Ce naiba e asta? Privesc înspre locul de unde vine zgomotul, iar după câteva secunde, văd cum, dintre copaci apar două BMW-uri negre cu gemuri fumurii. Auzim motoarele ambalându-se şi trec pe lângă noi, învăluindu-ne într-un nor de fum. Oricât mă chinui să desluşesc chipurile celor care le conduc, nu am nici o reuşită de a vedea prin folia neagră care este pusă chiar şi pe parbriz.
Mă proptesc de maşină şi privesc uimită cum acestor maşini mai au puțin şi le iau foc cauciucurile din cauza felului în care sunt făcut drifturile şi cerculețele. Ambele se mişcă într-un ritm amețitor. Parcă nu mai e nimic în jur. Nici muzica nu se mai aude. Cu toții avem privirile ațintite asupra celor două minunății ce se balansează pe melodii numai de ele ştiute.
Motoarele sunt ambalate până la refuz şi nu se opresc.Cine sunt oamenii ăştia? De unde au asemenea tactici? Cum de nu au mai apărut până acum?
Sute de astfel de întrebări îmi împânzesc mintea, distrăgându-mă de la cursă.
Sunt trezită din gânduri atunci când un corp masiv se pune în fața mea, iar două brațe îmi înconjoară uşor talia. Ridic imediat privirea ca să văd care e nemernicul ce a îndrăznit să mă atingă şi imediat ce întâlnesc acei doi ochi căprui atât de binecunoscuți simt cum genunchii îmi cedează, dar el e la fel de pregătit ca întotdeauna şi mă susține.
E: Stefan?reuşesc să murmur după câteva secunde de uimire profundă.
S: Chiar eu, iubito!rânjeşte amuzat.
Arunc o privire spre maşini şi le observ aliniate la fel ca ale noastre, la o mică distanță. Privesc spre Kat, care e bine ancorată în brațele lui Damon, la fel cum sunt şi eu în ale lui Stefan. Şi-au dat seama că ne-au şocat.
E: Cum ați făcut toate astea?întreb şi mă fac mică la pieptul lui, moment în care toată mulțimea începe să aplaude furtunos, iar uralele aproape că mă fac să nu îmi mai aud gândurile.
S: După tot antrenamentul pe care ne-ai pus să îl facem, ar fi fost culmea să nu învățăm şi noi măcar câte ceva.
E: Câte ceva?! A fost genial!spun încă uimită. Nu credeam că vă descurcați aşa bine şi cu maşinile.
S: Şi maşinile sunt motociclete pe patru roți, râde şi îmi ridică bărbia cu două degete, lipindu-şi buzele de ale mele într-un mod sălbatic.
Ne dezlipim din sărut şi văd cum se îndepărtează de mine fără nici o explicație. Mă încrunt, dar rămân lângă maşină, aşteptând să văd ce au de gând, din moment ce amândoi pleacă. Kat vine lângă mine şi are fața crispată, urmărindu-i cu atenție.
K: Ce crezi că vor face?
E: Nu ştiu, dar presimt că o să aflăm curând.
După două minute lungi, vedem cum băieții ies din maşini, fiecare având câte un buchet gigantic de trandafiri. Se apropie de noi, iar la o distanță de câțiva cm se opresc şi amândoi îngenunchează.
Simt cum respirația mi se opreşte brusc, iar inima mi-o ia la galop atunci când, dintr-o cutiuță vişinie, un superb inel cu diamant îşi face apariția.S: Iubito, ştiu că ai aşteptat mult ca asta să se întâmple, la fel şi eu, doar că nu am găsit momentul potrivit până acum. Azi puteam să te pierd, ai încasat multe lovituri pentru ca totul între noi să fie posibil şi ai reuşit să dai deoparte pe oricine s-a pus în calea noastră. Ai dat totul pentru mine, încă din primul moment. Nu te-ai ascuns, m-ai sprijinit în fiecare activitate, chiar dacă eu ți-am greşit de atâtea ori şi te-am rănit enorm. Mi-ai fost aproape fără să ceri ceva în schimb şi m-ai iubit necondiționat. Pentru toate astea vreau să îți mulțumesc acum.... Hai să nu o mai lungim: Elena, vrei să te căsătoreşti cu mine?
Ascult cu atenție fiecare cuvânt şi nu îmi vine să cred că el e cel care le rosteşte. Am aşteptat atât de mult, iar acum chiar se întâmplă!
E: Da!rostesc hotârâtă şi nici nu apuc să realizez când inelul îmi este pus pe deget, iar eu sunt luată pe sus şi învârtită de nenumărate ori în fața mulțimii care aplaudă.
~~DIN PERSPECTIVA LUI KAT~~
Urmăresc cu atenție fiecare mişcare a maşinilor buclucaşe, iar gura aproape că-mi atinge asfaltul atunci când văd cine iese dintr-una. Cu paşi repezi se apropie de mine şi mă învăluie într-o îmbrățişare se urs, scoțându-mă total din şoc, dar făcându-mi picioarele din jeleu. Mă sărută pătimaş, nelăsându-mă să scot vreun cuvânt, apoi pleacă şi mă lasă cu ochii în soare. Mă duc lângă Elena şi observ că şi ea a pățit la fel.
După câteva minute bune, amândoi ies din maşinile care ne-au chinuit toată seara, cu două buchete gigantice de trandafiri roşii. Ajung în fața noastră şi se aşază în genunchi. De parcă şi-ar fi propus asta, încep să cuvânteze la unison.D: Iubirea mea, am avut momente bune, am avut momente rele, am trecut prin ele împreună, tu m-ai schimbat, încă din momentul în care m-am aşezat pe scaunul din salonul de spital în care îți odihneai trupul istovit de un accident mortal. Nu credeam vreodată că o să mai simt iubirea, dar mi-ai dovedit contrariul. Mi-ai umplut sufletul de fericire de la primul zâmbet. E suficient să îți aud râsul şi mă simt cel mai fericit. Iubesc felul tău războinic, îți iubesc sufletul şi tot ceea ce ascunde el, de aceea vreau să te fac a mea în fața tuturor. Kat, iubito, vrei să fii soția mea?
Rămân blocată de ceea ce aud, dar nu îl mai las să aştepte.
K: Da!vine răspunsul meu, la unison cu al Elenei.
Inelul îmi ajunge pe deget şi sunt cuprinsă într-un sărut care ne lasă fără aer încă de la început, dar îl susținem cât de mult putem.
Visele ni se îndeplinesc întotdeauna.
Hello, it's me! :)))
Ce faceți, dragilor? Un nou capitol a apărut şi cu ocazia aceasta vreau să vă urez succes la teze şi un sincer Hristos a înviat.
Puuup, ly all💜
CITEȘTI
Nobody Else 2
VampireDupă un an de liniște, Elena și toată 'haita' întâmpină noi probleme. Oare le vor face față? Această carte este continuarea volumului 1care poate fi gãsit pe profilul meu. Sper să vă placă. ❤