Toate mi se-ntâmplă numai mie!

Capitolul 4

- Era să mor de rușine, suspină Irene. Așa ceva nu mi-a mai fost dat să trăiesc. Să-și lase pantofii sub masă și să se plimbe în ciorapi prin salon. Ai văzut cum se prăpădeau ceilalți de râs? A fost teribil.

- A fost teribil de amuzant. O corectă Frank. Și termină odată cu văicăreala. Te-ai uitat dacă fata nu e cumva pe afară?

- Normal ca m-am uitat și normal că nu e nici o urmă de ea. Poate să meargă acasă și pe jos. O plimbare i-ar face bine.

Frank porni mașina.

- Mă gândesc, oare lucrurile astea nu se întâmplă din cauza ta?

- Din cauza mea? Cum poți să spui așa ceva? Eu chiar n-am nici o vină. Tot timpul mă rog să nu se mai întâmple ceva îngrozitor.

- Tocmai asta e. Kathi știe asta. Știe că nu ai încredere în ea. Își simte teama și devine nesigură și neatentă.

- Este cea mai mare copilărie pe care am auzit-o vreodată! Pe vremea aceea trebuia să insist să continue baletul. Poate nu am fi în situația asta. Doar tu...

- Profesoara de balet a spus că fata nu are aptitudini pentru asta.

- Nu ar fi trebuit să o ascultăm! Toți copiii merg la balet. Eu pe vremea aceea eram foarte optimistă.

- Kathrina are altfel de aptitudini. Nu o compara mereu cu tine!

- De ce nu poate Kathi să îmi semene măcar puțin? La 15 ani eram cu tatăl meu la baluri și serate. Și abia am ajuns la majorat când l-am însoțit în străinătate.

Frank deveni nervos.

- Dar Irene! Ești nedreaptă cu Kathrina! Ea este cu totul altfel decât tine! Nu-mi seamănă nici mie. Se mai întâmplă.

- Nu pot să înteleg asta.

- Se întâmplă destul de des ca niște părinți geniali să aibe copii obișnuiți, iar în famili cu totul obișnuite să se nască surprinzător copii cu capacități deosebite. De exemplu muzicieni sau matematicieni.

- Dar eu nu vreau un geniu! Mie mi-ar plăcea dacă fata ar putea fi mai delicată. Dar nu are nimic din ce le face pe fete atrăgătoare.

În acel moment farurile lumină o siluetă singuratică. Frank recunoscu silueta și se întoarse făcând semne.

- Iat-o pe fata noastră! Într-adevar, fata nostra a pornit pe jos.

- Doamne. Dacă i se întâmpla ceva...

- De ce să i se întâmple ceva? Doar acum spuneai cât de puțin atrăgătoare și de neîndemânatică e. Cine și-ar face de lucru cu o asemenea fată?

Irene nu îi mai răspunse.

După ce mașina se opri lângă ea, Kathrina se urcă în spate și își privi tulburată părinții.

- Ce s-a întâmplat? Aveți niște fețe atât de ciudate. Doar nu v-ați certat?

- Bineînțeles ca nu. De ce a trebuit să pleci neapărat singură pe jos? Spuse Irene iritată.

- Am dorit să fiu singură. Este o seară atât de frumoasă.

- Sper că nu ți-ai uitat pantofii de plimbare.

Kathrina roși puțin.

- Nu, mama...

- Spun asta doar pentru ca n-aș vrea să răcești.

Frank o întrebă pe fată cu dragoste:

- Chiar nu-ți face plăcere compania tinerilor din Sierkhagen? Întrebă încet.

- Dar tata, așa ceva nu e pentru mine. Doar ști ce se întâmplă cu mine dacă mă duc undeva.

- Poate că nu s-ar întâmpla nimic dacă nu ar fi bătrânii tăi părinți.

Privirea bărbatului îi cazu pe trandafirul pe care Kathrina și-l prinse lângă un nasture.

- Ai un admirator care te împodobește cu trandafiri?

- Din pacate nu, oftă fata. Asta e doar o amintire din harababura pe care am provocat-o.

- Nu pune totul la inimă Kathi! Așa ceva i se poate întâmpla oricui.

Fata zâmbi obosită.

- Ești foarte bun tată. Dar întotdeauna toate mi se întâmplă numai mie. Am renunțat de mult să mai caut explicații. Este evident că sunt o neîndemânatică.

Frank se revoltă.

- Nu-mi trebuie să îmi spui asta, Kathi! Mie îmi placi exact așa cum ești!

Pe fața fetei apăru un zâmbet.

- Știu asta. Ești și vei rămâne singurul meu admirator. Slavă domnului că am ajuns odată acasă. Sunt ruptă de oboseală.

- Nu înteleg de ce! Zise Irene.

Kathrina coborî din mașină și se grăbi în casă. Din ușă se mai întoarse o dată, îi făcu semn tatălui și dispăru în casă.