Eu și Edward de știm de la grădiniță, eram mai mereu împreună, când aveam probleme cu copii el mereu îmi lua apărarea chiar dacă e mai mare decât mine cu un an.
Are 18 ani, păr brunet, acum și bine făcut, nu ne-am văzut dintr-a 2 cred,ochii de un negru intens, îi place să fie autoritar, mereu grijuliu și aici când ai nevoie.
A fost ca un frate pentru mine când am aflat ce sunt alea sentimente, recunosc, m-am îndrăgostit de el, era dulce și afectuos cu mine, mereu mă ducea acasă când ieșeam de la grădiniță, S-a întâmplat în fiecare zi, până în clasa I, colegii erau noi pentru mine și mereu înainte să înceapă orele îmi spunea
"stai calmă, sunt aici, v-a fi totul bine, am grijă de tine, ne vedem în fiecare pauză!" Mă pupa pe frunte și mă ținea strâs la pieptul lui cam 5 minute și îmi dădea drumul.Pâna în a 2-a, mda, nu am uitat ziua aia, deși mi-am cam pierdut memoria dar regăsită acum, trebuia să ies de la ultima oră, așa că am rămas ultima să-mi culeg cărțiile, dar se pare că nu eram singura în școală, pe coridor mi S-a făcut o piedică
-Iubițelul tău nu mai e acum al tău! Și a început să râdă în hohote ca un cretin, nu l-am băgat în seamă și am ieșit, acolo, în curtea școlii, era el cu încă o fată și prietene ei care strigat tare și clar
-Sărut! Sărut! Sărut!
Am rămas șocată când el a sărutat-o și am simțit o durere la inimă, am fugit acasă mâncând pământul lăsându-l să strige după mine fără să mă întorc nici o clipă.Ziua următoare eu și mama ne-am mutat, și Uite-l aici, în camera mea, răscolit amintiri și râdem ca idioți dar venim surprinși de către David care părea chiar nervos..
CITEȘTI
O simplă dar ciudată adolescentă...
RomanceApril și viața ei oribilă din cauza mamei.. Au schimbat orașe, fata nu prea avea amintiri, mama nu o lăsa să socializeze, o baricada în casă, ținea departe vecinii..