Nobody Else 2

Capitolul 1

ELENA

     Anii aceştia au fost buni cu noi, ne-au lăsat să ne odihnim și să ne putem reface. Răul nu se oprește niciodată, dar, măcar ne lasă timp să putem primi și alte lovituri, astfel urmând să le facem față cu brio.

     Acum iată-ne aici, pe toți, reuniți ca după fiecare zi obositoare de muncă. Eu am devenit medic legist, nu mai aveam nevoie de sânge, foamea îmi era oprită de partea umană care mi-a rămas. Kat îmi era alături, ca de obicei, acum în rolul unui bun spion. Eram cea mai bună echipă. Lucram și pe teren, dar de obicei mai mult în laboratorul F.B.I-ului, deoarece aveam dublă specializare.

     La firmă tot noi eram șefele, dar aveam un mare ajutor din partea bunicilor mei, care se dedicau total.
Stefan și Damon deveniseră proprietarii unei firme la fel de mare ca a noastră și se descurcau minunat.
Nate a decis să facă o fermă, iar Jer îl mai ajuta cu treburile acolo când nu avea școală.

     Mătușa și unchiul meu au decis să plece într-o expediție, vizitând toată Europa.

     Eram o adevărată familie, mai ales de când ne-am mutat cu toții într-o casă mare. Acum stăteam tolănită pe canapea, răsfoind o revistă, în timp ce fratele meu făcea ture prin încăpere. Își ținea telefonul strâns în mână și îl verifica aproape din două în două secunde. Era oarecum obositor, dar ce puteam să-i fac ?

     — Jer, m-am plâns, lăsând revista lângă mine. Calmează-te, Dia nici nu cred că a urcat în avion măcar...

     — De unde știai că pe ea o caut ? Se încruntă spre mine și lăsă telefonul pentru câteva secunde pe masă. Apoi îl verifică din nou.

     — Era logic, am pufnit, când l-am văzut butonând din nou. Dacă toți suntem acasă, mai puțin ea, era normal. Plus că ești la fel de agitat ca un leu prins în cușcă.

     — Normal ! Tonul îi sună revoltat, și mă privi atât de urât încât puteam să jur că mi-ar fi sărit în cap dacă aș mai fi spus ceva. Nu am văzut-o de o oră, mi-e dor de ea !

     — O să se întoarcă, nu mai fi așa stresat.

     — Nu sunt stresat, mormăi, în timp ce eu i-am aruncat o privire scurtă și m-am ridicat. Poate doar puțin...

     — Puțin mai mult, l-am contrazis. Acum hai, lasă telefonul ăla pe masă și vino cu mine.

     — Unde ? Mă întrebă, și mă privi ușor încruntat.

     Câteva minute mai târziu ieșisem afară și trăsesem o bălăceală lungă care păru să îl mai ajute pe Jer să uite. Era mult prea încordat. Știam că o iubea mult pe Diana, mi se părea normal să îi simtă lipsa, dar nici chiar în felul ăsta. Acum stăteam pe un șezlong, bucurându-mă de razele soarelui ce îmi mângâiau pielea. Starea mi s-a schimbat radical atunci când l-am văzut pe Nate apropiindu-se nervos, ținând în mână un telefon — al lui — și m-am ridicat în șezut.

     — Ce s-a întâmplat ?

     Îl priveam confuză în timp ce el aproape scotea flăcări pe nas. Nu spusese nimic încă, de oprise lângă mine și își închisese ochii pentru un timp, probabil pentru a se calma. Când m-a privit din nou, atitudinea lui părea mai domoală.

     — Cine crezi că tocmai m-am sunat ? Tonul lui răsună dur, iar întrebarea fusese rostită atât deapasat încât semăna mai mult cu o exclamație. Idiotul, pufni, înainte să apuc să spun ceva. După atâția ani și-a amintit de mine, după tot timpul în care am avut nevoie de el și n-a fost aici, acum s-a găsit să apară !