Nobody Else 2

Capitolul 9.

Ieșim în curte și mă rotește de câteva ori, apoi mă lasã jos și mă sărută încă o dată. În jurul nostru se strâng toți cei dragi, mai mult de jumătate fiind nedumeriți.

S: Nu-mi vine sã cred că o sã fiu tãtic! strigă în gura mare, lãmurindu-i pe toți și strângându-mă la pieptul său.

În mai puțin de 2 minute toți năvălesc asupra mea și mă felicită. Mă simt minunat și sunt atât de fericită în acest moment. Stefan mă lipește cu spatele de pieptul său și îi simt zâmbetul radiant ce-l afișează continuu.

E: De acum o să primesc cu bucurie orice stare de greață sau amețeală, spun zâmbind, iar Stef mă trage mai aproape de el.

S: Iubito, mâine mergem la control. Trebuie să aflăm ce face bebele, spune și mã sãrutã scurt.

K: O să înceapã haosul, spune când rămânem numai noi 4, restul având puțină treabă.

Amândouă pufnim în râs când vedem fețele confuze ale băieților.

S&D: Haos? Începe? întreabă mirați, cu gurile cãscate.

K: Da, băieți, o să înceapă.. Știți voi, poftele, grețurile, o sã devină din ce în ce mai emotivă, mai obosită, mai....

E: Agitată, stresantă, enervantă și toate cele, continui eu încă amuzându-mă de fețele lor.

D: Oh, nu! Chiar o să fie rău...pentru tine, frate, râde și el, iar eu aștept reacția lui Stef.

S: Nu e o problemă. Fac orice numai ca sã fie bine amândoi, spune și mă îmbrățișează, mângâindu-mi ușor abdomenul.

Damon este surprins de felul în care el acceptă totul și, în același timp mândru de fratele său.
Mai stăm puțin împreună, apoi mă îndrept către piscină și dau de Jeremy care vorbește la telefon, fiind foarte concentrat pe persoana de la celălalt capãt al firului, nimeni alta decât Dia. Îl aud povestind și nu fac decât să mă bucur de situație.
În partea cealaltă, la soare, îl vãd pe Nate întins pe spate pe un șezlong. Mă duc direct acolo, iar de cum mă vede îmi face loc lângă el. Mă așez și începem sã vorbim.

N: Deci o să am un nepot, concluzionează el zâmbind.

E: Sau o nepoată, replic eu.

N: Ce ai vrea să fie? întreabă curios.

E: Orice, numai să fie sănătos, spun, iar un oftat scurt îmi scapă pe buze.

N: De ce oftezi? S-a întâmplat ceva?

E: Nu, e totul bine, deja își fac apariția toanele sarcinii, spun zâmbind.

N: O sã fie foarte ciudat.

E: De ce?

N: Uitã-te la tine, ești atât de slabã și de firavă. Nu știu cum o să porți tu un bebe, spune și își întinde mâna spre abdomenul meu plat.

E: O să mã descurc, dacă nu, o sã te pun pe tine pe post de suport, zic eu amuzată.

Chicotește scurt, apoi se apleacă deasupra mea și-mi lasă un sărut scurt pe burtică. Ne îmbrățișăm, apoi îmi amintesc ceva. Deși știu că-l va deranja, tot îl întreb.

E: Nate, ce mai știi de Xander?

N: Deocamdată nimic și asta nu-mi dă niciun fel de satisfacție. Pregătește el ceva, oftează și mă face deja să regret că am întrebat.

E: Poate a renunțat, spun cu voce mică.

N: Nici tu nu crezi că ai zis asta. Știi că el nu renunță niciodată..

E: Când o să vină momentul o să rãzbim noi cumva, spun, iar un cãscat lung mă cuprinde.

N: Ești obosită, ar trebui să te întinzi puțin, spune și mă ia în brațe, mergând cu mine spre dormitor.

Mă așază pe pat, iar eu adorm instantaneu.

***
O pajiște gigantică și plină de flori înmiresmate. Nu știu cum am ajuns aici. Pornesc temătoare, dar mai apoi prind curaj și zburd printre floricelele multicolore. Deodată vãd cum apare în fața mea o pãdure deasă, iar cerul se face negru, atmosfera fiind una înspăimântătoare. Din față vãd cum apare, în depãrtare, o siluetă. Se apropie și văd cine e.
Se oprește chiar în fața mea. Simt cum nu mai pot respira pentru un moment, dar apoi îmi revin.
Îmi ridic privirea și îl analizez atent. Nu-mi vine să cred că e el.

M: Mă iubești? întreabă, iar speranța i se citește în ochi.

E: Nu! Eu îl iubesc pe Stefan! rãspund hotărâtă și dau să mă întorc, dar mă prinde de braț.

M: Mă iubești?

E: Michael, ți-am spus că nu! Indiferent de situație nu aș fi putut fi niciodată a ta, spun, iar strânsoarea devine insuportabilă. Dă-mi drumul! țip și mă smucesc, reușind sã scap.

Fug, dar, în orice parte m-aș duce apare el cu un rânjet idiot pe față și cu ochii roșii.

Alerg în continuare, dar nu găsesc nicio portiță de scăpare.
Ce caut eu aici? Cum pot să ies?  Intru în pãdure, iar la capãtul ei văd o lumină. Fug către ea, iar o voce cunoscută își face apariția.

S: Elena!

E: Stefan! Scoate-mă de aici, țip eu aproape plângând.

M: N-o să poți scăpa! urlă în spatele meu și încearcă să mă prindă.

Ajung aproape de lumină, iar în ea îl vãd pe Stefan care mă caută. Prind viteză și-i sar în brațe, astfel ieșind.

***
S: Elena?! Iubito, trezește-te! aud vocea calmă a lui Stef și mă încumet să deschid ochii.

Sunt în camera noastrã, iar el mă ține strâns în brațe. Îmi dau seama că plâng numai atunci când suspinele îmi ies unul după altul.

S: Gata, te-am salvat, a fost doar un coșmar, spune și mă mângâie ușor, ștergându-mi lacrimile.

E: O să mă bântuie mereu dacă nu fac ceva, spun și dau să mă ridic, încercând să îmi potolesc plânsul.

S: Unde vrei sã te duci?

E: La cimitir, spun scurt și ies pe ușă.

S: Vin cu tine, spune și mă prinde de mână împletindu-și degetele cu ale mele.

Nu-l refuz și îl trag după mine în beci, de unde iau un ciocan și un țăruș de lemn. Pornim la drum și.....

Heei, lume! ❤ Capitol dedicat tuturor.❤❤