Uneori uit de ea pentru saptamani intregi, dar ea nu ma uita pe mine. Ma iubeste mult prea tare ca sa ma paraseasca, sunt o obsesie amara pentru ea, asa cum si ea este pentru mine. Cand ma intorc la ea, ma doare, dar e o durere cunoscuta, simpla in spasmele ei continue, dar a fel de intensa ca intotdeauna. Ma chinuie sa o stiu aproape, ma chinuie prin prezenta ei, dar fara ea...
Gandul la ea imi aduce melancolie in ochi si dorinta de a plange in lacrimi. Ma doare ca nu o pot alunga, e singura mea dependenta care ma consuma mai repede cu fiecare moment in care imi reneg nevoia. Ea nu are nevoie de mine, dar eu am nevoie de ea.
Lipsa scenei ma distruge, si simt asta in fiecare pas facut de altcineva pe scena pe care am dansat eu candva. Imposibilitatea mea de a dansa ma termina, imi provoaca o furie neputincioasa ce nu dispare decat atunci cand mi-a secat toata furia si a ramas doar neputinta. Incerc sa nu invinuiesc pe nimeni pentru asta, insa inima mea stie adevarul.
Ruptura de dans mi-a fost cea mai importanta si grea decizie. A fost de asemenea cel mai ascutit cutit pe care mi-l puteam infige singura in spate. Cutitul a disparut acum ceva timp, insa rana sangereaza abundent. Inca doare. Fiecare pas calcat pe parchet e o picatura de apa oxigenata pe rana: vindecata, dar ustura ingrozitor de tare si imi vine sa urlu la gandul ca niciodata nu va mai fi ca atunci. Atunci cand eram destul de naiva incat credeam ca mi-e bine.
De mult nu mai zambesc din toata inima cand vad pe altcineva dansand. Zambetul imi ingheata inevitabil pe fata, pana cand colturile gurii imi aluneca obsedant de repede in jos, in timp ce un gand imi inunda mintea si ma oblige sa-mi retin lacrimile.
"Ai fi putut fi tu aceea!"
CITEȘTI
Ganduri fractionate
Cerita PendekO serie de povestiri complet neadevarate inspirate din realitatea mea. Le-ati putea insuma si numi viziunea mea despre lume, dar nu prea cred ca asta e; mai degraba este o recenzie oferita propriei persoane, dupa lungi convorbiri cu sinele. Suna un...
