar ea, cu ochii ei căprui mari, se uită direct la mine. Probabil a văzut deja în ochii mei că urmează să o rog ceva ce știe că nu va putea refuza. Ridică dintr-o sprânceană, zâmbind ușor.

— Hai, spune, ce vrei de data asta? oftează ea teatral, dar cu o notă jucăușă în voce.

Mă uit la rochia mov care atârnă perfect de umeraș și apoi mă întorc spre ea.

— Am nevoie de tine să mă ajuți cu ceva în seara asta, îi spun, cu o privire vinovată.

— Ce anume? întreabă ea, ridicând din sprâncene.

— Vreau să mergem doar noi două la cazino. Nu cu tata și nu cu restul grupului. Vreau să îl văd din nou pe Matteo, îi zic, simțind cum obrajii mi se încălzesc doar rostindu-i numele.

Alessia mă privește în tăcere pentru câteva secunde, apoi zâmbește larg, ca și cum deja știa la ce mă gândeam.

— Deci planul tău secret include ceva mai mult decât un joc de blackjack, nu-i așa? întreabă ea, râzând ușor.

— Ai dreptate, confirm eu, încercând să nu par prea entuziasmată.

Ea își îndreaptă spatele și își pune mâinile pe șolduri, mimând seriozitatea.

— Știi că nu pot refuza. Seara asta va fi interesantă, îmi răspunde zâmbind șiret.

Zâmbesc și eu, știind că pot conta pe ea.

— Atunci presupun că , inevitabil, va trebui să îmi cumpăr și eu haine pentru diseară , adaugă Alessia privind lacomă prin magazin.

Zâmbesc și îmi las ochii să zboare prin magazin, încercând să îi găsesc o rochie care să fie demnă de caracterul ei puternic și elegant. Printre rafturi, zăresc o rochie de un albastru electric, perfectă pentru Alessia. Materialul este fin, cu un croi ce îi va evidenția silueta subțire și curbele subtile, având un decolteu adânc și bretele delicate. O rochie sexy, îndrăzneață, care pare să fi fost creată special pentru ea.

Mă întorc spre Alessia și îi arăt rochia, iar ochii ei se luminează imediat.

— Ce părere ai de asta? o întreb, ridicând ușor umerașul.

Ea o privește pentru câteva secunde, apoi își mușcă buza inferioară, apreciind croiala și culoarea.

— Asta e perfectă, spune ea, luându-mi-o din mână.

Nu se oprește aici. Zâmbește din nou și se îndreaptă spre o mică vitrină cu bijuterii expuse. În doar câteva secunde, alege un colier din lapis lazuli, cu o piatră albastră profundă, ce pare să sclipească la fiecare mișcare. Îl ridică cu eleganță, alături de o pereche de cercei asortați.

— Acestea sunt ce îmi trebuie pentru seara asta, spune ea cu un aer hotărât. Până la urmă nu ar strica să mă distrez și eu.

Privesc alegerile ei și nu pot să nu zâmbesc. Alessia mereu știe ce să aleagă pentru a atrage toate privirile. Și în seara asta, vom fi două femei hotărâte să ne atingem scopurile.

Cărțile Destinului ( 17+)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum