~You came in my life~[Kris]-Completa

~11~

Fata ta speriata era atat de expresiva, iubitule. Si hilara.

Nu credeam ca ai fi vreodata in stare sa ma urmaresti, mai ales cand eram cu Luhan. Cumva, erai gelos? Chiar nu aveai de ce. Eu si Luhan eram doar prieteni.

Blondinul parea destul de amuzant in ciuda faptului ca il priveam foarte confuza.

Tu, ca un las ce ai fost atunci ai calcat repede pedala de acceleratie si te-ai facut nevazut, lasandu-ma pe mine si Luhan intr-o mare si adanca tacere.

,,Ce a fost asta?''

Am intrebat oarecum nesigura de raspunsul ce aveam sa il primesc.

,,Nu am idee. Dar omul ala..semana cu WuFan, nu crezi?''

,,Mda...probabil. Era intuneric si avea ochelarii de soare pusi.''

,,Cine ar purta asa ceva in toiul noptii?''

,,Cineva care vrea sa isi mascheze identitatea, poate.''

,,Crezi ca era el?''

,,Cine? Kris?''

,,Da.''

,,Nu cred. De ce ne-ar urmari in loc sa fie acasa cu fetita lui?''

,,Are o fata? De unde stii?''

Am ramas incremenita cand blondinul mi-a pus intrebarea incuietoare. Nu puteam sa ii zic ca ma salvasei si dormisem in acea seara la tine. De fapt, chiar daca as fi facut-o nici nu as stii cum sa interpretez acea idee. Asa ca am renuntat.

,,Am auzit cum cei de la liceu vorbeau.''

,,Inteleg. Pai...noapte buna, Alice.''

,,Noapte buna, Luhan.''

Am intrat in casa, mergand direct in camera mea unde tot ce am facut a fost sa ma uit la tavanul alb, lipsit de expresivitate, lipsit de viata. Exact ca si mine.

Pe parcursul noptii am stat si m-am gandit la viata mea, cum s-a schimbat ea in ultima vreme si cum pierderea familiei a adus mai aproape anumite persoane.

Pe de-o parte era Luhan, primul meu prieten in adevaratul sens al cuvantului si pe cealalta erai tu, care fara sa vreau m-ai facut sa ma gandesc non-stop la tine. Dar la vremea aceea nu eram sigura ce fel de sentimente am pentru tine.

Nu stiam cum sa reactionez la gestul tau din seara aceea. Imi dadusem seama ca tu ai fost dar nu imi explicam de ce ai facut asta.

Uneori erai rece, alteori ma faceai sa ma simt ciudat, dar in sensul bun al cuvantului. Un ciudat anormal sa-i zicem.

***

Ziua urmatoare a fost una destul de linistita,

Orele ca de obicei au fost o pacoste dar puteam sa jur ca in acea zi, orice s-ar fi intamplat nu imi pasa. Gandul meu era numai la tine.

Ultimul curs ce il aveam era cu tine si nu stiu de ce, constiinta nu imi dadea pace.

Ne-am adunat toti in sala de clasa, in fata sevaletelor si tu, fara alte cuvinte ne-ai intrebat:

,,Cum va simtiti? In acest moment, in aceasta lume in care nimanui nu ii pasa de voi, de ce ganditi, credeti sau visati...cum va simtiti? Fericiti, tristi, disperati, deznadajduitit? Vreau sa stiu ce este in sufletul vostru. Si vreau sa imi dau seama din tablourile voastre, a-ti inteles? Nu cuvinte, doar culori, forme si umbre.''

Dupa ce ti-ai terminat discursul motivational te-ai asezat linistit la catedra, deschizand o carte si incepand sa citesti plictisit cu ochelarii la ochi.

Pareai abatut. De ce oare? Si acele cuvinte care pentru un om normal nu insemnau mai mult decat o pierdere de vreme dar pentru mine...stiam ca ceva nu este in regula cu tine. Aveai ochii rosii, cearcanele proeminente si buzele crapate. Ce s-a intamplat cu tine?

La sfarsitul cursului toata lumea a predat lucrarile, inclusiv eu care ramasesem ultima. Tu m-ai privit rece si cand am dat sa plec pe usa  vocea ta ragusita m-a oprit.

,,Alice.''

M-am intors tematoare. Privirea ta ma sfasia, era goala, de gheata dar mi-a patruns sufletul si minte.

,,Ce vrei, YiFan?''

,,Pentru tine sunt Kris, nu YiFan, tii minte?''

,,De ce esti asa?''

,,Cum?''

,,Rece.''

,,Nu sunt.''

,,Ba da, esti. Care a fost faza cu noaptea trecuta?''

,,Nu stiu despre ce vorbesti.''

Ai pledat tu cu un venin ne-mai-intalnit de mine pana acum.

,,Stii foarte bine la ce ma refer. Tu erai in masina aia. Ma spionai?''

Te-ai apropiat de mine, spatele meu fiind brusc lipit de peretele rece . Ochii tai nu mai erau furiosi acum dar puteam distinge cateva lacrimi ce amenintau sa cada.

Fata ta era la o distanta milimetrica de a mea si in clipa aceea, cand stropul incolor ti-a parasit genele negre si lungi si  s-a asezat cuminte pe obrazul mei incins, facandu-ma sa imi arcuiesc sprancenele intr-o grimasa confuza mi-am dat seama ca ceva rau se intamplase.

,,Kris...ce este?''

Te-am intrebat plasandu-mi palma pe pometii tai, stergand restul lacrimilor ce curgeau fara oprire. Cedeasei. Rabufnisei in fata mea si totusi simteam ca ceva te retine.

,,Alice, cred ca...viata mea nu va mai fi niciodata la fel.''

A/N

Vreau sa va multumesc tuturor celor care cititi, votati si imi impartasiti parerile. Ma bucur enorm ca va place si de acum cateva lucruri se vor schimba pentru un personaj care ii va afecta destul de mult pe cei doi. Ramane de vazut daca in bine sau in rau :))) Care credeti ca este motivul pentru care Kris este atat de suparat? Astept pareri :*