Atracție fatală

Al cui este copilul?

Davis 

Nu știu dacă e de vină vremea de afară sau nu, dar cert este că am o stare de toată jena. Încă e dimineață și peste puțin timp trebuie sa ajung la birou. Dacă cheful s-ar cumpăra, jur că mi-aș da jumătate de avere ca să îl cumpăr.

Am făcut un duș scurt și fix când îmi aranjam cravata, soneria suna de parcă ar fi luat ceva foc. Cine naiba are chef de vizite la ora asta?

Am deschis ușa și mare mi-a fost mirarea să o văd pe doamna Hall.

— Davis, bună dimineața!

Dar nici nu am apucat sa deschid gura, căci Daniella deja și-a făcut intrarea singură în casă. 

Unde sunt bunele maniere?

 S-a așezat singură pe canapea și eu încă stăteam și mă uitam ca prostul.

— Pentru început, aș dori o cafea! Avem de discutat!

— Daniella, ce se întâmplă? Întâi apari la ușa mea la fix șapte dimineață, apoi intrii ca la tine acasă. Și acum îmi spui că avem de discutat. Ce naiba e așa important de vorbit la o oră matinală?

— Ce ești așa irascibil astăzi? E în avantajul tău ce am să îți spun!

O cunoșteam pe doamna Hall încă de mic. Familiile noastre au fost mereu apropiate și chiar au început afacerile în același timp. Am fost prieten cu Alfred de mic și pot să spun cu mâna pe inimă că femeia asta n-are scrupule. Nu știu cum naiba a ajuns Tomas să se însoare cu ea și să rămână împreună aproape douăzeci și cinci de ani de căsnicie.

Am făcut două cafele și m-am așezat și eu pe canapea. Doamna Hall era calmă și cred că deja își pregătea discursul în minte.

— Zilele trecute am primit o vizită! De la Londra!

Își mijise ochii la mine așteptând un semn din partea mea. Știam ca vorbește de Alfred, dar nu înțeleg de ce ar trebui să știu și eu de asta. Nu am zis nimic, ci am lăsat-o să continue.

— Alfred m-a vizitat. Dar nu era singur. A venit cu fata aceea...

— Maddy!

— Mă rog...

Devin din ce în ce mai confuz și dacă Daniella nu îmi spune odată pentru totdeauna scopul vizitei ei, mă tem că va trebui să o dau afară. Chiar nu sunt dornic să știu că a venit "nora" în vizită. Am pufnit în sinea mea și am dat din cap semn să continue.

— Am aflat că au un copil, știai?

— Da! Daniella, ai putea să eviți vorbe inutile și sa treci direct la subiect?

— Copilul nu e al lui Alfred!

Ma înecasem cu propria salivă și a trebuit să îmi slăbesc cravata pentru a nu mă sufoca. Pe când doamna Hall părea atât de calmă. Nu știu ce mă enerva mai mult. Calmitatea ei cu care trata această discuție sau faptul că exista posibilitatea să fi fost mințit.

— De unde ești asa sigură?

— Să fim serioși! Fata aceea a plecat de la tine și a venit la Alfred! Și-au ascuns relația față de mine până acum. De ce nu m-a anunțat Alfred că sunt bunică?

O înțelegeam, într-un fel, pe doamna Hall. Nu era de acord cu relația lor din cauza a ceea ce au făcut. Nu știu ce-a fost în capul lui Maddy, dar e problema ei. Am renunțat să îmi mai fac sânge rău încă de când părăsisem Londra. Și eram un mincinos dacă aș spune că încă nu mă gândesc la ea. Dar are altă viață. Și dacă ea e fericită, atunci sunt și eu!

— Și al cui crezi că e copilul?

— Simplu, al tău!

Am impresia că femeia asta a venit să facă mișto de mine dis de dimineață. Cum naiba să fie al meu? Țin minte că Maddy lua pastile când m-am culcat cu ea.

— E imposibil!

— L-ai văzut?

— Da!

— Câți ani are? Cum arată?

— Nu mă pricep la copii, dar cred că mai mult de un an nu are. E brunet ca Maddy și ochii negrii.

— Un an? Adică vrei să spui că Maddy era însărcinată când a părăsit New York-ul? Să îți aduc aminte că Alfred plecase deja la Londra?

Nu am o oglindă, dar cred ca fața mea e albă ca varul. Sau cred că aș putea să îmi adun maxilarul de undeva de pe jos. Nu e posibil!

— N-are cum!

— Eu zic că da! Ești un om influent, Davis! Fă ce trebuie făcut și demonstrează adevărul!

Daniella își luă poșeta și se ridică de pe canapea să plece. Eu mergeam în urma ei ca un robot. Recunosc că mă pusă pe gânduri.

— De ce faci asta?

— Pentru că ea nu-l iubește pe fiul meu. Și dacă într-adevăr copilul e al tău, cel mic are dreptul să crească lângă tatăl lui adevărat. Acum rămâne la alegerea ta dacă îl vei recunoaște.

Și cu asta ma lăsă singur, în fața ușii, debusolat. Dimineața asta nici ca putea sa fie mai bună!

***

Toată ziua am fost cu capul în nori. Cuvintele Daniellei mi se derulau în minte ca o placă stricată.

Am întors situația pe toate părțile. Maddy a avut un motiv întemeiat să mă lase, dar de ce nu a rămas aici? De ce nu a apelat la Gale, prietenul ei cel mai bun și singura persoană pe care o cunoaște atât de bine?

Un copil? Doamne, asta mai trebuia acum! Nu mă gândisem până acum la ideea de a avea un copil, de a fi tată. Nu am fost în stare să îmi păstrez singura relație de iubire cu Maddy. Apăi un copil... trebuia să scap de îndoiala asta, așa că am format numărul lui Koll.

—Domnule Brown?

— Koll, am nevoie de ajutorul tău! Mai ești în Londra?

— Da! Nepoata mea este în grija mea o perioadă. Cu ce vă pot fi de folos?

— O mai știi pe femeia pe care ai găsit-o acum câteva zile?

—Da!

— Aș vrea să dai cumva de ea, dar să fie împreună cu copilul. Am nevoie de ceva de la el!

— Mai exact?

— Koll, am nevoie să știu dacă acel copil este al meu. O sa am nevoie de probe pentru testul de paternitate.

— Ă, desigur! O să caut o modalitate să îi întâlnesc din nou! Dar țin să vă anunț că va dura ceva vreme.

— Cam cât?

— Într-o săptămână aveți testul pe masă!

— Mersi, Koll! Nu e nevoie să îți mai specific că asta e ceva confidențial.

— Nicio problemă! Aveți încredere! O să vă sun când depun probele.

— Aștept telefonul tău!

M-am lăsat pe spătarul scaunului oftând. Acum, trebuia să aștept. Nu știam dacă aveam să fiu fericit sau nu de pe urma rezultatului. Nu știam dacă îmi doream ca rezultatul să fie pozitiv sau nu. Nu știam dacă să fiu supărat sau nu pe ea că mi-ar fi ascuns asta. În fond, o rănisem destul!

Eram atât de pierdut încât nu știu dacă am să mă mai regăsesc!