Capitolul 26.

235 24 34
                                    

***
E: Te simți pregătită?, o întreb atunci când îi dau cheia mașinii și mă urc pe locul din dreapta.

Di: Mai pregătitã nu cred cã am fost vreodatã, am totuși emoții, dar nu sunt din cauza șofatului, rãspunde și îmi face semn către brunetul cu ochi cãprui ce o privește insistent. Nu cred că are încredere în mine, oftează și vrea sã-mi înapoieze cheile.

K: O, nu! Nu, nu, nu! N-o sã dai înapoi tocmai acum. După două zile în care ai practicat intens, n-o sã lãsãm toatã munca asta în aer!, spune repede Kat și mă amuză hotãrârea din ochii ei, dar o aprob imediat.

E: Așa e, Dia. Jeremy se teme aiurea, trebuie să îi demonstrezi că poți și cã ai curaj, spun zâmbind. Tu ți-ai dorit asta, așa că fă-o!

Di: Aveți dreptate, fetelor! Nu mai sunt un pui! Trebuie să fac ce-mi doresc!, spune și cu un gest scurt prinde cheile și pornește mașina.

K&E: Asta-i fata noastră!, spunem la unison, apoi începem să râdem.
Mai privesc încă o dată către băieți și îi fac discret cu ochiul lui Stef, care începe să zâmbească, scoțând la iveală perlele sale impecabile, mai apoi pornind cu o altă mașină în urma noastră.
Totul decurge minunat în plimbarea prin oraș, iar când intrăm pe un drum lãturalnic, piciorul Dianei pare să se fi blocat pe accelerație, așa cã devin din ce în ce mai atentă și mai încordată.

E: Dia, ești sigurã că 120 km/h pe un drum de țarã sunt în regulã?, întreb încercând să nu o stânjenesc.

Di: Vreau să simt puțină adrenalină, am totul sub control, spune, privindu-mă fix în ochi.

K: Ochii la drum!, urlă Kat, iar eu imediat apuc volanul mașinii evitând ciocnirea de un copac cu ajutorul unui drift.
Oprim și ne dăm jos, iar băieții apar imediat.

S: Sunteți bine?, întreabã alarmat atunci când se apropie de mine. Ești bine?, întreabă șoptit, analizându-mi întreg corpul.

E: Da, suntem, răspund chicotind și ca să îl asigur, mã întind după un sãrut pe care îl primesc imediat.
Kat îl tratează la fel pe Damon, dar Diana și Jeremy sunt puțin tensionați. Nu mă apropii de ei, dar ascult atentă tot.

J: De ce trebuia să mergi cu atâta vitezã? Puteați sã vă ciocniți de copacul ãla!, îl aud certând-o.

Di: Puteam, dar nu s-a întâmplat nimic! Elena a tras la timp de volan!, îi replică repede.

J: Și dacã nu ar fi fost ea? Ce fãceai? Nu ești gata pentru asta!, spune dând negativ din cap.

Di: Ba sunt pregătită! Nu am voie sã greșesc? Nu voi avea de unde sã învãț dacã nu ies din carapace și nu încerc lucruri noi!, spune răspicat. Nu mă poți opri!

J: Nu ai înțeles nici până acum că te iubesc și nu vreau să te pierd? Tu poate îți asumi riscul ăsta, dar eu nu! Nu-mi permit să te las să faci vreo greșealã fatală!, spune mai calm de data asta, plecându-și capul.

Di: Și eu te iubesc! Îți promit că o sã fie bine. O să fiu mai atentă și nu o să mai fac prostii!, spune liniștitã, cercetându-i atent privirea. Te roooog, își ține rãsuflarea,așteptându-i răspunsul.

J: Bine, spune într-un final, iar zâmbetul și sclipirea ce apare în ochii Dianei sunt divine.Se îmbrățișează, mai apoi sărutându-se flămând.

E: Sunt așa frumoși, spun mai mult mieunând, gest care-l face pe Stef mereu să se topească. Îmi mai fură un sărut înainte ca eu să fug ca o nebună către mașină. Dia, cred că ajunge pentru azi! E timpul să ne distrăm puțin altfel, spun și mă urc pe locul șoferului de data aceasta. Damon, sã vedem dacă poți ține pasul cu mine!, spun rânjind, iar brunetul pare mai mult decât încântat de invitația mea.

Nobody Else 2 Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum