🎶 Fanul Meu 🎶

🎶73🎶

Jimin îl privi pe Taehyung cu o umbră de neliniște și dezamăgire, dar hotărî să nu prelungească tensiunea. Cu o voce joasă, aproape șoptită, murmură:

— Eu... o să plec. Nu vreau să mai stau, să te incomodez. Poate că așa e mai bine pentru amândoi, spuse Jimin, încercând să își păstreze calmul.

Taehyung încuviință din cap, evitând să-l rețină. Știa că o discuție încordată ar fi putut degenera ușor într-o ceartă – ceva de care nici el, nici Jimin nu aveau nevoie în acel moment. Cu un zâmbet reținut, Jimin o îmbrățișă pe doamna Kim, care îi răspunse cald, iar apoi părăsi încet salonul, lăsându-i pe cei doi singuri.

Doamna Kim se așeză pe marginea patului, cu o privire blândă și plină de înțelegere, cercetând chipul fiului său.

— Cum te simți, dragul meu? întrebă ea, cu un zâmbet ușor care trăda îngrijorarea maternă.

Taehyung o privi pe mama lui și, pentru prima dată, simți nevoia unei alinări sincere. Își înghiți emoțiile o clipă, iar apoi mărturisi încet:

— Sunt bine, mamă, nu te îngrijora. Dar... dar am nevoie de o îmbrățișare, spuse el, ezitând puțin.

Pentru cineva atât de rezervat precum Taehyung, cererea era un act de vulnerabilitate rar, dar simțea că emoțiile sale erau prea copleșitoare să le mai țină doar pentru el. Doamna Kim își deschise brațele și îl cuprinse strâns, oferindu-i un sprijin cald și tăcut, unul pe care Taehyung nu îl ceruse niciodată în mod explicit, dar de care avea atât de multă nevoie. În acea îmbrățișare, pentru o clipă, lăsă toate gândurile și frământările să se dizolve, găsind o mică alinare în brațele mamei sale.

— Taehyung, dragule, vreau să știi că sunt mândră de tine, spuse ea cu o voce moale, mângâindu-l pe spate. Ai făcut alegerea corectă mai devreme, iar faptul că vrei să îl asculți pe Jungkook arată o maturitate de care nu toată lumea ar fi capabilă. El suferă, chiar dacă nu vrea să arate asta. Știu că poate părea diferit, dar durerea lui e reală, la fel ca și a ta, continuă ea, privindu-l cu un amestec de admirație și afecțiune.

Taehyung o ascultă în liniște, surprins de cuvintele mamei sale, dar simțindu-se dintr-odată mai ușurat. În sfârșit, cineva îl înțelegea. Cineva era acolo pentru el, gata să-l susțină fără să-l judece, iar acea încurajare sinceră îi dădea forța să continue.

— Mulțumesc, mamă, șopti el, simțindu-se mai împăcat. Acum, știa că va putea vorbi cu Jungkook despre ceea ce s-a întâmplat, fără teamă sau rețineri, pentru că avea încrederea și sprijinul mamei sale.