Nobody Else 2

Capitolul 15.

Am încercat să o îmbrățișez, dar m-a respins privindu-mă atentă. Ochii ei plini de lacrimi, suspinele și mâna așezată pe burtica ce scăzuse îmi indică nedumerirea și realizez că a aflat.

E: De ce ai dat acordul? întreabă cu ochii plini de lacrimi.

S: Ca să te salvez, spun și simt cum picături fierbinți mi se scurg din ochi. Nu aș fi rezistat sã vă pierd pe amândoi.

E: Chiar nu se mai putea face nimic?

S: Nu.. Nu am avut altă alternativă, iubito! spun și sper să o calmez, dar nu reușesc.

E: E numai vina mea! o aud spunând și simt cum un cuțit mi se înfige în inimă.

S: Nu e adevărat! Nu ai făcut nimic greșit, spun și privesc în gol.

Îl vãd pe Nate urcându-se din nou pe pântecul ei și privind-o în ochi, parcă vorbind o limbă știută numai de ei, abia apoi realizez că e vorba de limbajul corpului.

S: Nu îi poți face nimic să...vorbească? întreb, încercând să o distrag.

E: Există o vrajă.. Chiar mi-e dor să îl aud vorbind, spune și îmi dă o speranță cã o să își revină.

Aud cum spune câteva cuvinte, apoi glasul gros și rãgușit al lui Nate.

~~DIN PERSPECTIVA LUI NATE~~
Stefan nu o poate calma.. Eu sunt singura speranță că ea o sã se liniștească și o să lase rana de la operație să se vindece înainte ca Stef să observe că sângele ei se scurge ușor prin halat.

E: Nate? o aud spunându-mi numele și tresar imediat.

N: Da?

E: Ce ai făcut cu...el? întreabă încercând să își înghitã lacrimile.

N: Elena...

E: Nu! Nu pot să cred că mi s-a confirmat bănuiala... L-ai omorât, țipã și vãd cum își pierde controlul.

N: Trebuia să o faci tu atunci când i-ai prăjit creierii, spun cât de calm pot, deși clocotesc de nervi.

E: Mi-am amintit chiar în ultimul moment că e tatăl tău! țipă din nou.

N: Ăla nu a fost tată! Atât timp cât și-a dorit să ne pedepsească și ți-a fãcut rău, pentru mine nu e decât o scursură de om. Da, l-am omorât și nu regret deloc asta. A plãtit pentru tot ce a făcut rău. Și eu plătesc acum, prin blestem, dar o fac cu plăcere dacã știu că am de ce! ridic și eu puțin tonul, iar ea își întinde mâinile către mine și mă cuprinde în brațe.

Îmi așez botul pe fruntea ei, aplicându-i o tentativă de sărut.

N: Totul o sã fie bine, prințesă! El e aici, ceilalți sunt toți afară și așteaptă cu sufletul la gură. Te rog, lasă rana operației sã se vindece și nu te mai învinui, șoptesc cât de încet pot la urechea ei.

S: Ce rană? întreabã și realizez cã tot a auzit.

Brațele ei se strâng mai bine în jurul meu, iar eu mă întind în așa fel încât sã o acopăr cu totul.

S: Am auzit bine! Vreau să știu despre ce e vorba, spune, iar eu mă ridic fãcându-i semn spre halatul pătat. De asta mirosea a sânge așa tare..

Îmi face semn să mă dau jos, și se apleacã asupra ei, cuprinzând-o în brațe.

~~DIN PERSPECTIVA LUI STEFAN~~
Nate a încercat să fie subtil și să nu-mi arate rana pe care o avea Elena, dar tot am aflat de ea.
Mă rog să nu fac un infarct atunci când văd halatul și sângele curgând șiroaie, mă apropii și o îmbrãțișez strâns, de data asta rãspunzându-mi.

S: Ce ai de gând sã faci? o întreb suspinând..

E: E numai vina mea.. Trebuie să mi-o asum!

S: Nu! Nu ești vinovatã. Ai fãcut tot ce ai putut.. O să trecem peste asta, spun calm și îi masez ușor rana.

E: Stefan, parcă sunt blestemată. Trebuia să fii stat cuminte și să nu încerc să fug! spune și îi simt durerea din plin.

S: O să fie bine, calmeazã-te, încerc să o liniștesc.

E: Nu, n-o să fie, spun și observ că se înroșește foarte tare, iar inima îi bate puternic.
Realizez cã e aproape de infarct când vãd cã se învinețește și își pune mâinile pe piept, apãsând. Merg și iau una din seringile cu calmante de pe masă și fãră să mă mai gândesc îi administrez doza și adoarme instant.
Îl las pe Nate lângã ea și....