~You came in my life~[Kris]-Completa

~6~

Fusese o dimineață extrem de frumoasă, mai ales că am reușit să descopăr câte puțin din viața ta.

Cred ca acea duminica a fost prima de care am reusit sa ma bucur cu adevarat in ultimii ani. Dar trebuia sa plec.

Sti cat m-a durut?

Faptul ca te paraseam, ca distingeam doar acea usa din lemn cum se inchide in fata ochilor mei intepati de lacrimi sarate nu facea decat sa-mi demonstreze ceva ce stiam deja.

Eram singura, din nou. Fara familie, fara prieteni. Ce rost mai are existenta mea pe acest pamant? Niciuna.

Mai bine as muri decat sa continui sa-mi traiesc viata mizera lipsita de sens in prezenta unor oameni carora nu le pasa de mine.

De ce ar face-o? Sunt doar o ciudata, urata si slabanoaga care abia se tine pe picioare si nu este in stare sa lege doua vorbe in fata tuturor.

Exact, cel mai bun exemplu de o liceeanca anti sociala care isi risipeste zilele plangandu-si de mila.

Ii urasc pe toti, toti ma urasc pe mine.

Daca as avea un banut pentru fiecare data cand s-a ras de mine sau si-au batut joc acum nu as mai fi falita.

Am oftat dezamagita si am pasitc greu pe strazile aglomerate cufundata in ganduri.

Degetele mele cautau de zori ceva bani pentru viitoarea mea cina. Desi eu eram cea care gatea in casa, fara putinul ajutorul financiar din partea tatei nu aveam cum sa-mi permit ceva mai mult decat o portie de taitei instant.

Intru in magazin si iau de pe raft cutia rosie platind batranei de dupa tejghea.

Ar trebui sa-mi caut o slujba.

Nu pot trai fara mancare si adapost.

In scurt timp ajunsesem acasa, linistea mormantala ce invaluia atmosfera deprimandu-ma si mai tare.

Mi-am facut o baie lunga si fierbinte, reflectand atent la responsabilitatile ce imi vor cadea pe umeri din moment ce toata lumea m-a abandonat.

Daca nu imi gaseam un serviciu cat mai repede ajungeam sa mor de foame pe strazile acelui cartier rau famat unde stateam atunci.

Am cautat cu privirea in dulap cea mai decenta tinuta posibila, o camasa alba si pantaloni negri asortati cu balerini din aceiasi gama de nonculori.

Parul l-am strans intr-o coada de cal pe spate si mi-am luat geanta pornind in cautarea unui loc de munca.

Trecand prin fata unei cafenele, un anunt plasat in geam imi atrasese atentia.

Cautau personal, fara experienta care era dispus sa spele vase, mature podele si sa serveasca clientii.

Personalitatea mea retrasa nu era chiar o calitate pentru a fi chelnerita dar nu aveam incotro.

Trebuie sa supravietuiesc. Iar daca asta inseamna sa ma prefac ca totul este frumos si roz in viata mea, asta trebuia facut.

Localul era destul de dragut, predominau nuantele de maro, bej si galben.

Un barbat saten, imbracat la costum si cravata imi aparu in cale, intampinandu-ma.

,,Buna ziua, cu ce va pot ajuta?''

,,A-am vazut anuntul si ...''

,,Înțeleg, esti aici pentru post.''

,,Da.''

,,În regula atunci. Pai sa ma prezint. Eu sunt Kim Joonmyun, propietarul, dar poti sa-mi zici Suho daca iti este mai confortabil.''

,,Eu sunt Alice.''

,,Incantat. Cati ani ai?''

,,16.''

,,Perfect. Lumea va vrea o ospatarita tanara si frumoasa ca tine.''

Imi spune el facandu-ma sa rosesc instant.Nu parea deloc batran, doar putin matur. Avea un zambet cald si linistitor si ochii ca de ciocolata.

,,Poti sa incepi acum?''

,,A-acum?''

,,Da.''

,,Ok.''

,,O sa se ocupe cineva de instrirea ta. Eu te voi supraveghea de la distanta.''

Imi spune satenul si cu o voce groasa il striga pe...un baiat blond cu un sort negru infasurat in jurul trunchiului.

,,Luhan!''

,,Da, domnule.''

,,Ea este Alice, noua ta colega. Ai grija de ea si invat-o tot ce este nevoie.''

,,Am inteles.''

Blondinul se apropie incet de mine, zambindu-mi.

,,Buna.''

,,B-buna.''

,,Eu sunt Luhan.''

,,Alice.''

,,Ma bucur ca vei lucra aici. Chiar aveam nevoie de ajutor si pretentiile lui Suho in privinta personalului sunt greu de multumit.''

,,...''

,,Esti mai timida de fel, nu?''

,,Sa zicem.''

,,Nu-i nimic. O sa te obisnuiesti aici.''

In decursul a 10 minute, Luhan imi facuse turul cafenelei, vestiarelor si ma instruise cu tot ce tinea de postul meu.

,,Pai cam sta ar fi.''

,,Ok.''

,,In curand deschidem. Ar fi bine sa te duci sa-ti imbraci uniforma.''

Aprob din cap vrand sa plec dar el ma opreste.

,,Alice, noi...putem fi prieteni, nu?''

Stau putin pe ganduri dar ii raspund, evident replica mea bucurandu-l.

,,Perfect. Acum hai la treaba. O sa fie o zi aglomerata.''