Mai durează câteva minute până când își lasă caietul închis pe genunchii mei plini de material scump, auriu.
Mai trag un fum din țigară, fiind al șaselea. Totul pare mult mai logic și natural cu Brooklyn, chiar și număratul fumurilor de țigară.
Îl mai privesc câteva secunde, apoi mă aplec și vreau să deschid sticla de votcă, însă Brooklyn își pune mâna peste a mea.
- Jane, dacă vrei să mă săruți, chiar dacă urmează să pleci, ca întotdeauna..., face o scurtă pauză și ne privim în ochi, profund. Nu bea înainte de asta.
Râd ironic, poate chiar cu un dram de nebunie în situația asta.
- Pentru că nu vrei să ajungem la... prea mult? mă exprim, sprijinindu-mi capul de gard, încă privind spre el.
- Nu, Jane. râde el, puțin. Pentru că vreau să ai raționamentul tău atunci când mă săruți, nu al unui om beat.
Îmi cuprinde obrazul cu palma albă și se apleacă spre mine, sărutându-mă încet și dulce. Îl sărut înapoi, apoi revenim în pozițiile în care eram la început, sprijiniți cu spatele de gard, privind în față, cu sticla de votcă între noi.
Mă aplec și o deschid, apoi beau o gură mică din ea. I-o întind lui Brooklyn, iar el ia o gură la fel de mică.
- Brooklyn, mă voi căsători. îi spun încet și îl privesc, sprijinită de zid.
- Nu e nevoie să-mi amintești, Jane. Mă gândesc la asta în clipele existenței mele.
Zâmbesc trist, privind în jos, apoi îmi îndrept din nou privirea și atenția spre Brooklyn și ochii săi superbi.
- Mă voi căsători. reiau, apoi îmi dreg glasul răgușit. Dar tu vei rămâne steaua mea și tot ceea ce mă înconjoară. Nu-mi pare rău că te-am rănit. E ca un joc și noi suntem doar victime. Nu putem alege pe cine rănim, Brooklyn. E singurul lucru pe care nu-l putem alege sau controla. continui, iar o lacrimă fierbinte îmi traversează obrazul.
- Rămâi amorul meu celebru, Jane. îmi spune profund și trist, apoi mă sărută din nou, în același mod, doar că amândoi transformăm al nu-știu-câtelea sărut de rămas bun într-un sărut trist.
Se desprinde de mine și se ridică, apoi pleacă.
Aud greierii și privesc stelele. Oh, nemernicele stele. După ce a apărut George în casa asta, în seara aia, am ieșit pe balcon și am văzut o stea căzătoare. Mi-am dorit ca Brooklyn să fie iubirea vieții mele, oficial și pentru totdeauna, să fie tot timpul în viața mea și să mă ia cu el peste tot, să fim iubiți, soț și soție. Dar am greșit. M-au înșelat stelele. Aceea nu a fost steaua mea.
Mă ridic, însă las sticla de votcă acolo și mă ridic, pornind spre casă, ținând în strâns în palme caietul lui Brooklyn. Când ajung în curte, o văd pe Katerina, ieșind singură, fără Madeline, Sarah sau Michelle. Îmi zâmbește.
- Nu-mi mai zâmbi așa. îi spun când ajung lângă ea.
Râde puțin, amuzată.
- Jane, George, viitorul tău soț, e fostul meu logodnic. râde ea, amuzată, apoi se urcă râzând în mașină, pornind-o și ieșind din curte.
E ultima mașină care pleacă, așa că o privesc cum se îndepărtează și intru în casă. Oftez și observ că Sarah e în sufragerie, terminându-și paharul uriaș de vin alb, iar pe mine mă atrage ușa deschisă a bibliotecii mătușii Madeline, mai ales teancul de plicuri de pe birou. Intru și mă uit pe plicurile scrisorilor în liniște. Mă încrunt când văd că au date consecutive și toate sunt pentru mine. Le iau și urc repede scările, punându-le în același sertar cu scrisorile de la Brooklyn, apoi așez cu grijă și caietul său acolo.
Oftez și apoi mă întind, apoi adorm fără să vreau neapărat asta.
***
Azi, la prânz, are să vină George. Poate până atunci va apărea și nenorocitul de musafir a cărui apariție nesigură mă face să-mi pierd mințile.
