Cărțile Destinului ( 17+)

Capitolul 18- Erica

Am pierdut, fabulos chiar. Matteo stă triumfător lângă mine, sorbindu-și ultimul shot de parcă era apă plată, în timp ce eu simt cum focul îmi arde gâtul și fiecare părticică a corpului. Ce prostie, îmi spun în gând. Ce idee stupidă să mă provoc la un metru de shoturi — zece shoturi, unul după altul. La al patrulea deja simțeam cum picioarele mi se înmoaie, iar acum, privind cum Matteo râde cu satisfacție, regret că am insistat.

— La naiba cu tine! Ai trișat! încerc să strig, dar cuvintele mi se încurcă. Limba îmi e greoaie, iar vocea mea, departe de a suna autoritară, trădează starea în care mă aflu.

— Ți-am spus, puștoaic-o, te pot bate fără să clipesc, zice el, cu un rânjet care îmi face pielea să mi se strângă pe șira spinării. Cum naiba reușește să fie atât de enervant și atrăgător în același timp? Îl privesc cu dispreț, dar și cu o provocare pe care nu vreau să o las să piară.

Îi scot limba. Puștoaică, auzi la el. Cine se crede? Dar un gând îmi străpunge mintea, brusc și neașteptat, iar un zâmbet viclean îmi luminează fața. Matteo mă privește, nedumerit de schimbarea mea bruscă de dispoziție.

— Spune-mi, Matteo, dacă o puștoaică poate să facă asta.

Mă ridic din scaun și pășesc hotărâtă spre mijlocul cercului de dans, acolo unde bătăile tobelor și ritmurile sacadate ale muzicii devin din ce în ce mai intense. O lumină roșie aprinde scena în fața mea, iar din mulțimea de dansatori, observ un tip creol, îmbrăcat lejer, care pare să fie în perfectă armonie cu muzica. Pielea lui strălucește sub luminile intermitente, iar eu mă îndrept direct spre el.

Mă apropii lent, lăsându-mi șoldurile să se miște ușor pe ritm, sincronizându-mi pașii cu muzica. Mă poziționez în fața lui, iar ochii mi se închid pe jumătate. Îi simt prezența aproape de mine, dar nu fac contact. În schimb, încep să mă mișc provocator, mângâindu-mi corpul cu propriile mâini, atingându-mi ușor coapsele, ridicându-le spre talie, și apoi lăsându-le să alunece ușor spre abdomen.

Băiatul încearcă să se apropie de mine, dar fac un pas în lateral, jucându-mă cu distanța dintre noi, iar în tot acest timp simt privirea lui Matteo arzându-mi spatele. Știu că mă privește. Știu că fiecare mișcare a mea îl consumă, iar asta mă face să continui. Mă răsucesc, îmi las părul desprins din coc să cadă ușor pe spate, și îmi mișc șoldurile într-un dans lent, hipnotic, mai aproape de tipul de lângă mine, dar privirea mi-e întotdeauna căutându-l pe Matteo.

Corpul meu se unduiește pe lângă el, aproape atingându-l, dar mereu păstrând o distanță care îl face să aștepte, să dorească mai mult. E un joc, și știu că l-am câștigat. Ia-o pe asta "puștiule"!

Îmi vine să mă întorc și să îi rad în față.

Brusc , o pereche de mâini puternice și tatuate, mă răsucesc fără avertisment, iar înainte să îmi dau seama ce se întâmplă, mă simt ridicată de la sol, suspendată peste umărul lui. La naiba! Încerc să mă zbat, dar brațul lui Matteo e ferm, sprijinindu-se de fundul meu, asigurându-se că nimeni nu poate vedea nimic. Muzica urlă în jurul nostru, iar vocea mea e înghițită de sunetele pulsante care umplu cazinoul.

— Matteo! Lasă-mă jos! încerc să strig, dar cuvintele mi se împleticesc în gură, iar mușchii mei par trădați de starea în care mă aflu.

