Cenușă [+18]

Capitolul XIII Under.

Heeey, deci da, am adus un nou capitol si sper din suflet sa va placa.

M-am chinuit cam patru ore sa il scriu, si as vrea daca vreti si voi de asemenea sa comentati si sa va spuneti parerea.

Enjoy it! SoulShadow.

__________________________________________________________________

John Silver Pov.

" Deci fii mai bun, dar vezi pe drum, sa n-ajungi departe de realitate, departe de tine ca esti luat de prost, daca faci fapte de caritate."

Dimineata cand ma trezesc imi simt corpul rigid si ochii umflati , nu imi aduc aminte sa fi plans aseara, dar cine stie, tot restul serii a fost cam blur pentru mine, singurul lucru care mi-a tinut companie a fost sticla de JD, deci probabil ca de aia nu imi aduc aminte sa fi plans aseara.

Ametit ma ridic din pat si intru direct in baie holbandu-ma la reflectia mea din oglinda. Sa zic ca arat ca dracu ar fi o mare neintelegere, pielea imi este palida, ochii rosii, pupilele imi sunt dilatate de parca m-as fi drogat, iar buzele imi sunt crapate si sangerande, probabil din cauza faptului ca le-am muscat mai mult fata de alte dati.

Fara tragere de inima imi fac un dus si cand ies ma indrept spre living unde stiu ca este Robert si simt ca nu m-am simtit niciodata mai neputincios cum ma simt acum.

Au trecut deja doua saptamani de cand sotia si baiatul lui au fost rapiti, doua saptamani de cand Alessia lipseste si ea si nu pot sa nu ma gandesc ca sunt luati de aceeasi persoana sau organizatie.

Doua saptamani in care am incercat toate caile posibile sa prindem o urma, un fir de care sa ne legam. Totul insa, fara nici un rezultat. Robert este complet distrus, nu mai vrea sa manance, sa vorbeasca, pur si simplu sta in fiecare zi in living cu ochii pe telefon in speranta ca cei care i-au rapit familia vor suna si vor cere rascumparare , este in stare sa isi dea si viata daca asta ar insemna ca Eliza si Mattias sunt bine, si nu il condamn, si eu as face la fel, pentru toti.

Nu pot sa nu ma simt vinovat, nu pot sa nu ma gandesc ca poate toate astea sunt din vina mea, in mod sigur este vina mea, eu am fost bastardul de agent care s-a infiltrat intr-o amarata de banda si si-a facut un tel in a aresta mafioti si alte chestii tampite.

Nu! Nu mai pot sta asa! Nu pot sa il privesc pe Robert cum isi face rau singur, nu vreau sa imi pierd fratele, refuz asta.

Oftez si ma duc in fata canapelei pe care este asezat, nu scoate nici un sunet, nici macar nu ma priveste , sunt convins ca m-a auzit cand am intrat in camera. Ma las pe genunchi in fata lui si ii cuprind barbia facand-ul fortat sa se uite la mine.

-Ii voi aduce acasa in siguranta Robert, iti promit! Chiar daca e ultimul lucru pe care il fac. Adaug in minte, nu e nevoie sa stie el de ce as fi in stare doar pentru a-l stii pe el si pe toti cei dragi mie, bine.

Nu zice nimic, doar isi inchide strans ochii si vad cum o singura lacrima care cade pe obrazul stang se transforma intr-o cascada, urasc sa il vad asa, Robert nu plange niciodata, iar faptul ca il vad acum asa ma face sa vreau sa rup gatul fiecarui nenorocit care au pus mana pe cumnata mea si micutul meu nepotel.

Imi strang palmele in pumni si ma ridic iesind din casa complet tulburat. Trebuie sa fac ceva, simt ca nu mai rezist, simt ca mai am putin si o sa ajung la nebuni. Raven nu ma lasa sa fac nimic, robert nu e bun de nimic, iar totul cade pe umerii mei, de ce?

Pumnul meu face contact cu peretele exterior al blocului in care reusesc si respir greu, nu stiu cum sa ma comport, nu stiu cum sa reactionez la toate sentimentele care imi invaluie corpul in momentul asta.

Vreau sa tip, vreau sa plang, vreau sa bat pe cineva pana cand nu mai are loc nevatamat pe corp, vreau sa distrug orice si pe orcine imi sta in cale, vreau sa nu mai simt atat de incapabil, pentru prima data in viata mea ma simt al dracului de neputincios, vreau sa fac ceva, vreau sa ii ajut, mi-as da viata doar sa stiu ca ei sunt bine.

Respir greu si imi prind capul in maini, inchizandu-mi strans ochii scot un tipat care ma lasa fara vlaga si cad in genunchi; mainile imi sunt stranse in pumni pe asfaltul rece, nu sunt bine.