Poate că nimeni nu mai vorbește despre înfricoșătoarea Katerina Borgias pentru că ar putea trăda pe toată lumea, dacă nu a făcut asta deja, sau poate pentru că are talentul de a-ți intra repede pe sub piele fără să bagi de seamă măcar.
Mă gândesc să o evit pe Madeline în dimineața asta, din vina scrisorilor pe care le-am furat aseară, însă decid involuntar să o iau spre dining room.
- Bună dimineața, Jane. îmi spune suspicios Madeline, privindu-mă de după ochelarii ei, pe deasupra ziarului.
- Bună dimineața! îi răspund politicoasă, încercând să nu observ mutra ei curioasă.
Îmi torn ceaiul în ceașca de porțelan cu modele rozalii, care îmi amintesc de rochia Katerinei din seara precedentă. Clipesc de câteva ori pentru a-mi alunga comparațiile paranoice și o privesc pe furiș pe Madeline, care îmi cercetează atent toate mișcările. Îmi dreg glasul, iritată și puțin speriată de privirea mătușii.
- Unde e Sarah? întreb, cât amestec cu lingurița prin ceaiul cald.
- E la o amică de cursuri. Se va întoarce pe la trei. face o scurtă pauză, apoi mă întreabă, agresiv sau chiar posesiv: Cine e musafirul tău, Jane Roy?
Înghit în sec și îmi scot lingurița din ceai, îndreptându-mi privirea speriată spre mătușa Madeline.
- Nu știu. Mama spunea că e o surpriză, vreo verișoară sau așa ceva..., modific singură vorbele mamei, încercând să fiu cât mai convingătoare.
Clatină din cap și își întoarce privirea înapoi în ziar, iar eu îmi sorb ceaiul într-o liniște prea ciudată pentru mine. Aș prefera să fie Sarah aici și să trăncănească tâmpenii legate în mare parte de modă, dineuri, petreceri și pretendenți. Însă asta e chestia cu Sarah - lipsește în puținele momente în care ai nevoie de a să vorbească asemenea unei mori hodorogite, și nu pentru că ai vrea să o asculți, ci pentru a sparge globul de liniște care îți dă prea multe momente în care să te gândești la tâmpenii și să faci comparații ciudate, așa cum eu mă chinui să nu fac.
- Îmi pare rău dacă nebuna de Katerina a vorbit cu tine ieri. A venit neinvitată, după ceva timp de tăcere, așa cum face întotdeauna, fiind în locuri în care e ultima persoană pe care ai avea voie să o inviți. sparge tăcerea Madeline, răsfoind ziarul în continuare.
- De ce nu vorbește nimeni despre ea?
Mătușa își lasă ziarul pe masă și mă privește peste ochelarii ce-i alunecă pe nasul drept, apoi și-i scoate și oftează în așa fel încât să cred că am fost prostuță întrebând asta. Ca și cum ar trebui să fi aflat de una singură, după conversația de ieri, însă nu sunt sigură de nimic când vine vorba de Katerina.
- Jane, mătușa ta nu a putut fi controlată de nimeni. Viața ei a fost un adevărat gunoi. S-a căsătorit cu un spaniol bogat - nu că asta ar fi problema - însă la jucat așa cum a vrut ea, toată viața. Era afacerist, așa că lipsea cu săptămânile, povestește ea, sec și fără niciun sentiment sau emoție. L-a înșelat cu soțul ei cu..., ezită ca și cum s-ar gândi la ceva și oftează. Cu un om la fel de bogat, de care a fost îndrăgostită în liceu. se oprește puțin. Și, din păcate, semeni pe zi ce trece mai mult cu ea. cltină dezaprobator din cap.
Buzele mele se întredeschid, șocată de insulta indirectă pe care toată lumea o susține.
- Dar..., încerc eu să mă fac că nu pricep insulta ei și îmi dreg glasul, când au fost toate astea? întreb, curioasă de trecutul ciudat al unei femei ce pare atât de puternică și care inspiră atât de multă încredere în sine.
Se gândește. Dă din umeri nesigură, dar totuși deschide gura să răspundă.
- Acum vreo șaisprezece-șaptesprezece ani. Imediat după ce s-a căsătorit și-a găsit acest amant perfect.
Se pare că această Katerina nu a fost ceva mai mult decât mine, care îl accept din plin pe George pentru mai mulți bani, teoretic, dar îl sărut pe Brooklyn după ce bem votcă și fumăm Malboro împreună, în nopțile de vară, pe furiș.
