Toate mi se-ntâmplă numai mie!

Capitolul 16

Kathrina se bucură de soare și de fiecare obstacol peste care sărea cu multă precizie călare.

Își amenajase în spatele grajdului un teren de călărie. Putea fi găsită oricând acolo dacă era vreme frumoasă și dacă tatăl ei nu îi dădea o sarcină mai importantă.

Așa era și azi. Soarele, bolta cerului, mirosul îmbătător de trandafiri care umplea aerul, erau atât de minunate, îi dădeau atâta fericire, încât Kathrina simțea că şi-ar fi petrecut tot restul vieții, așa în singurătate, departe de lumea dezlănțuită.

De undeva se auzeau corbii croncănind, iar din pădurea apropiată cucul cânta fără oprire.

Kathrina se lăsă pătrunsă de aceste sunete, parcă ar fi dorit să le păstreze în ea pentru vremuri mai rele.

- Kathrina! Hello! Kathi Eisenbach!

Fata presimțise că fericirea nu va dura. Întotdeauna se nimerea cineva care să-i tulbure liniștea.

De data asta era Anders Heyden, un tânăr voinic, cu umeri lați, fața bronzată, părul drept, blond și ochii albaștri strălucitori.

Ca și Kathrina, Anders provenea dintr-o familie de mari proprietari de pământ. Se cunoşteau din copilărie. Băiatul deținea moșia Schonaich, dar cea mai mare parte a timpului și-o petrecea călătorind în jurul Pământului.

În același timp, pe moșie lucrau arendaşii și angajații, conduși de un administrator priceput.

Kathrina coborî oftând din şa.

- Doamne, Anders, doar tu-mi mai lipseai!

- Aud asta cu plăcere, spuse băiatul și se aplecă să îi sărute mâna. Ieri m-am întors din Insulele Maldive și primul meu drum l-am făcut la Sf. Hubertus, să văd dacă se mai găsește aici frumoasa mea Kathi.

- Unde altundeva să fiu? Doar aparțin de locul asta.

- Da, știu că ești credincioasă vieţii de la țară.

În pantalonii albi și în geaca de culoarea mării, făcea o impresie foarte bărbătească.
Nici Kathrina însăși nu știa ce îi poate reproșa.

Băiatul era de treabă, prezentabil și, pe deasupra, bogat. Se poate pretinde mai mult de la un băiat? Greu de crezut.

Totuși Kathrinei îi ajungea o privire ca să fie cuprinsă de o anumită reținere în privința lui.

- De ce mă privești așa? Întrebă Anders imediat și îi luă biciul din mână. Îți cunosc această privire, dar din păcate niciodată n-am reușit s-o înțeleg.

- E mai bine așa.

Anders o prinse de mână.

- N-ai vrea să vii cu iahtul meu cu pânze în Korfu?

Kathrina n-avea nici un chef, doar nu dorea să-l jignească pe băiat, la urma urmei era bine crescută. Cel puțin în acest domeniu Irene nu se străduise degeaba.

- Oh, Korfu. Acolo mișună turiștii. Cruţă-mă de asta, Anders!

Băiatul dădu înțelegător din cap.