Atracție fatală

Încă era îndrăgostit?

     Nu știam dacă prezența Mayei aici și acum, este una bine-venită. Deși am petrecut doar trei zile în compania ei, s-a comportat normal cu mine. Dar acum, în  circumstanțele astea, nu puteam decât să mă panichez.

— Maddy?

  Șocul ei a fost mai mare când ochii ei mă priveau confuzi și întrebători. Probabil aflase că am fugit din New York și îl lăsasem pe Davis, iar acum apăream la brațul vărului ei.

— Maya!

— Ce Dumnezeu faceți în Londra, amândoi - accentuând foarte clar cuvântul amândoi - și de ce vă comportați ca și cum ați fi un cuplu?

Așteptam ca Alfred să fie cel care îi va răspunde. Era deja o situație stânjenitoare, mai ales pentru mine.

— Maya, ce cauți în Londra? Parcă erai în New York?

— Sunt redactor la o revistă  de modă. M-am transferat din New York acum șase luni. Am primit aici un job mai bine plătit. Dar tu?

— Mi-am început afacerea aici. Sunt de un an în Londra!

— Și tu Maddy?

— Maya, ai timp pentru o discuție în trei?

— Da!

— Ok, mergem la apartamentul lui Maddy.

Am pornit toți trei spre apartamentul meu și aș minții dacă aș spune că nu sunt emoționată. Mi-e frică de reacția ei la vederea lui Edward. Mi-e frică că ar putea să îi spună lui Davis.

După douăzeci de minute de mers pe jos, în care niciunul dintre noi nu a spus nimic, am deschis ușa apartamentului. Edward stătea în brațele Magdei, chicotind și jucându-se cu părul  ei.

— Prințul meu!

— Îmi spuneți și mie ce naiba se întâmplă aici?

— Maya, ia loc și vei afla!

L-am luat pe Edward în brațe și l-am pupat drăgăstos, același lucru făcându-l și Alfred.

— Dumnezeule, aveți un copil împreună?

Am trimis-o pe Magda la bucătărie pentru a ne face câte o cafea și ne-am așezat pe canapea.

— Maya, el e Edward, copilul lu' Maddy!

— Bun, bun. Asta am înțeles! Dar cine e tatăl?

— Maya, am început să vorbesc, Davis e tatăl băiatului meu!

— Ce?? La naiba, Maddy, Davis știe?

— Nu și nici nu va afla!

— Dar de ce? Ce s-a întâmplat?

— Nu ști? Am ridicat o sprânceană la ea, în timp ce îmi legănam odorul.

— Am auzit câte ceva acum ceva timp. Acum câteva luni a fost o strângere de fonduri unde familia Brown a participat, printre care și Davis.

 Am ignorat bătăile inimii ce se accentuaseră la auzul numelui lui și am ascultat mai departe. 

— Am fost și eu, eu lucrând la acea vreme la revista din New York, mersesem acolo pentru a lua interviuri. L-am zărit pe Davis, la un moment dat, conversând cu alții, așa că am intrat în vorbă cu el. Mi se păruse cam sobru și diferit de cum îl știam. Iar când am întrebat de tine, pur și simplu a zis "nu mai e!"

Ce puteam să înțeleg din acele trei cuvinte? Că Davis trecuse peste relația noastră și peste faptul că am plecat? În fond, îi dădeam dreptate. Nu era obligat să mă aștepte, știind că nu mă voi mai întoarce.