Zayn Malik-Closed in my MIND

Cap. 2

Dormeam foarte bine pana cand imi aud sunand telefonul. Ma suna Harry...

 -Ce dracu vrei de la min la ora asta? am intrebat eu nervos.

 -Zayn!? Slava Domnului, esti bine...

 -Normal ca sunt bine...De ce nu as fi?

 -Unde dracu esti?

 -Sunt acasa la Bella. Zi de ce dracu mai sunat! am tipat eu.

 -Zayn...

 -Zi odata!

 -Nu stiu cum s-o spun...

 -Spune naibii odata si nu ma mai enerva!

 -Zayn...Casa ta a luat foc...

 -Ce? Lasa glumele la ora asta si lasa-ma sa dorm.

 -Nu glumesc...Casa ta a luat foc...a spus Harry cu un ton serios. Muta pe canalul 2 si convinge-te.

 -Hai, noapte buna! Si i-am inchis.

 Dar constiinta nu ma lasa sa dorm...Tot ma intrebam "Daca are dreptate? Daca parintii mei erau acolo?". Si atunci m-am hotarat. M-am imbracat si am plecat.
 Pe drum incepeam sa ma panichez din ce in ce mai mult, gandurile mele erau amestecate. Aud dintr-o data sirenele de la pompieri, pulsul mi-a crescut intr-o secunda. Am inceput sa alerg cu cea mai mare viteza, ma uit pe cer si observ mult fum negru, incepeam sa simt mirosul de ars, inca o strada si ajungeam, in acel moment imi doream niste aripi sa pot ajunge mai repede. Si in final am ajuns...Privirea imi era fixa, totul era doar scrum, doar scrum...Am cazut in genunchi si lacrimile au inceput sa cada fara incetare...Politistii stateau si luau probe, pompierii incercau sa-i calmeze pe ceilalti oameni, asistentele incercau sa-i ajute pe cei arsi..Peste tot erau doar oameni raniti...Incercam sa-mi gasesc parintii, nu erau de gasit..Am intrebat pe toti politistii, pompierii si asistentele, nimeni nu-mi raspundea, toata lumea se holba la mine ca si cand imi ascundeau ceva. Dintr-o data imi aud numele:

 -Domnule Zayn? ma striga o asistenta.

 -Buna seara, doamna asistenta. Stiti ceva de parintii mei? I-ati vazut?

-Da, i-am vazut pe doamna si domnul Malik.

-Si sunt bine? Cum se simt? Va fi totul bine? Intrebarile nu incetau sa se opreasca.

-Imi pare sincer rau, dar parintii tai au facut infart. Sincere condoleante..

-Ce? Cum adica? Ce vreti sa spuneti? Daca este o gluma va rog sa incetati, NU ESTE AMUZANTA.

 -Calmati-va domnule Malik.

 -Sa ma calmez? A fost un incendiu in casa mea si tu vrei sa ma calmez?

-Scuzati-ma.

 Imi doream sa fi fost eu inlocul parintilor mei, iar ei sa fi supravietuit...Ei au fost langa mine mereu, daca nu erau ei, eu nu as fi azi...Ei imi cantau sa ma adoarma in fiecare seara, ei imi dadeau de mancare sa nu mor de foame, ei erau langa mine cand nimeni nu era, ei ma faceau sa zambesc indiferent de situatie, ei ma suportau cand faceam prostii, ei se chinuiau sa munceasca toata ziua sa-mi faca pe plac, ei erau cei care plangeau daca plangeam ei si cei care radeau daca radeam eu...Pentru mine ei erau tot, dar erau...Acum absolut nimic...Mai vreau sa simt cum imi umbla mama prin par si-mi spune "Ti-am facut mancarea preferata" sau cand tata vinea la mine sa-mi spuna "Azi stam pana tarziu sa vedem meciul" o sa-mi fie dor de tot..Fara ei viata mea nu mai are niciun sens. Locul in care am copilarit atatia ani acum este negru...Acum amintirile le am doar eu...
  Incerc sa calc pe locul unde am spus primele cuvinte, am facut primii pasi si multe altele. Dar am observat un obiect care stralucea, era o cutie. Cand am deschis-o era o hartie...Nedumerit am inceput sa o citesc...Era...O hartie pe care scria ca am primit o bursa pentru Facultatea de muzica din New York...Se pare ca parintii mei voiau sa ma surprinda...Era facultatea la care visam sa ajung..Primul gand care mi-a venit a fost sa-i fac mandrii pe parintii mei si sa merg la facultate...Asa ca o sa merg maine la prima ora sa iau avionul si sa plec la New York.