Hei, dragilor! Înainte de a începe, aș vrea să vă rog să vã uitați peste cartea prietenei mele, ArianaFcdb. Este abia la început, dar o să vă surprindă chiar din primul capitol. O să vă placă.
***
"Pădurea EastWood a ars! Pompierii s-au chinuit ore întregi să stingă focul ce a mistuit zeci de copaci, dar au reușit, înainte să cuprindă și fosta pistă de curse ilegale, care nu a mai fost folosită de zeci de ani.", sunt cuvintele prezentatoarei de știri, dar eu închid televizorul, realizând că ne-am acoperit bine urmele.D: Voi unde ați fost aseară?, întreabă îngândurat.
E: Acolo.
D&S: Poftim?!, sar amândoi și încep să mă sperie și pe mine.
E: Ce vi se pare așa anormal?, întreb inocentă.
S: Iubito, a ars toată pădurea! Dacă vă prindea focul?
E: Nu ne-a prins. Am plecat chiar înainte să înceapă, spun și îi calmez.
K: Am venit întregi acasă. De ce vă faceți griji?
D: Ai stat mai mult de douăzeci de secunde departe de mine, iar asta nu mi-a plăcut deloc, spune serios și o îmbrãțișează.
Stef se așazã lângă mine și mă trage în brațele sale, dar când îi mâna pe abdomen, tresar.
E: De ce e umflată partea asta?, întreb, iar el mă privește ciudat.
S: Nu știu la ce te referi, rãspunde încercând sã pară calm.
E: Ba sigur că știi!, spun și-i ridic tricoul, sub el gãsind o vânătaie uriașă. O, Doamne!, exclam când vãd cât e de mare.
S: Nu e nimic! E doar...
E: Stefan!, îl întrerup. Cum te-ai ales cu asta? Iar v-ați bãtut?, mă întorc mârâind la Damon.
S: Nu!
D: Da!
K&E: Poftim ?
E: Acum ne mai și mințiți!, replic supărată. Vreau să aflu ce ai pãțit!, mârâi, ridicându-mă.
S: Nu e nimic!, spune apãsat și mă trage înapoi, încercând să mă culce pe pieptul lui, dar mă împotrivesc.
E: Acum ne veți spune adevărul!, spun și mã ridic nervoasă, alături de Kat.
S: Nu e nimic! Doar am avut o...
D: Mică încãierare cu unul din clienți, continuă calm.
S: Da, așa e, aprobă, iar eu și Kat facem un schimb de priviri.
K&E: Mințiți!, spunem la unison, iar fețele pe care le fac cei doi sunt de milioane.
D: Nu! Așa a fost!, replică atunci când îi revine vocea.
K&E: Nu prea credem!, spunem împreună din nou și chicotim când îi vedem așa speriați.
S: Dar...
E: Da?
S: Damon spune adevãrul.
K: Vrem ceva mai convingător. Așteptăm adevărul, băieți!, spune și ne îndreptăm spre ușă.
D: Unde vã duceți?, vin amândoi spre noi.
E: Avem " afaceri "de făcut!, replic serioasă și urcăm amândouă în mașină, lăsându-i speriați.
K: Bagă viteză, acum pornesc și ei mașina lui Stefan!, spune râzând, iar eu fac câteva slalomuri, în așa fel încât să ne piardă urma.
Stefan are un BMW seria 3 negru mat, numai bun de camuflaj.
CITEȘTI
Nobody Else 2
VampirosDupă un an de liniște, Elena și toată 'haita' întâmpină noi probleme. Oare le vor face față? Această carte este continuarea volumului 1care poate fi gãsit pe profilul meu. Sper să vă placă. ❤