O simplă dar ciudată adolescentă...

Capitolul 19

Pe David, mda nici nu mă mir că e aici, oricum, încerc să nu-l bag în seamă dar se pare că a făcut-o el

-April! Mă bucur să te văd, mai sunt două zile până la ziua ta! Nu m-a pupat, nu a venit la spital, nu nimic, să înțeleg că eu am fost un joculț pentru el, mi-am tras inelul de pe deget și i l-am pus în palmă trimițându-i o privire nervoasă.

Decid să nu mănânc nimic, mă pun să fac un duș mai degrabă, dar sună telefonul, am primit mesaj

"Putem să ne vedem în 10 minute în parcul vechi de lângă stejar?
E"

Cine poate fi e ? În fine, mă pregătesc, cum nu știu cine e am decis să mă îmbrac normal, pantaloni scurți de blugi, truicou scurt să nu depășească pantalonii de un roșii închis, teniși asorțați, puțin rimel, ruj roșu și decid să plec.

-Unde pleci așa grăbită viitoarea mea soție ?

-Nu te privește pe tine, viitoare ? Nici nu ți-a păsat că am fost în spital, sau cel puțin când am venit nu m-ai pupat și tu mai ai tupeul să-mi spui viitoarea ta soție? Nu aștept răspunsul și ies trântind ușa, cum poate să fie așa nemilos și ironic, nu cer milă față de mine, dar măcar puțin bun simț dacă tot am lipsit atâta, e așa un mare nesimțit că îmi vine să-l lovesc cu, orice doar să fie mare și puternic.

Tot vorbind în gând și făcundu-mi iluzii am ajuns în parc, ciudat, nu văd pe nimeni aici înafară de mine.

Mă așez pe o bancă și aștept, trec și 10 minute, m-am săturat, dau să mă ridic și să plec când cineva mă trage de mână

-E, Edward ? Ce cauți aici ? spun șocată, deci să vă povestesc Edward a fost prima mea iubire, dar nu am fost împreună, nu i-am spus niciodată că-l iubesc, ar fi jalnic, e ca un prieten pentru mine și vorbim orice, nu mi-e jenă de el, nu-l mai rețin, îl iau de mână și îl trag după mine acasă, trântesc ușa în spate și intrăm în camera mea, avem de răscolit multe amintiri, unde a fost, și de ce a plecat așa de lângă mine ?