~You came in my life~[Kris]-Completa

~14~

O lumina alba imi strapungea irisii inundati de lacrimi. Corpul imi era asemeni unei greutati imense si nu-mi simteam niciun muschi cum se contracta sub atingerea ta magulitoare.

Daca ma tii in brate voi mai cadea vreodata in intunerc? Voi mai fii singura, pierduta in sunetul vantului care se perinda in inima mea? Spune-mi, Kris, asa va fii?

Visam..sau era realitate?

Tocmai m-ai sarutat.

Si acum? Ce urma sa se intample?

Pret de cateva minute bune, am ramas in bratele tale, plangand. De fericire sau tristete, nici eu nu stiam. Si inca nu mi-am dat seama ce simteam in acel moment.

Eram bucuroasa ca mi-ai spus acele doua cuvinte care mult timp am incetat sa sper ca le voi auzi din partea cuiva. Eram suparata fiindca stiam ca desi ti-ai declarat iubirea, la fel de grea este piatra de incercare ce o porti pe umeri.

In viata, nu eu trebuia sa fiu prioritatea, ci Sofia. Ea a fost acolo de la inceput si acum, fara sa vrem ne gandim ca sfarsitul ei va veni mai aproape decat era planificat de stele si dragostea si grija sunt cele mai bune lucruri care i le putem oferi, in special tu. Nu eu cotam. dar eram fericita ca pot face ceva pentru amandoi.

,,Tati?''

S-a auzit o voce somnoroasa venind din pragul usii.

,,Sofia.''

Am ridicat repede capul si mi-am sters lacrimile, adoptand zambetul obisnuit pe care il cunostea.

,,De ce nu dormi, scumpo?''

Fetita in pijamale imbratisa o perna la piept, frecandu-se la ochi.

,,Va imbratisati.''

Ganguri ea stangaci si dintii de lapte si-au dezvaluit stralucirea intr-o arcuire sincera a buzelor.

,,Imi place ca o iubesti pe Alice, tati.''

Amandoi am suras la afirmatia ei.

,,Ti-ai dat seama doar dintr-o imbratisare, scumpo?''

A dat negativ din cap.

,,Niciodata nu ai avut ocii atat de sclipitori decat atunci cand te joci cu mine, tati.''

Glumi dar un strop de adevar se regasea in glasul ei vesel si adormit.

Nu stiam daca ce aveam noi in momentul acela era iubire dar cu siguranta era ceva mai mult decat o relatie obisnuita.

,,Tati, dormi cu mine, te rog?Mi-e dor de tine.''

I-ai lipsit mult in ultima vreme. Stiai asta, nu? Dar o faceai pentru ea.

Ti-am zambit si te-am descatusat din stransoarea mea infima. Fiica ta avea nevoie de tine mai mult decat orice pe lume. Se spune ca iubirea si rasul sunt cel mai bun medicament. Ei bine, eu am fost cea care i-a adus zambetul pe buze cat de cat, tu esti cel care trebuia sa o iubesca neconditionat.

Urmatoarea zi, o idee ti-a venit in timp ce toti trei savuram un bol de cereale si clatite la masa de dimineata. O excursie la o cabana, in munti.

,,Ca o familie?''

A intrebat micuta fiinta de pe scaunul alaturat.

,,Ca o familie.''

Ai raspuns si ne-ai sarutat pe frunte, fiecare in parte.

Tot ce imi amintesc din acea zi a fost ca ne-am petrecut ore bune impachetandu-ne lucrurile. A fost ce va pe moment, voiam sa ne petrecem vacanta de iarna impreuna. Ca o familie.

Oare ne-am grabit? Acest cuvant..familie...putea vreodata sa insemne ce eram noi de fapt? Nu aveam de unde sa stiu atunci ce imi rezerva viitorul. Si nici nu-mi doream sa aflu.

In viata, am invatat un lucru.

Nu trai in trecut, caci vei stagna. Nu astepta viitorul, pentru ca iti vei irosii si ultimii ani pe care ii ai.

Bucura-te de prezent. Nu stii daca maine, cand vei deschide incet ochii totul va mai fii la fel.

Poate vei ramane singur sau poate ceva uimitor se va intampina. Niciodata nu ai idee ce ti-a pregatit Divinitatea asa ca, toti care sunt ca mine inteleg prea bine vorbele mele.

Traieste acum, spune ,,Te iubesc'' celor care au un loc in inima ta si nu uita ca mereu, chiar daca nu ti-ai dat seama pana acum, cineva te iubeste si va suferi cand tu vei pleca.

***

,,Am ajuns!''

Exclama fericita Sofia cand s-a dat jos din masina, observand cabana unde aveam sa petrecem o saptamana intreaga impreuna.

Intr-adevar, locatia era de vis.

Zapada deja albise brazii si casutele din imprejurimi care scoteau fum pe hornuri. Era exact un peisaj dintr-o carte de basme fantastice, totul alb si linistit, acompaniat de vuietul Crivatului napraznic si taios.

,,Sa intram pana nu iti ingheata nasul, domnisoara visatoare''

Ai spus, intrand cu cele trei valize in locatia calduroasa. Nu era mare. Doua dormitoare, o baie, o mica bucatarie si o camaruta cu semineu si o canapea in fata lui pentru noptile racoroase in care vrei sa admiri focul alaturi de o cana de ciocolata calda.

,,Vreau sa ne dam cu sania. Alice, putem sa ne dam cu sania?''

,,Intreab-l pe tatal tau, scumpo, el este seful.''

Am chicotit si m-am uitat la tine plina de speranta. Pareai obosit dupa drum, probabil doreai sa te odihnesti dar erai pus intr-o situatie in care doar tu puteai hotarai.

,,Putem? Tati, te rog. Vreau sa ma plimbi cu saniuta.''

In mintea ta o gramada de ganduri negre s-au derulat atunci, nu-i asa? Daca asta era ultima posibilitate sa-i arati cat de mult o iubesti? Daca in cateva luni ea nu va mai fii si vei regreta ca nu ai petrecut destul de mult timp incat sa ii arati ca dragostea de tata nu are limite.

Stiam privirea aia. Cand te dai batut si accepti ce va veni fara sa stii macar daca poti face ceva sa te impotrivesti.

Esti restrans de nestiinta imprejurarilor si te omoara pe dinauntru cand realizezi ce ratat esti. Ce om josnic si fiinta cruda ai ajuns fara sa vrei asta.

Te simteai inutil, nu-i asa?

Si eu la fel.

,,Desigur.''

Ai spus vesel mascand lacrima ce statea sa evadeze dintre genele impaienjenite.

Nu eram capabili sa ii decidem soarta dar puteam sa-i transformam timpul ramas in cel mai fruos cadou de ,,Ramas bun''.

N-am sa uit niciodata ziua aceea.

Cum nasul si obrajii ei rosii erau acompaniati de un zambet tipic copilaresc.

Ne-am jucat in zapada. Am construit un castel din bulgari de zapada, gardieni din oameni de zapada pentru printesa Sofia.

Am desenat ingeri cu corpurile noastre.

Am facut inimi cu numele nostru in interior si le priveam cum stratul nou de zapada le acopera incet, in tihna.

Era atat de frumos.

Sper sa nu uiti asta daca ajungi in lumea de dincolo, micuto,

Te iubesc.