🎶 Fanul Meu 🎶

🎶78🎶

După ce prietenii lui Jungkook părăsiră biroul, tânărul rămase câteva momente în tăcere, concentrându-se să încheie ultimele detalii ale sarcinilor de la firmă. Cu un oftat scurt, ridică telefonul și apelă acasă, cerând să fie luat de șoferul familiei.

...

— Domnule Alfan, ați putea să opriți aici pentru câteva clipe? îl întrebă Jungkook pe șoferul care îl transporta cu calmul său obișnuit.

Fără un cuvânt, bărbatul reduse viteza și parcă mașina în parcarea bine luminată a unui magazin de pe marginea drumului.

Cu o mișcare hotărâtă, Jungkook coborî din mașină, simțind cum emoțiile se amestecă într-un vârtej de nesiguranță și determinare. Voia să-l viziteze pe Taehyung, însă gândul că ar putea fi refuzat la intrarea în casa acestuia îi provoca un fior rece. Se întrebă dacă gestul său, oricât de sincer ar fi, ar fi primit cu îngăduință sau dacă ar stârni doar amintiri dureroase.

În timp ce-și trecu mâna prin părul ciufulit, încercând să-și alunge neliniștea, Jungkook păși în magazin. Se opri în fața rafturilor pline de produse, neștiind cu adevărat ce ar putea aduce cu el. Ce ar putea să-i placă lui Taehyung? Ce ar fi suficient de semnificativ pentru a transmite regrete și speranța unei conversații?

După minute întregi de ezitare și pași mărunți printre rafturi, ochii săi se opriră asupra unei ciocolate albe și a unui coș decorat elegant cu fructe proaspete. Era ultimul de pe raft, ceea ce-l făcu pe Jungkook să se gândească că poate altcineva ar fi considerat același gest potrivit. Fără alte îndoieli, îl luă, sperând că simpla alegere ar putea fi un pas mic spre reconciliere.