~You came in my life~[Kris]-Completa

~4~

Atunci când am ajuns acasă o durere imensă parcă mi-a străpuns inima.

Tata stătea în picioare, în bucătărie cu mâinile însângerate.

Micile firicele roșii se prelingeau pe mâna lui, completând venele albastre ieșite în relief.

Se uita împietrit la cioburile căzute pe gresia rece.

Poza aceea... singura poză rămasă amintire de la mama.

Poza în care toți trei stăteam în acel parc, tolăniți pe iarbă și priveam forma norilor.

Încă țin minte cum îi întrebam de ce norii nu sunt la fel. De ce se mișcă? De ce arată atât de diferit?

Pentru că erau unici.

Niciunul nu era la fel.

Fiecare înger păzitor stătea pe un nor și veghea asupra unui suflet nevinovat.

Nu puteam să cred că a fost în stare să distrugă ultima amintire a mamei, a ceea ce am fost odată.

,,-T-tată...de ce?,,

Am întrebat eu năucită cu lacrimile înțepându-mi ochii.

,,Nu pot."

,,Ce?"

,,Nu mai sunt în stare să continui așa. "

,,N-nu te înțeleg."

,,Totul...îmi amintește de ea, Alice. Înțelegi?! Totul! "

,,Tată... "

,,Până și tu...îi semeni atât de mult. Aceeași ochi căprui, același glas cald, același păr blond și frumos."

O bobiță de cristal se prelinse încet pe obrazul lui, alăturându-se în cele din urmă bucăților de sticlă de pe jos.

,,Te urăsc, Alice. Din tot sufletul. Te urăsc că îmi aduci aminte de mama ta. De ce? De ce faci asta? "

Vocea lui suna mai mult ca o pledoarie disperată, înecată în lacrimi ce pur și simplu îmi sfâșia inima.

Și mie mi-e dor de ea. Și eu o văd când mă uit în oglindă. Eram leită ființei sale.

,,Tată..."

Șoptesc cu răsuflarea tăiată și mă apropii de el cuprinzându-i trunchiul cu brațele.

,,Îmi pare rău. Nu pot să continui așa."

,,Ce vrei să spui? "

,,O să plec. Și o să te las în pace."

,,P-pleci? "

,,Nu vreau să te mai întâlnesc vreodată, Alice. Este prea dureros să te văd în fiecare zi și să-mi amintesc de Mickeyla."

,,Dar...am doar 16 ani, tată! Ce se presupune că o să se întâmple cu mine?"

,,Nu-mi pasă. O să te descurci tu cumva. "

,,Cum poți să-mi spui asta?! Sunt fiica ta!"

,,Ai fost. Acum nu mai exiști pentru mine."

,,Dar..."

Nu am apucat să termin fraza că iese din cameră lăsându-ma singură.

M-am aplecat și am început să adun cioburile de pe jos, cu mâinile tremurânde.

Bineînțeles că aces sticlă nenorocită nu avea alte planuri decât să-mi rănească micuțele mâini.

Am auzit ușa cum se trântește și imediat barajul meu lacrimal a fost dărâmat.

Ce puteam să mai fac acum?

Am rămas cu adevărat singură.

Fără familie, fără prieteni, ce rost mai are viața mea?

Am stat așa până când acele ceasului indicau ora 21:34. Nici nu mi-am dat seama cât de mult am putut să plâng.

Cu greu mă ridic de pe gresia rece și îmi forțez mușchii amorțiți să se contracte pentru a mă deplasa până în baie.

Sângele nu înceta să curgă iar eu nu aveam altă șansă decât să merg la farmacie pentru niște bandaje.

Dau drumul la apă și intru în cabină, ne pasându-mi că temperatura ei aproape de îngheț îmi răcea corpul de-a dreptul.

Speram că mă va trezi, că nu este decât un coșmar oribil ce se va sfârși când de deschid ochii.

Dar nu a fost așa.

Am părăsit baia și m-am îmbrăcat cu vechiul meu hanorac, o pereche de blugi și niște teniși.

.....

Doamna de la farmacie îmi arunca ocheade acide cât timp căuta printre rafturi bandajele pentru mine.

O privesc și eu cu același dispreț apoi plătesc și ies val-vârtej.

Se vedea cu ochiul liber că nicio fata de vârsta mea nu ar fi trebuit să umble singură pe străzile întunecare ale Seulului.

Înghit în sec și mă îmbărbătez singură înaintând cu pași temători în gangul acela sumbru.

Mai aveam puțin...foarte puțin.

Până cand am simțit două brațe puternice cum mă trag brutal înapoi.

Erau doi bărbați înalți și masivi, amândoi îmbrăcați în negru.

Unul îmi imobilizase brațele și gura iar celălalt mă analiza din cap până-n picioare cu un rânjet sadic impregnat pe față.

,,Nu ști că nu e bine să te plimbi așa târziu singurică? "

Mă întreabă el jucându-se cu o șuviță blondă din părul meu.

Îl priveam cu teroare când mâna lui se mută mai jos, la fermoarul hanoracului descheindu-l de tot.

În acel moment mă blestemam singură că nu aveam decât sutienul negru cu volănașe pe mine.

Degetele lui amenințau să-mi deschidă piesa vestimentară până când îl văd cum se prăbușește la pământ.

Celălalt bărbat îmi dă drumul iar eu asist cu groază la o bătaie crâncenă dintre el și ,,salvatorul" meu.

Îmi simțeam corpul amorțit, ochii mei nu distingeau nimic mai mult decât două siluete în ceața întunericului și fără să-mi dau seama făcusem contact cu asfaltul dur, pierzându-mi cunoștința.