Găsesc pe pat o rochie violet închis, puțin deasupra genunchiului. O îmbrac și aleg alți pantofi, albi, cu un toc mic.
Îmi înfășor un prosop în jurul părului și îl frec câteva secunde, apoi îl scot și îmi pieptăn repede părul încă umed.
Cobor jos și ajung în dining room, unde toți mă așteptau, așezați fiind, în jurul mesei.
Mă așez pe un scaun și începem toți să servim din platourile de pe masă.
- Și, Michelle, cum e viața de femeie măritată? o întreb ironică.
- E foarte interesantă. E un mediu nou și frumos pe care încă nu l-am cunoscut. Dar e un moment bun să o fac. îmi zâmbește superior.
- Viața la London cum mai e? mă întreabă și ea.
- Plictisitoare. răspund, dându-mi ochii peste cap.
- Ce studiezi în școală? mă întreabă Mr. Christian.
- Defapt, studiez cu un guvernant, acasă. chicotesc singură amintindu-mi de baia din seara asta. Studiez istorie, engleză, latină, franceză, lecții de pian și violoncel... Chestii care mă vor ajuta mai departe. Cel puțin așa spune mama.
- Oh, mama ta e o femeie minunată, da! Ai mereu de învățat de la ea! spune Michelle.
- Nu e nevoie să minți, dragă.Samanth e o ființă extrem de plictisitoare și enervantă! Nu înțeleg ce-a văzut Andrew la ea! își dă Madeline ochii peste cap.
Pentru o secundă îmi amintesc de toate regulile stricte ale mamei care n-aveau niciun gram de logică sau de toleranță în ele. Îh. Să uităm de ele, pentru asta e făcut Charleston-ul și casa mătușii Madeline!
După ce Michelle și Christian pleacă, însfârșit, verișoara Madeline intră în biblioteca sa pentru a-și citi romanele din tinerețe, iar eu profit de moment cum se poate mai bine.
Ies afară desculță, pe asfaltul din fața casei verișoarei Madeline. Îmi întrept fața spre lună și scot o țigară Marlboro din pachetul aproape plin. O aprind și trag un fum, apoi îl expir încet, privind cerul.
- Pssst! aud un zgomot de după poartă.
În întunericul așternut, mă întrept înspre acolo, desculță fiind. Observ ochii asemenea unei feline ai lui Brooklyn și el îmi zâmbește. Tocmai observ că sunt mai înaltă decât el și fără tocuri. Mă privește fumând.
- Ce ți-e? De ce te uiți așa la mine? îl întreb după ce-mi expir al doilea fum.
- Tu ai țigări? spune curios. Dar oamenii spun că trebuie să ai mai mult de două ș-unu de ani să ai dinastea, și că oricum nu-s bune. Cică aduc moartea mai repede. articulează el greșit.
- Oh, dragul meu Brooklyn. spun, expirându-i un nou fum în față. Moartea oricum vine, de ce să o lăsăm în mersul ei normal? ridic sceptic o sprânceană. Privește stelele, moarte oricum vine. Uită-te la cer ca un nebun, să nu-ți pese de ce crede lumea. Oamenii s-au născut să critice și atunci când mor, tot așa mor, criticați. Fumează, conduce repede, trăiește-ți viața, ca moarte să ia ceva frumos după ea. îi spun vorbind rar, uitându-mă la stelele așternute pe cerul din catifea indigo.
Mult timp s-au auzit doar greierii, și o bufniță singuratică, amintindu-și să mai cânte din când în când.
- O să-ți scriu ceva. îmi spune Brooklyn dintr-o dată, uitându-se în ochii mei albaștrii.
Mai expir un fum.
- Tu scrii? îl întreb curioasă.
- Da. îmi răspunde, privindu-mă fascinat. Îmi place să descopăr oameni și să scriu despre ei.
- Oh, da? Și despre mine ce-ai descoperit?
Îmi zâmbește.
- Oh, Jane Roy, aș putea scrie o carte cu câte am descoperit într-o singură zi despre tine.
Scot o țigară din pachet, pe lângă jumătatea de țigară pe care o mai țin în mână acum. Mă joc cu ea între degetul arătător și degetul mare, observând-o în întuneric, pentru câteva secunde. I-o întind printre gratiile de fier și el o apucă, apoi îi întind un chibrit aprins pentru a o aprinde.
- De ce mi-ai dat o țigară? spune încurcat, după ce reușește să scoată un prim fum afară.
Îl privesc în ochi fără să arăt vreo expresie. Îi analizez toată fața, și el mă privește.
- Oh, dragă Brooklyn, aș ține ochii tăi minte mai bine ca stelele. îi spun neutră, apoi mă întrept spre ușa de la intrare. Îi zâmbesc cu mâna pe clanță, însă el mă privește fascinat, și, în același timp, extrem de neutru.
***
După ce mă schimb, cobor scările repede și o iau spre dining room. Acolo era Madeline, bându-și ceaiul și citindu-și ziarul. Își ridică privirea din ziar și îmi zâmbește.
- Bună dimineața, Janie. Stai jos.
Îmi indică printr-o mișcare a capului scaunul din dreapta ei.
Privesc fereastra tip perete întreg și observ că, deși ieri era înădușeală și era vreme ploaioasă, probabil că azi va fi o zi senină și răcoroasă.
- De cele mai multe ori îi mulțumesc Domnului că ești fata tatălui tău și că semeni cu el! Dacă ai fi semănat cu maică-ta, lumea arăta complet diferit.
Mă uit la ea și râdem amândouă.
- Dar, sinceră să fiu, n-am plăcut-o niciodată pe Samantha. În primul rând, era așa rea și Aaron nu vedea asta. Dar, dacă el așa vrea să-și trăiască viața, o să regrete mai târziu.
Mestecăm amândouă niște biscuiți pentru ceai.
- Deja regretă. Și eu regret că s-a căsătorit cu Samantha. Viața cu ea e așa ciudată și oribilă. îmi dau ochii peste cap. Dacă toate mamele ar fi ca tine, atunci viața mea ar fi extraordinară!
- Ei, vara sunt mama ta. Și sunt încântată că pot să te scot din plictiseala și strictețea dragei tale mame. spune ironică adjectivul total nepotrivit Samanthei.
După ce termin de mâncat și de băut ceaiul, aleg să merg afară, cu o pătură, și să citesc vreun roman din cele care-mi sunt interzise acasă. Defapt, dacă aș sta să mă gândesc, corect ar fi să spun Casa din London pentru că eu nu mă simt acasă acolo. Acasă aș numi locul în care mă aflu chiar acum.
Îmi așez pătura vișinie pe iarba verde și mă așez pe ea, pe burtă, citind romanul la care am tânjit tot anul - Great Expectations, de Charles Dickens.
Mereu m-a atras titlul, mereu am vrut să citesc o carte pe care eu să o aleg, eu să o cumpăr sau să o iau de pe raftul bibliotecii.
Astfel că am stat acolo, extrem de atrasă de povestea Estellei, pe care am considerat-o, ca persoană, foarte apropiată de mine.
- Psst, Jane Roy! aud de la poartă.
Mă ridic și atunci când îl observ pe Brooklyn, râd puțin.
- De ce nu intri? spun amuzată.
Mă privește confuz cu perechea sa de safire.
- Dar, am voie să fac asta?
Prima dată credeam că glumește, însă el era cât se poate de serios.
