Toate mi se-ntâmplă numai mie!

Capitolul 17

Peste trei zile, la Sf. Hubertus era liniște și pace. Era târziu, în casă se stinse ultimele lumini.

Kathrina se culcase ruptă de oboseală și adormise imediat.

Toată ziua și-o petrecuse fără vreun scop deosebit, plimbându-se cu tractorul pe drumul ce despărțea moșiile.

După miezul nopții o trezi un ciocănit.

- Cine e? Întrebă somnoroasă și se ridică pe jumătate.

- Un călător singuratic care cere un pahar de apă, se auzi răspunsul de pe balcon.

Kathrina privi uimită umbra din spatele ferestrei. Nu poate fi adevărat!

Acolo e doar un balcon mic, cu fier forjat, e imposibil să intre cineva din-afară.

Și totuși! Putu să se convingă când a deschis ușa balconului și Anders a pătruns victorios în cameră.

- Apă? Întrebă fata ironic. De când ai decăzut astfel? De obicei nu coborai mai jos de whiskey.

Anders, ca întotdeauna era îmbrăcat impecabil, chiar dacă pantalonii lui acum nu erau de un alb orbitor în întuneric.

Răspunse vesel:

- Nu-mi place whiskey-ul.

- Ești foarte curajos, îl ironiză fata. Ce faci aici?

- M-am gândit că poate, mai nou, îți face plăcere să primești la miezul nopții vizita prietenilor.

Fata îmbrăcă un halat de baie.

- Prieteni? Anders, e aproape 12:30, sunt ruptă de oboseală, așa că te rog să fii scurt!

Băiatul îi prinse mâna și i-o sărută. După asta privii adânc în ochii Kathrinei.

- Kathi, te iubesc!

- Asta o știam, spuse fata deloc surprinsă. Mă iubești încă de când ne jucam împreună în nisip.

- Atunci de ce nu vrei să te măriți cu mine?

- Tocmai de asta, pentru că și în nisip am stat împreună, răspunse fata rece. Nu mă căsătoresc cu cineva pe care îl cunosc de când era bebeluș.

Tânărul, pe pragul deznădejdii, o privi câteva secunde lungi.

- Da, așa ești tu, imposibilă, total imposibilă!

- Știu. Zilnic mi se repetă, cel puțin o dată. Atunci probabil că poți să-ți iei rămas bun. Dar de data asta pe scări! Noapte bună! Și să nu te prindă mama!

Anders nu se împotrivi.