Ganduri fractionate

Cauta-ma ieri, distruge-ma maine

Nu ma cauta maine, pentru ca maine eu nu exist; o alta eu iti va raspunde prietenos si te va imbratisa strans asa cum eu de azi nu a facut-o pana acum, la fel ca nici eu din celalalte zile.

Dar ce-ti spun eu tie de azi sau maine, cand de fapt eu te ador acum, ca in minutul urmator sa nu te vreau, in secunda imediat urmatoare sa te iubesc, ca in momentul ce urmeaza sa te dispretuiesc din toata fiinta? Azi sau maine sunt la milenii departare de acum, iar acum e atat de departe de mine, de tine sau de noi, ca si cum de fapt nici nu exista. Azi dureaza atat de mult incat ma doare imaginea ta in fata ochilor mei. Maine e atat de aproape incat lipsa ta ma roade putin cate putin. Insa ieri mi-e atat de dulce-amar tatuat pe inima incat gustul as vrea sa pot spune ca ma lasa rece. Scrumul trecutului inca fumega proaspat stins, flacara momentului arde dispretuitor de distant, in timp ce lemne neaprinse bine sfaraie in nerabdarea a ce va fi.

Si cat de constienta pot fi de tine, de ce-mi faci, de ce-ai putea sa-mi faci! Cat imi place si urasc in acelasi timp sa stiu! In fata mea stai si imi insiri nenumarate vorbe ce le accept. Dar de ce le accept cand ma lovesc? De ce accept durerea ca si cum e normal? De ce te accept, desi ma ranesti?
Le accept. As vrea sa spun ca ma urasc ca le accept, dar nu e asa.

Nici nu incerc sa ma ascund de tine cand te intreb cine sunt eu; tu insa nici nu vrei sa stii cine esti, tu cel ce te vad acum, dar care peste o secunda o sa dispara ca un miraj pacatos. Desi tu esti cel care pleaca, eu sunt cea care se pierde; tu stai pe loc cand eu ma scufund si alergi neincetat cand sunt tinuta in lanturi reci si groase. Spui ca o sa ma cauti ca sa nu dispar; am incetat sa te mai cred inainte sa o gandesti.

Respir adevarul ce mi-l vari atat de brutal in fiinta si ma inec cu el; oare asa te simti cand las tacerea sa vorbeasca mai mult decat mine? Te sufoci cu brutala imagine a ce sunt eu cu adevarat? Te scufunzi lin in ce nu poti intelege din mine? Vulnerabilitatea si frica mea te sugruma fara incetare?
Prefa-te ca nu exist; la mine nu a functionat.

Te simt ca si cum esti apa in jurul meu: patrunzi in toate cotloanele, inunzi orice gol si ma aduci in abandon, ca o pluta facuta bucati pe un ocean de ganduri.

Las lumea din jurul meu sa ma molipseasca, sa ma imbolnaveasca de starea lor de spirit, oricare ar fi ea, accept orice, ii las sa-mi manipuleze mintea inconstient; toate astea ca sa simt ca te ignor si ca nu existi. Toate astea ca sa te uit, desi te vad mereu. Cand ma uit la tine ma uit prin tine, la oglinda ce proiecteaza o imagine distorsionata a unui colt de camera, la peretele scorojit ce scoate la iveala un alb murdaricios inestetic, la cabana parasita cu o pancarta rupta lipita prost de acoperisul de stuf. La orice, ma uit la orice, numai la tine nu; mintea mea proasta se gandeste ca poate asa vei disparea, tu cu tot cu sentimentele astea neroade ce-mi maltreaza inima si-asa transformata in praf. Vreau atat de mult sa te stiu cat mai departe de mine incat prezenta ta mi-e topor pentru inima. Si nu vreau sa pleci pentru ca ma doare, vreau sa pleci pentru ca ma distrugi cu ajutorul propriei persoane; imi ceri mai mult decat iti pot oferi, iti dau mai putin decat vrei, nu sunt ce vrei tu sa fiu, nu pot fi ce ai vrea tu sa ai... Sunt o Luna acoperita total de un Soare ce o inghite complet. Soarele ii jura ca nu o va rani, insa Luna nu stie sa simta decat frica. Pana la urma, Soarele nu e de vina; Luna e prea mica, tematoare, slaba si complet lipsita de putere. Soarele nu e atat de stralucitor cat e Luna de stearsa; cand ei se intalnesc la eclipse, cercul negru orbitor nu e decat o iluzie a Lunii frumoase. Nu, ea nu e frumoasa... e stricata, plina de cratere si goluri imense, plina de praf si intunecata. De ce ar vrea un Soare sa isi intersecteze razele stralucitoare cu paloarea groteasca a unei asemenea...
Dar ma opresc. De ce sa amestec astre intr-o compozitie de timp? De ce acum e eclipsa, daca maine unul dintre elemente se va evapora la orizont, departe de ochii si inima celeilalte? Pe muteste te intreb asta; refuzi sa ma auzi, desi nu-ti vorbesc decat cu mintea.
Mainile ti se impreuneaza sub barbie si aici imaginea se opreste miraculos in "atunci"; "acum" cu greu ma mai atinge pe buze, cand pleoapele aluneca peste prezent, intunecandu-l cu o sarata senzatie de caldura inghetata. Inexplicabil ma atingi cand de fapt tu stagnezi inert in "aici". Bratele tale ma inconjoara tentant, provocandu-ma sa te privesc in ochi. Cum as putea cand privirea ta ma arde? Cum as putea sa ard in gheata brutal de innegrita a ochilor tai? Cum de "acum" mi-a dat dureros drumul din mrejele sale, iar pe tine te chinuie imperceptibil? Imi opresc impulsul de a te atinge; nu vreau sa te spargi sub greutatea a ceea ce a fost.
Am o dorinta aproape sadica de a vedea dezgust impregnat puternic pe chipul tau; mi-ar fi mai usor sa ma ascund de tine asa. Dar nu... nu vrei decat sa ma chinui in propia inchisoare, sa ma tai cu propriul adevar. "Ma mai fortezi sa fiu cine sunt?" te intreb din priviri indurerate. Imi raspunzi cu un zambet.
Nu sunt atat de proasta incat sa te iubesc, insa sunt destul de nebuna incat sa te urasc ca mi-ai zambit atat de fermecator si ca mi-ai intors lumea pe dos cu complimentele tale atat de bine aruncate. Sunt asa de nebuna incat sa vreau sa te simt aproape de mine si in acelasi timp sa te lovesc ca sa pleci naibii mai repede si sa nu te mai vad.

Doar sa intarzii cu o atingere o secunda, nu- o fractiune de moment- mai mult si sunt a ta. Cu speranta incoltita adanc in corp, orice zambet al tau, orice miscare careia ii pot raspunde imi devasteaza mintea in detrimentul minusculei sperante ce traieste mai mult moarta decat vie in cusca asta a mea, pompandu-mi farame de deznadejde frumoasa cu fiecare noua ocazie. E imposibil sa o urasti cand ea iti ofera atata caldura, desi ei ii e groaznic de frig, gata-gata sa dispara la orice mic val de raceala nepasare.

Si poate m-am intrebat de mult prea multe ori daca destinul s-ar fi razgandit, daca eu eram alta, daca nu eram eu cea care sunt, eterna persoana sechestrata in propriile ganduri; nici nu m-am gandit ca tu sa fii altcineva; ce egoism rece din partea mea. Asta ai vazut de dupa frica mea de a parea vulnerabila?