- Brooklyn. spun și îl iau de mână. Îmi pare rău, îmi pare rău, Brooklyn! spun, printre lacrimi.
- Jane, o să..., spune panicat, dar îl întrerup.
- Calmează-te, Brooklyn. Lasă tot ce ar trebui să faci deoparte. N-am nevoie de nimic.
- Jane...
- Brooklyn, sărută-mă. Dacă vrei să o faci, fă-o.
Și-a aplecat ușor capul spre al meu, printre cele două dale puse la o distanță mare. Am tras aerul pe care îl simțeam inexistent pe nas. Mi-am așezat mâna pe obrazul lui și el m-a sărutat.
Un sărut atât de dulce și inocent, care defapt distrugea toată inima care deabea se dezghțase. Ultimul. Ultimul moment. Ultimul moment, când totul a revenit la normal a fost cel mai dureros dintre toate.
Probabil nu vom aștepta până la primăvară. Mama nu ar pierde ocazia de a mă mărita cu un om bogat nici dacă ar trebui să-și dea viața.
Strâng din ochi și fac un pas în spate. Observ că plouă mult mai încet ca atunci când am plecat. Mă întreb cât e ceasul, mă întreb dacă ce s-a întâmplat s-ar putea repara vreodată. Mai fac doi pași în spate și îl privesc pe micul și fragilul meu Brooklyn.
Mă grăbesc spre casă și îl aud țipând în urma mea.
- Jane! spune. Jane, oprește-te! Jane, de ce faci asta? Oh, la naiba, Jane, de-ai știi ce sentimente am pentru tine! începe el să plângă.
Strâng din ochi și îmi mușc buza de jos, atât de tare încât simt gustul sângelui.
- Jane, te rog, nu pleca. șoptește printre lacrimi.
Mi-e frică să-l privesc. Mi-e frică să mă întorc, să mă simt din nou ca un gunoi, ca o frângătoare de inimi, căreia nu-i pasă de nimic, dar realizez că toți anii ăștia, toată vara, asta am ales să fiu, în fiecare secundă.
Mă întreb cât de tare l-am rănit pe Brooklyn. Mă întreb cât a scris despre mine. Mă întreb prea multe lucruri idioate despre care trebuie să uit. Și faptul care mă îngrijorează cel mai tare e că nu pot. Nu pot să îl uit pe Brooklyn.
Ajung înapoi acasă, udă leoarcă, iar ploaia se oprește. Intru pe ușă și mătușa Madeline mă așteaptă în holul casei. O privesc. Nici măcar nu știu cum o privesc. Probabil că o privesc obosită, de toate lucrurile astea care se întâmplă.
- Oh, Jane Roy, te credeam altfel..., spune cu brațele încrucișate. Dar se pare că ai intrat în cel mai prost lucru: o poveste de iubire. spune ea, apropiindu-se de mine. Mergi sus.
Observ ceasul. E ora douăsprezece noaptea.
- Și eu te credeam altcumva. spun, trăgându-mi nasul. Nu credeam că ești deacord cu vândutul și măritatul. spun, neutră.
- Mergi sus, Jane. ridică ea tonul.
E pentru prima dată când Madeline ridică tonul la mine.
- De mâine nu mai ai voie să ieși din curte, Jane. Consideră că vara ta s-a terminat. îmi spune.
- Nici măcar nu-ți pasă? țip la ea.
- Îmi pasă de soarta ta! Nu-i pasă nimănui de cine te îndrăgostești, Jane Roy, nouă ne pasă doar de..., însă o întrerup.
- De avere. De moștenire.
- Jane..., însă o întrerup țipând, iarăși.
- Nu încerca să schimbi ceva! Sunteți toți niște oameni fără sentimente! Sunteți exact ca Estella.