El își face drum prin mulțime cu pași siguri, în timp ce eu îmi simt sângele năvălindu-mi în obraji și în piept de nervi și frustrare. Unde naiba ne duce? Mă zvârcolesc, dar e ca și cum nici nu simte. Îl aud chicotind în surdină, ca și cum întreaga scenă l-ar distra teribil.

Abia când ajungem într-o zonă mai retrasă, încep să realizez unde suntem. Pereții sunt îmbrăcați în gresie albă, iar luminile sunt mai difuze. La naiba, suntem la baie. Nu, nu se poate!

Mă zbat din nou, disperată să mă eliberez, dar el deschide ușa cu ușurință și intră. Atmosfera se schimbă brusc, muzica de afară rămâne doar un zumzet, iar liniștea băii devine apăsătoare. Mă lasă jos, iar picioarele mele ating podeaua rece. Mă simt de parcă nu mai am nicio putere, dar nu mă dau bătută. Îl privesc cu furie, în timp ce încerc să îmi recapăt controlul.

— La naiba cu tine, Matteo! Ce crezi că faci? spun printre dinți, în timp ce mă uit direct în ochii lui.

Matteo mă așază cu grijă pe pământ, dar ochii lui sunt fermi, îmi transmit o siguranță de sine care îmi zgârie nervii. Realizez că ne aflăm într-o cabină de toaletă mai mare, luminată difuz, iar pereții de faianță albă îmi dau fiori reci pe spate. Răceala mă face să suspin involuntar, dar nu renunț la postura mea dezinvoltă. Joc după regulile lui.

— Ce naiba crezi că faci, Erica? întreabă el, cu o voce joasă și tăioasă, apropiindu-se amenințător.

Îi răspund cu un zâmbet ironic, mimând nevinovăția. E un déjà-vu. Dar de data asta, rămân dreaptă, lipită de peretele rece, fără să mă las pradă fricii.

— De ce te deranjează? întreb pe un ton sarcastic. Sunt doar o puștoaică, nu?

Îi observ privirea întunecându-se, dar nu e de teamă, e altceva. Un joc periculos. Aproape îl provoc să reacționeze, să vadă până unde poate împinge limitele.

— Și una al naibii de răsfățată, spune el, accentuând fiecare cuvânt.

Mă încrunt. Vorbele lui mă lovesc mai tare decât aș fi vrut să recunosc. Pentru o secundă, toată siguranța mea se clatină, și simt cum o bucată din mine se sfărâmă. La naiba, chiar nu sunt răsfățată... Nu știe nimic despre mine, nimic despre ce am trăit sau cum m-am chinuit să ajung aici.

— Să te ia naiba, Matteo! zic încercând să ies din colțul în care mă simt prinsă, dar el nu îmi dă niciun răgaz.

Mâinile lui mă prind ferm, mă apasă înapoi pe peretele rece, iar corpul lui se lipește de al meu, creând o barieră insurmontabilă. Simt căldura lui, parfumul acela familiar de scorțișoară îmi invadează simțurile, dar în loc să mă calmeze, îmi alimentează furia. Nu mai e vorba doar de un simplu joc de putere.
Îl privesc direct în ochi, încercând să mă controlez, dar prezența lui mă copleșește.

Într-o fracțiune de secundă, tot controlul pe care îl am, avusesem, sau mai bine zis am încercat să îl am, se prăbușește. Nu știu dacă e de vină alcoolul, dacă e de vină părul lui nearanjat sau înălțimea lui care îmi dă că trebuie să mă cațăr pe el , dar fără să îmi dau seama ce fac, îl apuc de gulerul cămășii și îl trag spre mine.

Îl sărut, fără niciun avertisment. Un sărut brut, plin de exasperare , de parcă nu aș mai avea timp. Buzele lui sunt calde și surprinzător de moi, iar eu mă pierd complet cu firea când îmi răspunde la sărut.

Alcoolul trebuie să fie de vină, nu?