Toate mi se-ntâmplă numai mie!

Capitolul 10

- Ce întunecat e cerul în partea aceea, remarcă Irene în timp ce se îndreptă alături de soțul ei spre mașina din parcare.

Frank fluieră ușor.

- Se pare că va fi furtună. Din fericire, noi vom scăpa.

Irene își încreţi fruntea.

- Sper să ai dreptate. Doamne, oare unde se poate ascunde Kathrina? Nu mai poate fi tot la cai.

- Poate că deja e acasă și ne așteaptă cu cina.

- Tu crezi în minuni. Eu, în orice caz nu, mai ales dacă e vorba de Kathrina.

Se mai întoarse odată și aruncară o privire în local. La mese mai erau niște oameni. Ospătăriţele alergau în jurul lor, servind șuncă în timp ce o orchestră zgomotoasă asigura atmosfera sărbătorească.

Câțiva domni care consumaseră mai mult decât ar fi trebuit vorbeau și râdeau tare, accentuând dezordinea.

Irene privi tulburată în jur. În acel moment intră Maria Falk.

- Bună seara, spuse ea. Mă scuzați că vă deranjez, dar nu știți dacă fata dumneavoastră, împreună cu fiul meu au plecat de aici?

- Cum? Irene o privi nelămurită pe femeia blonda.

Frank își reveni mai repede.

- Luați loc, stimată doamnă, o rugă și se aşezară la cea mai apropiată masa.

Maria zâmbi măgulită.

- O, nu sunt deloc ,,stimată" dar e tot una. Sunt îngrijorată, pentru că Magnus nu mi-a spus unde merge. Ultima oara l-am văzut cu fata dumneavoastră și acum amândoi au dispărut.

- Frank, eu leșin.

Frank se cutremură.

- Te rog, nu acum, Irene...

- Dacă sunt împreună, atunci pot să vă asigur că fata este cu Magnus în cele mai bune maini.

- Cine este Magnus?

- Fiul meu. Fata nu v-a spus nimic? Că atunci la Sierkshagen au discutat îndelung și s-au întâlnit și a doua zi în pădure?

- Nici un cuvânt nu ne-a spus, murmură Frank. O privi cu reproș pe Irene. Fata ta!!

- La sud cerul este negru, putem spera totuşi că nu i-a prins furtuna. Magnus nu-şi pierde cumpătul în asemenea ocazii, dar mă întreb dacă pe fata  dumneavoastră nu o cuprinde panica?

Irene înghiți în sec.

- Nu-mi dau seama... în orice caz, nu o sperie apa.

Maria tăcu o vreme apoi începu pe un ton mai vesel.

- Nu e amuzant că ne facem asemenea gânduri din pricina copiilor noștri? Doar tinerii de azi sunt atât de independenți și de curajoși.

Irene își strânse buzele roşii.

- Poate fiul dumneavoastră este așa, dar Kathrina a noastră? Kathrina este încă o fetiță neîndemânatică. Îmi pot închipui din partea ei că se aruncă în mijlocul furtunii și apoi se întreabă cum a ajuns acolo.