" Passenger - And i love her " Xx
Davis
De vreo trei luni, situația a devenit mai serioasă. Mă obișnuisem cu faptul că acum am o familie. Un copil și o iubită.
M-am adaptat repede noului stil de viață, aș putea spune. Am trecut cu ușurință de la sentimentele mele contradictorii la sentimente noi. Iubesc pentru prima oară în viața mea și am un motiv serios să mă întorc acasă.
Edward a spus primul lui cuvințel. Ce-i drept, mai bâlbâit, mai bâjbâit. "Ma-ma". Era într-un moment al nostru familiar, când ne jucam cu el în camera lui. Fericirea de pe chipul iubitei mele, a fost neprețuită.
Observasem la Maddy o schimbare bruscă. Nu era vorba despre faptul că m-ar respinge. Slăbise foarte mult în ultimul timp. Adeseori, pielea ei era ușor albicioasp și avea momente când ochii ei negrii își pierdeau din sclipire. Dormea mai mult decât de obicei și mereu se simțea obosită.
Momentele noastre intime s-au rărit. Ne rezumam doar la câteva sărutări și atingeri nevinovate. Îmi era frică să nu o rănesc cumva, având în vedere că pierduse câteva kilograme. Devenisem suspicios.
Am încercat să îmi dau seama ce e cu ea. O urmăream pe ascuns și o vedeam că nu îi e bine. Câteodată pica pe gânduri și chiar am auzit-o plângând o dată în baie, chiar dacă apa curgea. De fiecare dată când o întrebam, mă asigura că este bine. Dar eu știam că nu era.
Începusem să mă stresez cu ideile mele stupide. Eram supărat pe faptul că nu-mi poate dezvălui adevărul. Voiam să o ajut, să fiu alături de ea. Voiam să îi fie bine.
De Crăciun am cerut-o de soție. În fața bradului împodobit și al copilului nostru. Momentul a fost unul memorabil și melancolic. Când m-am așezat în genunchi în fața ei, etalându-i inelul cu diamant, Maddy porni într-un plâns isteric. Știam că toate astea pentru femei e ceva memorabil și emoționant, dar la ea a fost altceva. A râs și a plâns în același timp. O vedeam simțindu-se împlinită, de parcă ar fi așteptat asta.
Nici măcar nu a ezitat cu răspunsul ei hotărât.
" — Maddy, vrei să fi soția mea, mama copiilor noștrii pe care îi vom mai avea? Să fi alături de mine toată viața, să mă călăuzești și să îmi fi alături la bine și la rău?
— DA! La naiba, DA de mii de ori, Davis! "
A fost pentru prima dată când am auzit din gura ei chestia aia cu "la naiba". Era schimbată și ma refer la nivel emoțional. Devenise mai slabă de îngeri și plângea din orice. De fiecare dată mă privea de parcă ar vrea să îmi memoreze fiecare părticică de piele. Am făcut sute de poze, capturând momentele noastre în trei.
Atenția mi-a fost distrasa de ușa biroului care s-a deschis încet. Era deja unu noaptea, iar eu stăteam în biroul meu, meditând cu un pahar de băutură în mână. Câteodată nu puteam dormi, măcinat de toate gândurile astea.
— Iubitule?
I-am făcut semn cu mână pe picioarele mele și ea s-a așezat sfioasă pe ele. I-am prins șoldurile cu mâinile mele, care își pierdea încetul cu încetul din forme.
— Da, iubito?
— De ce nu dormi?
— Nu am somn. Tu de ce nu dormi?
— Nu te-am găsit în pat.
Am strâns-o la pieptul meu asemenea unui copil mic. Se ghemuise în poala mea și îi mângâiam părul moale. Devenise atât de ușoară, încât nici măcar nu îi simțeam greutatea.
— Te simți bine?
— Da, mereu când sunt cu tine, sunt bine!
Continuam să stăm așa în liniște. Îi auzeam respirația și inima care îi bătea puternic. Devenisem atât de dependent de ea, încât îi anticipam toate mișcările. Îmi mângâia brațul cu mănuța ei caldă și subțire. Încă de când am cunoscut-o, am știut că în ea zace un foc aprins continuu care îți încălzește inima și trupul. Emana liniște sufletească.
— Fă dragoste cu mine! M-am trezit spunând.
