🎶 Fanul Meu 🎶

🎶70🎶

Taehyung ascunse cu delicatețe micul bilet sub pernă, ca pe un talisman personal, un secret pe care doar el și-l dorea să-l păstreze aproape. Cu gesturi atent studiate, așeză buchetul de floarea-soarelui pe noptiera din dreapta patului său, aproape de fereastra care lăsa primele raze ale dimineții să se strecoare în salon. Celelalte două paturi din cameră erau goale, conferind un aer de solitudine ce părea să amplifice starea sa de introspecție. În mijlocul acelei tăceri și liniști, Taehyung se întinse în pat și se acoperi cu cealaltă pătură, un zâmbet abia schițat rămânându-i pe buze. Gândurile îi erau încă răscolite de gestul simplu al lui Jungkook, dar în acea seară, pentru prima dată în mult timp, adormi simțind o vagă speranță.

...

Orele dimineții sosiră mai repede decât și-ar fi dorit Jungkook, care fusese trezit de asistentele ce intrau în salonul lui Taehyung pentru a-i administra tratamentul. Vocea lor scăzută și pașii repezi nu reușiseră să păstreze ușa închisă, lăsând-o să rămână întredeschisă, iar privirea lui Jungkook se strecură involuntar spre interior. Prima imagine care i se înfățișă fu cea a lui Taehyung, încă adormit, cu chipul liniștit și buchetul de floarea-soarelui așezat lângă patul său. Florile nu mai erau pe scaunul din hol, semn că Taehyung le primise și le prețuise suficient pentru a le ține aproape.

Jungkook așteptă cu răbdare ca asistentele să își termine treaba, studiindu-l pe Taehyung din pragul ușii. Văzându-l astfel, învăluit într-o liniște fragilă, Jungkook simți un amestec de ușurare și vinovăție. Odată ce personalul medical părăsi salonul, îndrăzni să intre încet, pășind cu precauție, aproape temător să nu spargă acel echilibru fragil. Se apropie de pat și, cu o grijă infinită, luă pătura pe care Taehyung i-o dăruise peste noapte, așezând-o la picioarele acestuia. În tăcerea încăperii, gestul lui părea o mulțumire mută, o recunoaștere a atenției pe care Taehyung i-o arătase.

Într-un moment de ezitare, Jungkook își lăsă privirea să alunece pe chipul lui Taehyung, simțind un impuls de a face mai mult, de a spune mai multe. Dar tot ce putu să facă fu să se aplece încet și să-i sărute mâna, un gest de o tandrețe reținută, dar sinceră, ca o promisiune nerostită. Se retrase apoi cu pași ușori, plecând din salon fără să mai privească înapoi.

Jungkook avea o zi plină înaintea lui. O ședință importantă la campania sa muzicală îl aștepta, iar înainte de a pleca, trebuia să-și anunțe părinții despre planurile sale. Gândurile i se îndreptară pentru o clipă spre responsabilitățile care-l așteptau, dar în mintea lui persistă imaginea mâinii calde a lui Taehyung și sentimentul vag că, într-un fel subtil, lucrurile se schimbaseră între ei, chiar dacă nu știa încă în ce direcție.