🎶 Fanul Meu 🎶

🎶64🎶

— Doar nu credeați că vă voi lăsa să luați masa în acest restaurant doar voi doi,nu?

Jungkook se ridică de pe locul lui și îi trage scaunul mamei sale ,care se așează, nu înainte de-ai mulțumi.

— Mă bucur din suflet că ai venit și tu  mamă, prezența ta înseamnă mult pentru mine.

— Nu puteam, sub nicio formă, să lipsesc după mai bine de un deceniu de absență din acest loc. Femeia vorbea din suflet în timp ce își privește familia.

— Știai și tu că restaurantul este încă deschis? Întreabă Jungkook fiind curios de răspunsul mamei lui.

— Nu chiar, tatăl tău mi-a menționat acum câteva zile, iar eu am fost destul de surprinsă, credeam că restaurantul fusese închis de ani buni. Vorbește cu pe un ton blând și plăcut doamna Jeon.

— Deși încă nu s-a închis, nu va mai dura mult până când acea zi va sosi. Doamna Fey pune cu atenție mâncarea în fața fiecăruia, ca de obicei, cu aceeași grijă de ca și în trecut.

— Ce doriți să ne comunicați, doamna Fey? întrebă Jungkook, simțind cum o îngrijorare tristă începea să-l cuprindă.

— Intenția este să demoleze clădirile din jurul restaurantului, inclusiv restaurantul însuși, având în vedere că se află chiar în centrul zonei destinate demolării.Tristețea din glasul ei este profund resimțită de cei trei, lăsându-i într-o stare de reflecție și compasiune.

Jungkook privi în gol, cu mintea zbuciumată, amintirile din copilărie răscolindu-se în inima lui.

— Este greu de crezut că acest loc, plin de momente atât de frumoase, ar putea dispărea, spuse el, cu o voce tremurândă, căutând sprijin în ochii mamei sale.

Doamna Jeon oftează, iar o umbră de nostalgie i se așează pe chip.

— Am venit aici atât de multe zile cu tatăl tău, râzând și împărtășind mese pline de voie bună. Fiecare masă era ca o sărbătoare, adăugă ea, amintindu-și cu o căldură palpabilă de momentele de neuitat.

Doamna Fey, observând emoția din jur, interveni cu o voce liniștitoare:

— Înțeleg cât de mult înseamnă acest loc pentru voi, dar trebuie să ne gândim și la viitor. Fiecare început vine cu o încheiere, iar noi trebuie să ne adaptăm, să ne găsim drumul mai departe.

Tăcerea se așternu între ei, fiecare dintre ei lăsându-se cuprins de gânduri. Jungkook, simțind o strângere în piept, întrebă cu îndoială:

— Ce ne va rămâne din toate aceste amintiri dacă acest loc va dispărea?

Mama sa îl privi cu compasiune, încercând să-i alunge neliniștea.

— Amintirile noastre nu depind de un loc fizic, dragul meu. Ele trăiesc în inimile noastre, în poveștile pe care le vom împărtăși și în legătura noastră ca familie.

Vocea ei era blândă, dar plină de forță, iar Jungkook simțea că, în ciuda tristeții, exista o speranță în cuvintele ei.

Doamna Fey le zâmbi, cu o privire caldă, și adăugă:

— Așa este. Poate că restaurantul se va închide, dar tradițiile și legăturile pe care le-ați construit aici pot continua să trăiască, în altă formă.

Cei trei se priviră, fiecare înțelegând profund mesajul. Era momentul să-și înfrunte viitorul, indiferent de incertitudinile ce se iveau, și să găsească o modalitate de a păstra vie esența acelor momente dragi.