Și-a ridicat capul din scorbura gâtului meu și mă privea cu ochi jucăuși. Un zâmbet mic înflori în colțul gurii ei și am început să îi sărut pe rând fiecare părticică din față deși nu primisem acordul ei verbal. I-am îndepărtat ușor halatul de mătase, alunecând pe pielea ei încă fină și moale, lăsându-mi la vedere sânii ei mari și excitați.
Mi-a dat acces la gâtul ei, sărutând venele ei care pulsau vizibil. Gustam din pielea ei și îi mângâiam coapsele. Mâinile ei și-au făcut rapid drum în părul meu care îl lăsasem să crească mai mare, provocându-mă și excitându-mă parcă mai tare.
I-am așezat picioarele în jurul meu și mi-am croit drum spre partea ei de jos. Căldura ce îmi invadase mâna și umezeala de acolo, m-au făcut să scot un șuierat printre dinți.
Am revenit din nou la buzele ei și i-am masat lent miezul ei, simțind cum tremură în brațele mele de plăcerea provocată de degetul meu. Am ridicat-o ușor pe birou, împraștiind ce era pe el pe jos. Am început să o penetrez lent. Renunțasem demult la modul meu brutal de a face sex. Cu Maddy făceam dragoste.
Parcă și modul de a face dragoste cu ea se schimbase. Se comporta ca și cum ar memora actul în sine în mintea ei. Ținea în marea majoritatea timpului ochii închisi și gemea oragsmic. Eram amândoi trup și suflet de câte ori făceam asta.
I-am mângâiat sânii și ochii ei au făcut contact cu ai mei. Păreau înflăcarați și dornici. Unghiile ei îmi pulsau carnea brațelor, excitându-mă. Atât de mult o iubeam, încât găseam orice la ea excitant.
Când momentul final a fost atins de amândoi, mi-am lipit trupul de al ei. Amândoi eram transpirați și respiram greu. Nu mai făcusem asta de la Crăciun și mă simțeam mai ușurat acum.
Am ajutat-o să se îmbrace și m-am așezat din nou pe scaun cu ea în brațele mele, în căutarea răsuflului.
— Davis?
— Da, iubito?
— Ce crezi că va deveni Edward când se va face mare?
Am privit-o suprins. Era deja devreme pentru întrebarea asta, având în vedere că Edward nu are nici doi ani.
— Nu știu! Oricum, mai e destul timp! Abia mergea de-a bușilea. O să treacă timpul și peste douăzeci de ani o să stăm amândoi, deja cu riduri pe față, văzând fetele cum ies din casă.
— Cum ne-ai vedea peste douăzeci de ani?
— Hm.. Amândoi stând aici, în casa asta mare. Privind băiatul nostru cum se maturizează și prosperă. Așteptând ca din clipă în clipă să apară la ușa noastră cu o fată frumoasă. Văzându-l dăruind iubire. Apoi ne-am vedea cu nepoți. Să stăm cu ei, în timp ce băiatul nostru pleacă în vacanță cu femeia lui. Aducându-ne aminte de tinerețea noastră și de momentele frumoase petrecute împreună.
Abia când mi-am simțit pielea brăzdată de picuri reci, mi-am dat seama că Maddy plângea. I-am luat fața în palmele mele, ștergându-i șiroaiele de cristale care curgeau neîncetat din ochii ei frumoși.
— Nu plânge!
— Oh, Davis...
— De ce nu vrei să-mi spui ce ai? La naiba, Maddy, nu ești bine deloc. Lasă-mă să te ajut!
— Nu e nimic cu ce mă poți ajuta. Doar să lăsăm timpul să treacă!
Am ales să nu o mai presez. Orice ar avea, e trecător. Și-a lăsat din nou capul pe pieptul meu și i-am admirat inelul care strălucea pe degetul ei.
— Mai spune-mi!
Am continuat să îi vorbesc despre planurile noastre de viitor și despre anii care vor trece nemilos peste noi până când pieptul ei se mișca ușor semn că adormise.
Am luat-o în brațe și am așezat-o pe pat, învelind-o cu pătura. I-am strâns trupul în brațele mele, căzând amândoi într-un somn adânc, visând la noi și la familia frumoasă pe care o să o avem.
CITEȘTI
Atracție fatală
Roman d'amourSărăcia și traiul greu o împing pe Maddy Marvel să își părăsească orașul natal și să se mute în New York, împreună cu prietenul ei din copilărie, Gale. Profitând de frumusețea ei, Maddy alege sa devină damă de companie pentru bărbații bogați. Davi...