***

"Ora 22:30 la intersectia de langa casa ta, vin-o singur, sau nu o sa ii mai niciodata"

In atasament mi-au trimis o poza, o singura poza a fost de ajuns sa ma convinga, sa ma faca sa vreau sa ma duc.

Eliza era legata de un scaun cu micutul Mattias in brate care plangea, iar in spate ei era legata de un alt scaun Alessia. Micuta mea Alessia, ochii ii sunt umflati si rosii, este murdara din cauza rimelului care i-a curs pe obraji, si pare mai slaba ca ultima oara cand am vazut-o, dar acum nu as putea sa spun foarte clar din moment ce nu am mai vazut-o de mai bine de sase luni.

In momentul de fata creierul imi striga ca este o capcana, insa inima mea? Inima mea se strange de fiecare data cand privesc aceasta imagine, nu pot sa le stiu in pericol, nu suport sa stiu degeaba daca pot sa fac ceva sa ajut, iar daca acel ceva este sa fiu eu luat in locul lor, atunci foarte bine, nu imi pasa.

Nu imi pasa ce imi fac mie atat timp cat ei vor fi bine, daca Alessia si Eliza cu neptoul meu vor fi bine, atunci cine sunt eu sa refuz asta?

Cine sunt eu sa refuz sansa la fericire a fetei pe care o iubesc mai presus de intelegere? Cum as putea sa stau eu si sa nu fac nimic , daca tot ce cer ei este o viata in schimbul altor trei?

Ce rost are viata mea? Ce rost ar avea viata mea daca Alessia nu ar supravietuii? Scrasnind din dinti privesc ceasul , mai am un sfert de ora sa ajung acolo, asa ca incep sa ma indrept spre locul cu pricina in pasi micuti si calculati, prin minte imi trec tot felul de chestii, dar ceea ce apare constant in mini mtea mea este amintirea primului meu sarut cu Alessia, cred ca este singurul lucru care ma mentine puternic in momentul asta.

Ajung insfarsit in intersectie si ii vad acolo, o duba neagra , sase oameni sunt afara, trei dintre ei le tin pe fete, un singur om este inconjurat inca de doua matahale banuiesc ca el este seful, nu ma surprinde sa vad ca este chiar Barbados, el este unul dintre "putinii" care au pus pret pe capul meu.

-Nu, John.

Vocea slaba a Alessiei imi creeaza fiori pe sira spinarii, ma duc spre ea fara sa imi pese de ce cred ceilalti si imi pun mana pe fate ei, vad cum ii dau lacrimile si I le sterg cat pot de bland.

-Shhh, o sa fie bine, totul o sa fie bine.

O asigur inainte sa fiu tras cu violenta din fata ei, nu reactionez, nu ma opun pentru ca stiu ca nu are nici un rost.

-Nici nu stii de cand astept momentul asta "Pesadilla", sau ar trebui sa iti spun Agent Silver?

Chiar crede ca micutul lui discurs ma afecteaza? Sau ar trebui sa fiu impresionat de faptul ca a aflat de fapt de ce parte sunt? Uh, nu, mi-e scarba.

Il scuip in momentul exact urmator, iar el nu ezita sa dea semanlul unui unui om de al lui; stiu ce urmeza, ce una din garzile lui de corp isi retrage pumnul si imi trage una fix in stomac, gem si simt cum mi se taie genunchii, la dracu bastardul asta chiar stie cum sa traga un pumn.

-Asta e tot ce poti?

Sunt impins pe asfalt si ma feres la timp sa nu dau cu capul de pamant, insa nu reusesc sa ma feresc de piciorul care aterizeaza direct in ficat. Tusesc si ma chircesc incercand sa apar ce pot, nu prea imi reuseste, asa ca stau inert si ii las sa ma loveasca, ii las sa ma loveasca pana cand obosesc, ii las sa ma loveasca pana s plictisesc, iar cand se plictisesc se dau doi pasi in spate. Vad prin ceata cum Eliza si Alessia sunt eliberate si zambesc, desi stiu ca am gura plina de sange. Alessia se indreapta glont spre mine si cade in genunchi. Ii simt mana pe fata mea si nu pot sa nu scancesc, ma doare peste tot, stiu ca nu s-a terminat, si ca nu voi scapa cu viata asa ca imi adun toata puterea pe care o am sa ii spun urmatoarele cuvinte.

-Du-te la mine, ia-o pe Eliza cu tine si du-te la mine acasa, acolo e Robert, va stii ce sa faca...te...tin la tine, asa ca te rog nu plange dupa mine.

A fost tot ce am putut sa soptesc inainte ca doi dintre ei sa ma ridice violent de pe asfalt si sa ma arunce pe podeaua dubei.

Te iubesc Alessia.