~You came in my life~[Kris]-Completa

~12~

Viata ta nu va mai fi niciodata la fel.

De ce spuneai asta?

Si mai important, care era motivul tristetii tale?

Nu m-am gandit in veci ca tu, un barbat atat de puternic si dur cu sine ca tine va avea vreodata curajul sa rabufneasca in fata cuiva. Si faptul ca eu eram acea persoana ma facea sa imi pun si mai multe semne de intrebare.

Wu YiFan, omul care aparent nu se deranja sa schiteze mai mult decat un zambet pentru majoritatea oamenilor statea acum in fata mea, varsand rauri de lacrimi pentru...

,,Kris, ce s-a intamplat?''

Tu doar ti-ai ridicat putin capul si mi-ai cuprins obrazul in palma ta mare, indepartand o suvita razleata si modeland-o dupa forma urechii mele.

,,Astazi am...am primt cea mai mare lovitura din viata mea.''

,,N-nu inteleg.''

,,Sofia...''

,, Ce?''

M-am incruntat dar puteam simti cum inima a sarit peste o bataie cand i-am auzit numele micutei fetite rostit pe un ton atat de abatut si disperat.

,,E bolnava...foarte bolnava.''

,,C-ce vrei sa spui?''

Ai facut o pauza si ti-ai sters si ultima lacrima ce ti-a parasit ochii si te-ai departat, sprijinindu-te de catedra.

,,Se simtea rau ieri. Mi-a zis ca o doare burta rau si de dimineata am fost la doctor. Am facut niste analize si o ecografie...''

,,Si...?''

,,Cancer. ''

,,Cum..?''

,,Intestinul subtire.''

,,Dar ce...?''

,,Este abia in primul stadiu. Tumoarea inca nu s-a raspandit in afara intestinului incat sa ajunga la organe sau sa fie vorba de metastaze. Dar...cum pot sta linistit stiind ca fata mea are cancer, Alice? Spune-mi.''

Nu puteai.

Nimeni nu ar avea cum.

Vestea ta ma rascolise complet incat nici nu mai stiam ce sa fac, cum sa reactionez. Pur si simplu impietrisem acolo, lipita de peretele varuit acum mult timp ce capatase o nuanta galbuie si invechita in locul albului imaculat.

Am deschis gura, vrand sa spun ceva dar mintea mea intrase intr-o ceata deasa, o ceata care bloca ratiunea si dadea frau liber inimii.

Si cum inima este o nenorocita sentimentala, am inceput sa lacrimez usor. Un strop, doi, trei...pana se transformase intr-un sir de cristal sarat, care imi umezea pe alocuri buzele crapate.

Fara sa imi dau seama te-am imbratisat si tu ti-ai sprijinit capul pe umarul meu, privind in golul umplut de lacrimi. Erai distrus si probabil ca durerea mea nici nu se compara cu a ta dar sincer, Sofia era o fiinta atat de minunata si faptul ca s-ar intampla ceva cu ea mi-ar sfasia sufletul.

,,Alice, stiu ca cer prea mult dar...ai putea sa vii putin sa stai cu ea? Mereu intreaba de tine si eu ii tot repet ca nu se poate dar acum...as da orice sa o vad iar zambind. E doar un copil...nu vreau sa te oblig dar poti sa faci asta pentru ea, te rog?''

,,Sigur. Dupa ce scap de la munca o sa vin.''

Am spus eu trista, incercand sa imi arcuiesc putin buzele intr-un zambet dar degeaba, am esuat in cel mai josnic mod.

,,Multumesc, Alice. Serios, nu ai idee cat de mult inseamna asta pentru ea. Si pentru mine. Te astept diseara.''

,,Bine.''

,,Ne vedem.''

Am dat sa plec dar vocea mea interioara m-a oprit.

,,Kris.''

,,Da?''

,,Eu...nimic, lasa. Pe diseara.''

Nu mai are rost sa zic ca acea zi a fost una dintre cele mai proaste, de la scoala pana la cafenea unde paream cea mai neindemanatica persoana existenta vreodata.

La sfarsitul programului, masina ta neagra statea cuminte parcata in fata aleii de mult pavate cu piese de mozaic roz si gri inchis, comletand aspectul ponosit al drumului saracacios calcat in picioare de zeci de oameni zi de zi. Exact ca inimile ranite.

Te-am vazut cum imi zambei pierdut de pe locul soferului si am tras timida manerul portierei, ocupand scaunul de langa tine.

,,Buna, Alice.''

,,Hei. Cum te simti?''

,,Eu...ca acum cateva ore. Multumesc pentru grija.''

,,Sofia cum e?''

,,Te asteapta. A pregatit deja cateva lucruri sa va jucati.''

Ai spus si un zambet abatut s-a conturat pe fata ta.

,,Oh, pai...'

,,Uite, imi pare rau ca faci asta, adica ai 16 ani si probabil nu iti face placere sa te joci cu papusi Barbie si restul dar...trece printr-o faza in care nu multi o inteleg, nici macar eu, tatal ei. Iar faptul ca o sa incepem tratamentul si o sa fie cateva schimbari majore in stilul de viata al amandurora nu ajuta cu nimic.''

Ai facut o pauza si puteam zari din nou lacrimile cum se chinuiau sa-ti strapunga genele.

,,Parul ei frumos o sa dispara. La fel si genele si sprancenele. O sa arate si o sa se simta exact ca acei copii bolnavi care toata lumea ii compatimeste dar nimeni nu stie cum e pana nu ai trecut prin chinurile ei. Mi-e frica, Alice, mi-e frica ca nu o sa fiu in stare sa o sustin si sa o ajut. Nu stiu, daca medicamentele nu o vor ajuta?Nu pot sa fac asta. Nu pot...sa o pierd.''

In momentul acela sufletul meu tocmai cazuse intr-un abis negru, auzind acele cuvinte. Sa o pierzi? Un copil e o minune lasata de Dumnezeu, de ce ar vrea sa il ia inapoi?

Mana mea a poposit in parul tau ravasit, dandu-l la o parte.

,,Kris, tu si Sofia sunteti niste luptatori. Nu va pati nimic, iti promit.''

Deseori promisiunile sunt incalcate. Si riscam sa te dezamagest profund daca viitorul nu este cel prezis de mine. Dar ce puteam face? Speranta nu moare niciodata, poate doar atunci cand si iubirea va muri. Asa ca am preferat sa-mi asum un risc in acea noapte zicandu-ti asta decat sa fiu negativista si sa am ganduri negre despre ea.

,,Imi promiti?''

,,Da, Kris. ''

Iti promit.