~You came in my life~[Kris]-Completa

~17~

#HappyWuYiFanDay

,,Iarta-ma, tati... te rog, iarta-ma ca nu voi fi aici sa-ti spun ca te iubesc.''

Vocea ei imi rasuna permanent in cap si nu puteam scapa de ea.

Holurile pareau asemeni unor cai interminabile spre ceva ce nimeni nu stie, dar cu siguranta nimic bun.

Niciun om din lume nu ar fi prezis ca dimineata urmatoare, dupa cea mai frumpasa noapte din viata mea avea sa se transforme intr-un cosmar.

Ecoul spitalului rasuna incet, pasii raspicati ai doctorilor si lacrimile scurse pe podeaua spalata cu produse toxice, chimicale si ceara scumpa. Totusi, de ce nimeni nu se intreaba de unde vin banii pentru lucruri inutile si fondurile aparaturii spitalului cat si numarul personalului care lasa de dorit?

Pe zi ce trece mor oameni din cauza lipsei de interes, a motivatiei si chiar a constiintei. Atata timp cat mai marii in functie se vad cu milioanele in buzunar, restul nu mai are importanta.

Privem neputincioasa cum doctorii incercau sa o resusciteze pe micuta fiinta, ce in urma cu cateva minute si-a pierdut cunostiinta.

Lacrimile mele se abtineau cu greu sa nu is faca cursul de-alungul obrajilor palizi.

Peretii ingalbeniti cu un iz sumbru de mucegai prin colturile ascunse pastrau mii de povesti, unele triste, altele mai putin nefericite, toate erau imprimate in aerul prea putin oxigenat si frigul inchipuit din inimile celor care asteaptau cu sufletul la gura decretul medicilor, asa-zisii tamaduitori moderni ai bolilor care in mod ironic au acaparat populatia si au facut-o sa uite cine este cu adevarat persoana care este in stare sa scrie destinul fiecaruia.

In momentele grele, in clipele cele mai cumplite, cand simti apropierea sfarsitului, cand forta ta se scurge asemeni lacrimilor din ochi de mult lipsiti de sclipirea fericirii, trebuie sa iti amintesti ca mereu va exista cineva pentru care trebuie sa lupti, sa fi puternic si sa te gandesti ca poate ... poate ziua de maine va aduce ceva mai bun sau mai frumos.

Poate toate astea sunt doar minciuni indrugate de stiutorul care doreste sa ii protejeze pe ceilalti. Si da, daca as putea, i-as ajuta pe toti sa regaseasca acea motivatie pentru care inima bate si plamanii respira. Pentru care ochii vad si buzele simt fiecare pala de vant taios al frigului. Tu si Sofia erati unicul motiv al existentei mele.

Privirea-mi neclara a calatorit pe chipul tau. Infatisarea de atunci era insusi definitia concreta a unui tata si parinte devastat, ingrozit chiar, de soarta fiicei sale.

Auzeam vag cum suspinele infundate iti paraseau buzele, oprite de palmele mari si reci ce iti ascundeau fata intr-o manta de piele rigida.

Te durea? Intrebarea asta lipsita de sens nici nu isi mai avea rostul. Nu te durea, te sfasia pe interior ca cea mai importanta faptura din viata ta se lupta pentru viata ei, pe un pat mic si inghesuit, cu asternuturi prea subtiri si o saltea tare.

Cateva aparate erau conectate pe pieptul ei, asemeni ventuzelor caucuicate ce ii monitorizau bataile inimii. Un ac infim strapungea vena extrem de proeminenta si vinetie a micutei maini, ce se odihnea inerta in josul pernei deranjate de sub capul ei, acoperit cu un batic roz.

Puteam jura, inima mea nu a fost nicicand mai distrusa.

Era acolo, inconstienta, lipsita de aparare, lipsita de ceva ce avea nevoie. Dar ea, ea nu era doar un suflet ranit, o copila abandonata de mama sa, era un inger al carui trup gazda ceda sub presiunile lumii pamantene. Un inger prea inocent sa poata indura greutatile fizie ale Pamantului.