Mi-a fost drag sa te aud zbierand si sa-mi dau seama de asta de-abia cand taci de nu se crapa nici gheata de pe ganduri. Acorduri de chitara acopera strigate ciudate, tu singur ascunzi ce nu vrei sa auzi. Sa las gheata intre un ipotetic "noi"? Sau sa ard totul? Cronos ar sti ce sa faca. Poate si tu, daca nu m-ai auzi cum ratacesc prin crapaturi rosii de ceea ce poate tu ai numi "incertitudine". Pentru mine, la naiba, e rutina acra.
Am refuzat sa te mai aud un pic. Dar acum, decizia mi se pare o idiotenie crunta. Probabil o fi vajaitul golului din mine. Sau ramasitele taioase de orgoliu agonizant. Sau doar tu.
Sau onestitatea crunta pe care o arunc spre tine. Nu. Sunt toate astea. Pana la ultima picatura de nebunie, asta e totul adunat intr-o bomba atomica ce mananca neanturi albastre-intunecat.
Bat inconstient ritmul ce-l ingani; de cand fredonez melodii necunoscute? Naiba stie, poate dintotdeauna. Cand ma obisnuiesc cu el, nu-l mai aud; cand mi-e drag, il alung de parca-i ciuma; si cand il vreau inapoi, unde sa-l mai caut?
Imaginea mi-e prea clara pe o retina invizibila, capricioasa. Pot sa scriu romane de indoieli, nu se compara cu un vers soptit in vis. Si chiar de rad la o mlastina de posibilitati, tot in baltoaca de frici alunec si ma scufund. Sa mai rad? Legile lumii asteia spun ca nu pot respira temeri prostesti.
Si mai uit un pic de tine cand vreau sa ma pierd prin mari de straini. Si crezi ca ajuta? In rumoare aud strigat infundat. Nu-i al meu. Doar prapastia din mine zbiara sa-mi aduca aminte ce sunt de fapt. Pe note de falset in cheie sol. Gama La minor. Nu mai e nevoie de zgomot de fundal; minciuna tipa si inghite tot, ca ultima gaura celesta, infometata si plina de vid.
Fizica sfideaza tot ce creierul supraanalizeaza. Chitara iadului pustiu se reduce la o voce sacadata si cunoscuta. Intunericul se reduce cumplit la oameni inerti, adormiti, pierduti in idile imposibile cu propriile masluiri murdare. Ciudat, dar sunt mai treaza ca oricand. Mai inecata in negrul de dincolo de geamul rece. Mai vie decat cea mai tacuta oarba a unui univers patat neglijent in gri colorat. Mai atinsa de ura empatica si mai trezita de o coarda sarita de la un grif dezintegrat, prea mult fortata, prea ucigator atinsa de solitudine acuta, contagioasa.
E doar ora 1 si nu mi-e dor de tine. Ma pacalesti sa spun adevarul?
CITEȘTI
Ganduri fractionate
Short StoryO serie de povestiri complet neadevarate inspirate din realitatea mea. Le-ati putea insuma si numi viziunea mea despre lume, dar nu prea cred ca asta e; mai degraba este o recenzie oferita propriei persoane, dupa lungi convorbiri cu sinele. Suna un...
